Web Analytics

„Dl deputat Rădulescu mi-a povestit cum i-a pus să jure pe Biblie pe polițiștii Gherghe, Aioanei şi Ciolan că vor fi fideli PSD. Era şi Stelică Crăciun de faţă”

de | 4.02.2022 10:39 | Actualitate, Dezvăluiri, Politica si Administratie

Dezvăluirile comandantului ieşit la pensie de la şefia Poliţiei Mioveni (2)
Colonelul Cristian Mihalcea dezvăluie că ”Deputatul Mitralieră” i-ar fi spus că a făcut intervenţii pentru cei trei ca să fie puși șefi la IPJ Argeș
Fostul șef al Poliției Mioveni mai susține că deputatul Cătălin Rădulescu s-ar fi întâlnit cu cei trei polițiști acasă la primarul de la Mărăcineni, Nicolae Dascălu, cumnat al controversatului Stelică Crăciun

Vorbeați în ediţia trecută de influențele politicienilor în a-și pune oameni la conducerea Poliției. Cât de toxic e acest obicei, cum se produce această influență și ce efecte are asupra actului de poliție?

– Implicarea politicului e vizibilă. Din moment ce ai un ministru de Interne politic, el va răspunde automat la acele dorințe ale colegilor de partid din teritoriu. Mă refer la parlamentari și șefi de partide. Un șef de partid din teritoriu își dorește, pe lângă directorii de deconcentrate, să aibă și poliția ca suport. Dar se îmbată cu apă rece, pentru că actul de justiție nu știu cât poate fi de afectat, pentru că deasupra Poliției există Parchetul. Însă da, e o realitate că politicienii doresc să-și numească oamenii lor la conducerea Poliției pentru a afla din timp ce se întâmplă.

Bun și de ce vor ei neapărat să afle ce se întâmplă în poliție și în dosarele de acolo?

– Probabil ca un fel de centură de siguranță pentru ei.

Centură de siguranță în ce sens? Că sunt doar două variante: ori se tem că există oameni în poliție și justiție care fac dosare la comandă împotriva lor și vor să-i compromită, ori acești politicieni au nevoie de informații fiindcă fac prostii, fură, sunt implicați în acte de corupție. Altfel spus, acești politicieni vor să-și optimizeze anumite afaceri și le trebuie protecția celor pe care îi pun în funcții de comandă la poliție.

– Exact, e vorba de a doua variantă. Mai anii trecuți, știți foarte bine că m-am întâlnit cu un parlamentar la balul ziarului „Ancheta”…

Despre cine e vorba?

– Domnul deputat Cătălin Rădulescu. M-a abordat și mi-a povestit o parte din năstrușniciile celor de la Mărăcineni (Cartelul de la Mărăcineni, n.red.). Și cum domnul deputat a fost cu Aioanei (cms. șef Marius Aioanei, fost adjunct al Poliției Mioveni, n.red.) şi cu alt coleg de-al nostru, care a ieșit la pensie, pe holurile Parlamentului, să-i pună în funcții.

Celălalt coleg cine e? E de datoria mea să vă întreb. E cel care a fost șef la Câmpulung, domnul comisar-șef Gică Ciolan?

– Da. Și domnul deputat mi-a povestit cum i-a pus să jure pe Biblie pe polițiști, pe Gherghe, Aioanei și Ciolan, că o să fie fideli PSD.

Citește și Exclusiv. Dezvăluirile comandantului scos la pensie: „Le-am spus colegilor de la Poliţia Mioveni că Miuţescu va sfârşi ca Mircea Drăghici”

Pe respectivii candidați?

– Da, pe toți trei care erau acolo, Gabi Gherghe, cel de la Câmpulung, Ciolan, și Aioanei. Eu vă spun exact ce mi-a spus dl deputat Rădulescu.

E greu de crezut, totuși, că Rădulescu Mitralieră i-ar fi pus să jure pe Biblie și ei ar fi acceptat asta.

– Nu știu ce discuții au fost exact, astea sunt chestii de can-can, cert e că s-au întâlnit acolo (acasă la primarul din Mărăcineni, n.red.). Și era și Stelică Crăciun de față…

Dvs aveți și o altă confirmare, o altă sursă decât dl deputat Cătălin Rădulescu? Că dânsul e o persoană controversată, poate că a spus adevărul sau poate că nu…

– Nu am altă confirmare. Vă spun ce mi-a spus dânsul, dl deputat.

Citește și Un student din Piteşti a picat în plasa unei escorte şi a şantajat un medic din Germania, cerând 1,5 milioane de euro

Aioanei către deputatul Rădulescu: „Vrei să-l pui șef pe Gherghe, care te-a făcut?”

