Până când a mers totul astfel?
- Până în anul revoluției. Și ar trebui să se știe că undeva, prin 1987, a fost treaba cu revolta de la Brașov. După ce au fost arestări acolo, l-au detronat pe directorul general de la Brașov și se punea întrebarea pe cine să pună director; se punea problema să-l pună pe Stroe. Stroe în timpul acela era director tehnic la Centrală. Eu cu Stroe ne cunoșteam. El venise în 1968 ca angajat la Sculăria veche, eu în 1968 venisem să-mi fac proiectul de stat. El stătea în blocul 33, eu în blocul 32, pe Calea București. Până la urmă făceam și naveta cu schimbul, o săptămână eu, o săptămână el.
Și cu Brașovul ce s-a întâmplat?
- Păi, uite ce s-a întâmplat: Stroe a fost chemat la București, la cabinetul doi…
Asta însemnând Elena Ceaușescu.
- Da, care l-a numit director general la Brașov și el a avut tupeul să spună „nu”. În condițiile acestea, Elena Ceaușescu i-a spus că nu mai e nici la Colibași director, ci inginer simplu. Stroe a venit în uzină, s-a dus la Săpunaru, i-a spus. Săpunaru m-a chemat și mi l-a dat în primire. Eu l-am întrebat prietenește: „Costică, ce să-ți fac eu ție? Îți dau Pulsor Scornicești - Fabrica de pompe și ISPMT Slatina”.
Dar dvs. cum l-ați caracteriza ca om, ca lider?
- Începând cu 1969 și până m-am pensionat, eu am lucrat cu el. Era sufletist. Eu vorbesc de relația mea cu el. Mâncam împreună, fumam țigări împreună… Dacă nu aveam eu, îi ceream lui un pachet de țigări. Avea un discurs foarte bun, știa să-și atragă subalternii alături. Mie nu mi-a făcut niciun rău. Eu știu că i-am făcut lui bine. Vom ajunge să povestim și despre acest lucru. Pentru că prin gloanțe m-am dus la Timișoara să-l iau… Deci, vine în decembrie „dansul”, pe 17, la Timișoara. Stroe fusese numit tot de tovarășa Elena Ceaușescu la Timișoara ca director general.
Deci, se răzgândise.
- Da, se răsgândise. Răzmerița începe și la București etc, etc. A fost foarte greu în perioada aceea; a fost un fel de debandadă, fiecare se credea lider…
Nu mai era respect față de funcție… nimic…
- În discuția pe care am avut-o cu el l-am întrebat dacă vrea să revină la Pitești sau dacă vrea să rămână la Timișoara. Și mi-a răspuns că vrea să revină la Pitești. În perioada aceea era numit Aciobăniței director general. A stat 7 zile în funcție, că apoi au venit sindicaliștii și l-au dat jos. Era ca la nebuni. Sindicatul l-a pus director general pe nea Costică Mitocaru. Fusese șef de secție la Hala 2. Când mă întâlneam cu nea Costică, îmi zicea: „Eu la ora 3 plec acasă. Vrei să faci tu mapele de la sectretara mea? Ia documentele, rezolvă-le…” Și eu îl întrebam : „Păi, nea Costică, dumneata ce faci?” Nea Costică îmi răspundea: ,,Eu îi dau dracului cu directoratul lor cu tot”. Nea Costică chiar așa făcea: la ora 3 „rupea poarta de ieșire din uzină”, iar eu primeam mapele de la Puica, secretara lui. A doua zi, eu îi arătam unde să semneze și el așa făcea și zilnic o luam de la capăt. Am mers așa, am mers așa și vine luna ianuarie...
0 Comentarii