De exemplu, la cine v-a spus dl deputat că s-ar fi dus să intervină pentru cei trei polițiști? La Ministerul de Interne? La Parlament?

– La Parlament. Și știu de la colegi, chiar actualul inspector-șef (cms. șef Marian Badea, n.red.) i-a văzut acolo. Se discuta…

V-a zis dânsul, dl Badea, că i-a văzut pe cei trei colegi cu dl deputat Rădulescu?

– Nu mi-a zis dl Badea, se discuta asta printre colegi… de genul ”I-a văzut nu știu cine pe holurile Parlamentului”. Cert e că ceva a fost. Ce mi-a mai spus dl Rădulescu și îl cred, chiar dacă și dânsul le mai înflorește, mi-a spus că o dată a întârziat Gherghe la întâlnire și Aioanei l-a tras deoparte pe verandă, acasă la dl primar de la Mărăcineni (Nicolae Dascălu, cumnatul lui Stelică Crăciun, n.red.), și i-a zis: ”Bine, dom’ne! Vrei să-l pui pe ăsta, pe Gherghe adică, inspector-șef?” Că așa se hotărâse, Gherghe – șef, cu doi adjuncți – Aioanei și Ciolan. Și Aioanei a continuat către dl deputat: ”Vrei să-l pui șef pe Gherghe, care te-a făcut?” Și a început să-i povestească de treaba cu Dedeman (dosarul de corupție în care deputatul Rădulescu a picat pe interceptări, n.red.). Pentru că în acel dosar a lucrat și Gherghe. Vedeți, se leagă ceva…

Păi asta e o bilă albă pentru dl Gherghe, dacă a lucrat într-un dosar în care dl deputat Rădulescu a picat pe interceptări făcând trafic de influență, iar dosarul a mers mai departe și parlamentarul a fost și condamnat.

– Sigur că da!!! Dar asta vă spun, că acolo dosarul era sub coordonarea procurorului, era mai greu pentru Gherghe, n-a avut spațiu de manevră… De asta vă spun că politicienii cred că un polițist poate să-i apere, dar în realitate nu e așa. Din moment ce s-a făcut un dosar, din moment ce e sub coordonarea Parchetului, e foarte greu să intervii… A, da, poți ca șef să dai un dosar la unul despre care știi că nu muncește și să tragă de el, să-l amețească, dar tot trebuie finalizat mai devreme sau mai târziu, indiferent de soluție. Repet, dl deputat mi-a povestit chestia asta, deci ceva, ceva se leagă… Asta referitor la influența politicienilor. Știți foarte bine că după scandalul acela, ba că vine Gherghe, ba că nu vine, recunosc că și eu am fost în cărți pentru funcția de inspector-șef.

Citește și Avem documentele! Cum s-a refuzat iniţial şi apoi tergiversat, la Spitalul Judeţean, achiziţia unui aparat de testat Covid

„Pe mine nu m-au vrut politicienii inspector-șef”

Și dvs tot pe sprijin politic ați fost în cărți pentru funcția de șef al Poliției Județene?

– Nu. Sau cel puțin așa cred… Eu unul nu am vorbit cu nimeni. Iar dacă aveam cu adevărat sprijin politic, eram inspector-șef, haideți să fim serioși! Pentru că, în momentul în care pe mine m-a chemat, mi-a spus clar că cel care trebuia să fie inspector-șef nu a primit avizele, nu am știut cine din cei cinci candidați, că erau mai multe variante, și „urmează ca dumneata să fii”, așa mi s-a spus. N-am luat în calcul că așa se va întâmpla până la final, fiindcă am avut o discuție cu acea persoană și am văzut cum se poziționa. Adică nu-i convenea prezența mea la IPJ Argeș.

Respectiva persoană cu care ați vorbit și care v-a spus că dvs ați rămas în cărți după ce favoritul la funcția de inspector-șef nu a primit toate avizele era politician? Cu funcție?

– Da.

Și nu-i puteți da numele?

– Data viitoare vi-l dau. De aici a început tot scandalul și a venit dl Pieleanu inspector-șef la Argeș (cms. șef Tudor Pieleanu de la Teleorman, protejatul lui Carmen Dan, ministru de Interne la acea vreme, n.red.). Pe mine nu m-au vrut inspector-șef politicienii, haideți s-o lămurim odată…!

Citește și Interviu cu doctorul infectat cu Covid transferat de la Spitalul Mioveni: „La «Matei Balş» am ajuns conştient, dar cu stare generală gravă”

Din PSD? Că PSD conducea atunci Ministerul de Interne…

– Sigur PSD! Punct.

Și de ce nu v-au vrut politicienii?

– Că ăsta e mai rebel, că cu ăsta nu ne înțelegem, că ăsta e nebun…, că asta ne face, că asta ne drege…!

Citește și Şoc şi groază la PNL Argeş / DNA a ridicat telefonul deputatului Miuţescu şi pe cel al viceprimarului Tofan

„N-am prietenii deosebite cu dl primar Georgescu. Nu m-a văzut nimeni cu el, în afară de mesele festive la care am invitat mai multă lume”

Păi, și cum să nu vă înțelegeți cu politicienii din PSD? Cu primarul de la Mioveni v-ați înțeles atâta timp…

– Pe dl primar Georgescu îl cunosc înainte de a fi primar. Doi la mână, noi am colaborat, îl respect, mă respectă. N-avem prietenii deosebite, fapt doveditor că nu m-a văzut nimeni cu el în afară de mesele festive la care am invitat mai multă lume, nu doar pe primar… Însă trebuie știut că noi, Poliția Mioveni, nu făceam performanța asta la care am ajuns acum fără sprijinul primăriei. Din cel mai rău famat oraș, i se zicea ”Micul Dallas”, Mioveniul a ajuns cel mai liniștit oraș din țară. Întotdeauna, la tot ce am vrut noi, poliția, să punem în aplicare, dl primar Georgescu a zis ”Da!”. Și atunci, cum poți să nu ai o relație bună? Sunt relații de colaborare între primari și șefii de poliții, că n-au cum să fie altfel.

Primarul Ion Georgescu de la Mioveni, pe canibalizarea și războiul ăsta din interiorul poliției, în care dvs ați fost vizat, a avut de suferit de-a lungul timpului? L-au luat ca țintă și pe el?

– Probabil. Însă nu discutam chestiile astea cu el. Făceam parte din Comitetul Local pentru Situații de Urgență, iar la 7 dimineața, 7 și 10, alături de cel de la ISU, cu viceprimar, cu șeful Poliției Locale, eram la primar în birou și discutam. Atât.

Citește și Subcomisarul Marius Aioanei îi făcea „lichele” pe jurnalişti pe contul de Facebook…

„Celălalt din dosarul «Cheresteaua», care e rudă cu dl Stoica, n-o să fie niciodată trimis în judecată”

Haideți să epuizăm pentru episodul din această săptămână tema asta, a influenței politice în numirea șefilor IPJ Argeș. Că nici cititorii noștri nu sunt așa naivi. Domnul general Fătuloiu a fost asumat întotdeauna de dreapta, fie că au fost țărăniștii sau PDL-iștii, de Traian Băsescu, de Vasile Blaga. Așa cum dl general Stoica a avut întotdeauna funcții de conducere în minister sprijinit de PSD, Nicolae Văcăroiu și Constantin Nicolescu. Sau dl general Nicolae Berechet, la fel… Întrebarea e în ce măsură acești oameni asumați în funcții de partidele politice au reușit să influențeze în bine activitatea poliției argeșene sau, dimpotrivă, au contribuit la omorârea anumitor dosare…

– Păi, acum vedeți și dvs, chiar eu am citit de curând despre dosarul cu lemnele („Cheresteaua 1”, în care a fost condamnat la ani grei de închisoare Ion Andrei, zis Brânză, n.red.). Unul trimis în judecată, iar celălalt, din celălalt dosar, care se pare că este rudă cu dl Stoica, n-o să fie niciodată trimis în judecată.

Vă referiți la „Cheresteaua 2”, în care este cercetat Paul Andreescu și în care prejudiciul estimat chiar de Parchet în 2013, când au fost perchezițiile, e mult mai mare, de peste 30 milioane euro?

– Cred că da.

Și știți dvs că Paul Andreescu din „Cheresteaua 2” e rudă cu dl general Ion Stoica?

– Așa vorbeau colegii. Și dacă nu erau rude, apela la el, fiindcă amândoi erau din zona aceea, de la Coșești.

Citește și Surse. Comisarul Aioanei ar fi făcut denunţ despre mai mulţi politicieni argeşeni

„Ascensiunea adjunctului meu, Aioanei, a fost clar politică”

Am și eu o curiozitate pentru episodul acesta. Cum a ajuns fostul dvs adjunct, Marius Aioanei, cercetat acum de către DNA și demisionar din poliție, de la Poliția Bascov, după scandalul cu romii care s-au bătut cu săbii, la Mioveni?

– La momentul respectiv, m-a sunat Bogdan Berechet, care era inspector-șef atunci, și m-a întrebat: ”Vă supărați dacă vi l-am dat pe Aioanei la Mioveni?”. N-am avut ce face, a trebuit ca în 24 de ore să-l iau de acolo.

Păi, și de ce n-ați spus ”nu”?

– Păi, dăduse deja ordinul. După care a început ascensiunea lui Aioanei, care era clar politică.

Și politică pe ce filieră?

– Păi, toți erau din Curtea de Argeș. Și Mircea Drăghici și Rădulescu tot băteau pe acolo, apoi, când a venit PNL-ul, a trecut în partea ailaltă, la Miuțescu, că așa se practică. Ori vă închipuiți că prietenul meu Gherghe n-a fost cu toți, pe toate timpurile. A fost asumat de PDL, apoi a venit PSD-ul, iar PNL-ul și tot așa…

Mă întorc la temă. Ce servicii putea face un polițist pus politic pe funcție?

– Păi, edificatoare sunt stenogramele cu discuțiile pe WhatsApp între Stelică Crăciun (din Cartelul de la Mărăcineni, n.red.) și adjunctul meu Aioanei.

Citește și Cazul tinerei bolnave de cancer care a murit la Spitalul Ştefăneşti / Poliţia s-a autosesizat şi verifică unde au dispărut banii Georgianei Ticu: în spital sau în afara lui?

„Zvonuri sunt şi că Marian Badea e asumat politic, dar nimic concret”

Întrebare de final de episod. Haideți să vedem cât sunteți de sincer. Actuala comandă a IPJ Argeș, mă refer la dl comisar-șef Marian Badea, e asumată/sprijinită politic?

– Dom’ne, nu știu ce să spun! (oftează lung)

Ar fi primul caz de inspector-șef care nu are sprijin politic…

– Marian… o bună perioadă a stat departe de politică. Acum nu știu dacă…, zvonuri sunt, dar nimic concret. Nimeni n-a venit să-mi spună de dl Badea că ar fi asumat politic, așa cum mi-au spus de Aioanei și de Gherghe.

Citește și Un macaragiu de la Metabet a murit în condiţii suspecte, lăsând în urmă două fetiţe / Patronul Pănescu, despre accidentul mortal: „Nu cred că port o vină undeva, asta Dumnezeu ştie, eu nu!”

„Despre adjunctul Florin Mocanu se vorbea că e asumat de PSD”

Bun, dl Florin Mocanu, adjunctul inspectorului-șef, e asumat politic?

– Da. Se pare că e asumat politic.

De cine?

– Din ce se vorbea atunci, de domnul Neacșu, care era secretar (Marian Neacșu, secretar general al PSD pe vremea lui Liviu Dragnea, actual secretar general al Guvernului Ciucă, n.red.). Mocanu zice că nu, că pe el l-a chemat doar adjunctul IGPR de atunci, Dragne sau cum se chema. Însă așa se vorbea atunci prin Inspectorat, că e asumat de PSD. Vreau să vă spun însă, și vă rog să scrieți asta, că Florin Mocanu e cel mai serios și care muncește cel mai mult dintre șefii IPJ Argeș.

Citește și Stelică Crăciun şi-a băgat mama, de 76 de ani, în schema de fraudare a creditorilor firmei Odeon

„Pe Gherghe l-au vrut toate partidele, că e prieten cu toţi! E şi ăsta un talent…”

Și al doi adjunct, dl Gherghe, de cine e asumat politic?

– Nu mai are sens să discutăm. Ce să mai vorbim, că pe Gherghe l-au vrut toate partidele, inclusiv dl Manu.

Păi, asta poate însemna și că e bun…!

– Sigur că da, e ca Messi.

Ziceați ceva de dr. Dan Manu…

– Păi, a avut și are o relație foarte bună de prietenie cu acesta. Nu dânsul, dl Manu și dl Valeca (foștii președinți ai CJ și PSD de la vremea aceea, n.red.), atunci când au venit doamna premier Dăncilă și doamna ministru de Interne Carmen Dan la Simfonia Lalelelor, l-au propus pe Gherghe șef de Inspectorat?

Păi, să înțeleg că dl Gherghe are și în continuare sprijinul PSD Argeș?

– Păi da, că el are de toate, se dă prieteni cu toți, se laudă că bea cafea inclusiv cu Moșteanu (deputatul Ionuț Moșteanu, șeful USR Argeș, n.red.). Domnule, e și ăsta un talent…!
(Va urma)

Citește și Crăciun îl ameninţa pe WhatsApp pe Miuţescu şi retransmitea mesajele, să le vadă şi adjunctul Poliţiei Judeţene, Gabriel Gherghe

Articol scris de Gabriel Grigore

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *