Web Analytics

articol scris miercuri, 03 noiembrie 2021

Şoc şi groază la PNL Argeş / DNA a ridicat telefonul deputatului Miuţescu şi pe cel al viceprimarului Tofan

# În cauză s-ar fi întocmit un dosar penal privind angajări ilegale făcute cu influență politică liberală
O informație de grad zero a circulat în ultimele zile în diferite medii din județ, în special în cel politic și administrativ. Anume că vineri, 29 octombrie, DNA Pitești ar fi făcut percheziții și ar fi ridicat acte din mai multe instituții. De la una strategică, așa cum e RATEN (Regia Autonomă Tehnologii pentru Energia Nucleară), sau de la Primăria Domnești. Mai mult, ofițerii judiciariști de la DNA i-au vizitat pe președintele PNL Argeș, deputatul Adrian Miuțescu, și pe viceprimarul liberal al Piteștiului, Gelu Tofan, cărora le-ar fi ridicat telefoanele mobile.

Vicele Tofan nu știe dacă DNA i-a ridicat sau nu telefonul. Miuțescu – de negăsit, iar purtătorul de cuvânt al PNL Argeș nu a dorit să comenteze

Conform informațiilor noastre, în momentul în care a fost sunat de către DNA să predea telefonul, deputatul Miuțescu era undeva în zona de nord a județului (la Cabana Valea cu Pești, spun unele surse), iar vicele Gelu Tofan – la serviciu, la Primăria Pitești. Nici unul, nici altul, dincolo de uimirea firească și îngrijorarea dintr-o asemenea situație, nu s-ar fi împotrivit. Nici n-aveau de ce, fiindcă ridicarea telefoanelor s-a făcut în baza unei ordonanțe.
Când l-a sunat o colegă a mea pentru un punct de vedere, viceprimarul Gelu Tofan a fost destul de evaziv și cu un disconfort evident. N-a negat informația, asta e clar, ci a spus ”nu știu dacă asemenea lucruri sunt de discutat”.
În ceea ce-l privește pe deputatul Adrian Miuțescu, acesta a fost sunat pe ambele telefoane, care însă erau închise. Mai mult, colega mea, Mari Tudor, i-a dat mesaj și purtătorului de cuvânt al PNL Argeș, Andri Irimia, explicându-i că vrea un punct de vedere pe această temă de la domnul deputat. Însă acesta a sfătuit-o să încerce să-l mai sune pe domnul Miuțescu. Ceea ce colega mea a făcut câteva ore mai târziu, în cursul zilei de marți, 2 noiembrie, însă telefoanele erau tot închise. Sau poate că ridicate de către DNA, nu ne e foarte clar. Cert e că domnul deputat Miuțescu nu a fost de găsit pentru un punct de vedere și nici biroul de presă al PNL Argeș nu a dorit să comenteze cazul. Pe o logică evidentă, putea să-l contacteze/informeze pe dl. deputat și acesta să aibă o reacție, dacă era vorba de un fake news.

Citește și DNA a descins la PNL Argeș. Adrian Miuțescu dus la audieri

Apostoliceanu zice că directorul Ducu i-a spus să stea liniștit, că nu el este cel vizat

În ceea ce privește percheziția/ridicarea de documente de la RATEN, am sunat la doi directori, la Sorin Apostoliceanu, directorul economic, și la cel general, Cătălin Ducu. La întrebarea dacă i s-a ridicat telefonul și dacă descinderea DNA are cumva legătură cu angajarea sa acolo, dl. Apostoliceanu s-a declarat șocat de asemenea variante care circulă și a negat vehement că el ar fi cel vizat. A recunoscut însă descinderea DNA și a adăugat în favoarea sa că însuși directorul general i-ar fi spus să stea liniștit, că nu are nicio legătură cu el ceea ce au căutat ofițerii veniți de la DNA. La final, dl. Apostoliceanu ne-a direcționat către directorul general Cătălin Ducu, spre a ne convinge singuri că nu el e cel vizat de ancheta DNA.

Citește și Agent imobiliar specializat în ţepe. Cum opera şi cum îşi racola victimele

E de râs! Șeful cel mare de la RATEN susține că DNA ”a făcut un control de rutină”

Ei bine, domnul Ducu, directorul general de la RATEN, când a aflat de ce îl căutăm, ne-a servit-o sec că dânsul credea că îl căutăm pentru lucruri serioase. Chiar nu știam că o descindere DNA la o instituție din domeniul energiei nucleare e un lucru neserios… Însă nici dl. Ducu n-a negat vizita celor de la DNA, adăugând că a fost vorba de ”un control de rutină”. Ignoranții de noi, chiar nu știam că DNA face controale de rutină și mai ales în domeniul nuclear!… La final, încercuit sau obosit de curiozitatea noastră, domnul director general de la RATEN ne-a direcționat să întrebăm mai multe la DNA.
În ceea ce-l privește pe primarul de la Domnești, acesta l-a luat pe nu în brațe, a infirmat vehement că ar fi fost vizitat de către cei de la DNA, ba, dimpotrivă, a spus că au venit săptămâna trecută în control cei de la Evidența Populației și probabil că de aici au apărut toate zvonurile.

Citește și A fost incendiată maşina Codruţei Mercea, achitată în dosarul „Podul Căteasca”, fost director în CJ Argeș

Scenariu cu un denunț făcut de polițistul Aioanei împotriva fruntașilor liberali

Și acum să vă spunem ce am aflat, pe surse, că ar fi stat la originea descinderilor DNA Pitești la persoanele și instituțiile în cauză. La începutul acestui an, s-ar fi constituit un dosar în care ar fi fost vizați câțiva fruntași ai PNL Argeș, care, din pozițiile de conducere în partid, și-ar fi folosit influența pentru numirea unor persoane în diferite funcții publice. Altfel spus, numiri sau angajări care nu au fost tocmai în acord cu legea. Iar șase luni mai târziu, undeva în luna iunie, s-a făcut o extindere în acest dosar.

Conform acelorași surse, în mai a fost inculpat de către DNA fostul adjunct al Poliției Mioveni, subcomisarul Aioanei, iar o lună mai târziu, după ce acesta ar fi început să scrie/colaboreze cu DNA, s-ar fi dispus extinderea dosarului în care, foarte probabil, spun unele surse, ar fi vizat deputatul Adrian Miuțescu și mai mulți fruntași liberali din Argeș. Polițistul Aioanei ar fi acceptat să colaboreze cu DNA ca să obțină un ”19”, articolul din Codul Penal care îi poate aduce înjumătățirea pedepsei dacă divulgă alte fapte penale de care organul de urmărire penală nu știa până în acel moment.

Tot sursele noastre spun că, în ultimul an și jumătate, protipendada liberală obișnuia să facă acțiuni de socializare la păstrăvăria de la Valea Danului a familiei Aioanei și de aici informațiile-cheie pe care le deținea polițistul despre liberalii argeșeni. De la angajări prin influență politică în diverse instituții publice, până la diverse afaceri și contracte publice.

Coincidență sau nu, inculparea subcomisarului Aioanei de către DNA a început tot de la dialogurile lui în scop de business pe WhatsApp cu diverși infractori, precum Stelică Crăciun. Iar în dosarul în care se presupune că sunt cercetați liderii liberali, cei de la DNA s-au dus țintă pe ridicarea telefoanelor de la Adrian Miuțescu și Gelu Tofan, semn că tot dialogurile pe WhatsApp sunt vizate.

Citește și Gentea şi Tudor, ameninţaţi, linşaţi şi „deconspiraţi” că ar fi gay. Care-i subtextul acestui atac primitiv

*** *** ***

Primarul Smadu de la Domneşti: „S-a înţeles greşit, a fost un control de la Evidenţa Populaţiei”

”Cred că a fost o confuzie. Săptămâna trecută a fost un control care se face anual, la Evidența Populației, de la Pitești, de la Poliție. Și cred eu că a fost o confuzie, s-a înțeles greșit. M-au sunat toate ziarele. S-a auzit că au venit mascații, că mi-au ridicat calculatoarele, telefonul… Nu mi-a luat nimeni niciun telefon, este cel pe care vorbesc eu acum. Băi, fraților, sunteți nebuni la cap? Stați liniștiți!!”
Alina Crângeanu

Citește și Dosarul delapidării de la ADI Argeş / Fostul consilier local şi economist Ionuţ Popescu nu a plătit prejudiciul de 675.526 lei, la care s-a angajat

*** *** ***

Ce spun Tofan şi Apostoliceanu despre acţiunea DNA

L-am contactat pe președintele PNL Argeș, Adrian Miuțescu, mai întâi, dar a intrat căsuța vocală. Ulterior, l-am contactat pe purtătorul de cuvânt pentru un punct de vedere din partea liderului filialei, iar acesta ne-a îndrumat să încercăm mai târziu. L-am sunat mai târziu pe președintele Miuțescu, care, pesemne, încă avea telefonul închis.

Gelu Tofan: „Nu sunt îngrijorat, pentru că știu ce fac și dorm liniștit, indiferent ce se întâmplă”

# Săptămâna trecută, cei de la DNA v-au luat cumva telefonul?
– Nu pot să vă confirm eu asemenea lucruri, pentru că nu știu dacă sunt de discutat, dacă puneți asemenea întrebări. Nu știu.
# Dar știți dacă are legătură cu angajările pe criterii politice?
– Nu, nu cunosc, chiar nu cunosc aspectele ăstea.
# Deci, nu aveți vreun motiv să fiți îngrijorat?
– Eu, în primul rând, nu sunt îngrijorat, pentru că știu ce fac și dorm liniștit, indiferent ce se întâmplă.
# Au fost cumva percheziții la RATEN zilele trecute?
– E chiar culmea, de unde să cunosc eu? Nu mai am de unde să știu ce se întâmplă acolo. Întrebați-i pe cei de acolo, nu pe mine. Nu am de unde să cunosc eu asemenea situație.

Citește și Fară să înştiinţeze Consiliul Judeţean, „Săgeata” sicilienilor de la AMP Cantieri se apucase de săpături la fundaţia Galeriei de Artă

Sorin Apostoliceanu: „Vorbiți cu domnul director, chiar nu știu amănunte și nu e treaba mea”

# Săptămâna trecută au fost cumva percheziții la RATEN?
– Nu pot să discut acest lucru. Trebuie să sunați la domnul director general, dânsul are toate informațiile și vă poate spune mai multe, eu nu pot să vă spun asta.
# Îmi puteți spune dacă au fost ridicate acte sau dacă vi s-a luat telefonul?
– Mie?
# Da.
– Doamne, ferește! În niciun caz, nu. Eu nu am avut nimic de-a face, nici n-am fost, n-am avut nicio legătură. Încă o dată, vorbiți cu domnul director, chiar nu știu amănunte și nu e treaba mea, nu e problema mea.
# O ultimă întrebare: are legătură cu angajările pe criterii politice sau cu angajarea dvs. acolo?
– Nu, în niciun caz. E o prostie și o minciună cine v-a spus așa ceva. Sunați la domnul director și dânsul vă dă mai multe detalii.

Citește și Închisoare cu executare pentru fraţii din Merişani care au omorât un om de afaceri din Curtea de Argeş

Cătălin Ducu, director general RATEN: „Este, pur și simplu, un control de rutină”

# Aș vrea să vă întreb dacă s-au făcut percheziții, săptămâna trecută, la RATEN, de la DNA?
– A, ăsta e subiectul?
# Da.
– Credeam că vreți să mă întrebați subiecte serioase. Pentru subiectul ăsta ce pot să vă spun? Știu că DNA-ul are un serviciu de relații cu presa. Poate că ar trebui să discutați cu cei de acolo. Noi nu comentăm chestia asta internă, pentru că nu putem. Obiectul nostru de activitate, dacă îl știți, este legat de energetică nucleară, exploatarea instalațiilor…

# Deci, nu ne puteți spune dacă au fost ridicate acte?
– Nu vă pot oferi detalii. Vă rog, dacă doriți, sunați la instituția care este vizată și, cu siguranță, vă vor da detalii.
# Nu ne puteți spune nici dacă are legătură cu licitațiile sau cu angajarea domnului Apostoliceanu?
– N-are nicio legătură cu nimic. Este, pur și simplu, un control de rutină, din punctul meu de vedere, dar pentru detalii vă rog să discutați cu cei de la instituția respectivă. Oricum, n-am fost nici noi informați despre nimic.

Mari Tudor

Distribuie!

0 Comentarii

Muzeul Golești. Expoziție a portului tradițional argeșean

Joi, 29 octombrie 2026, începând cu ora 13:00, are loc la Muzeul Golești, vernisajul expoziției „Tezaurul din lada de familie”, […] Citește!

Concert de jazz. Luiza Zan revine la Filarmonica Pitești

Solista Luiza Zan și FilJazz Pitești Trio, alcătuit din pianistul Petrică Andrei, chitaristul Alexandru Iordache și percuționistul Gabi Matei, vă […] Citește!

Pitești. Film în Premieră la Cinematograful de artă „Mircea Diaconu”

Sâmbătă, 31 octombrie 2026, începând cu ora 18:00 la Cinematograful de artă „Mircea Diaconu”, are loc premiera proiecției a filmului […] Citește!

InfoCons lansează Campania Națională „Școala fără frică”, pentru prevenirea violenței

InfoCons anunță inițierea Campaniei Naționale „Școala fără frică”, pentru prevenirea violenței, a bullyingului și a cyberbullyingului în mediul școlar și […] Citește!

Trei pisici născute în România, din nou printre cele mai frumoase din lume

Trei pisici născute în România au reușit performanța de a se califica în finala uneia dintre cele mai disputate ediții […] Citește!

Șofer prins băut la volanul unui microbuz cu 19 elevi și doi profesori. A rămas fără permis

Un șofer de 46 de ani a fost prins băut la volanul unui microbuz care transporta 19 elevi și două […] Citește!

Mobilizare de amploare în Caraș-Severin: un bărbat a furat o pușcă și 10 cartușe, iar polițiștii îl caută în pădure

Alertă în Caraș-Severin, după furtul unei arme de vânătoare și a 10 cartușe. Polițiștii îl caută pe suspect cu drone, […] Citește!

Un copil a rămas fără un deget la bazinul de înot din Ștefănești

Un incident șocant s-a petrecut marți seara, 27 octombrie, la un complex sportiv din Ștefănești. Un copil de zece ani […] Citește!

Miodrag Belodedici și Marius Niculae vin la Pitești pentru a se întâlni cu suporterii echipei naționale

Fanii Echipei Naționale vor avea ocazia să îi întâlnească pe doi dintre cei mai iubiți foști internaționali ai României, Miodrag […] Citește!

Corvinul Hunedoara – FC Argeş, sâmbătă, 31 octombrie, de la ora 16, în etapa a 14-a din SuperLiga

FC Argeş are două examene dificile în această săptămână. După jocul de astăzi, contra Coronei Braşov, din cadrul etapei a […] Citește!

Kylian Mbappe a pierdut 7.000.000 de euro

Kylian Mbappe (27 de ani) s-a trezit a doua zi după ce a ratat Balonul de Aur 2026, câștigat de […] Citește!

Mirel Rădoi, revenire în forță în SuperLiga!? „Preia o echipă de top!”

Prezent la „Profețiile lui Mitică”, fostul șef al Ligii Profesioniste de Fotbal a lăsat de înțeles că Mirel Rădoi ar […] Citește!

Omul săptămânii

Maria Teodora Niță

Opinie

dan-andronic-editorial

Un prieten nu îți trimite sabotori. Despre Măicuța Rusia

Din ediția tipărită

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete

Capturare de câini cu poliţişti chemaţi cu apel la 112 de un… poliţist

Firma specializată în capturarea câinilor fără stăpân angajată de Primăria Ștefănești a ajuns vineri, 16 octombrie, la locul indicat că […] Citește!

Victorie pentru Lasconi după ce a fost dată în judecată de un subaltern

Rămășițele vremurilor pe când făcea pe reporterul de investigații în administrația locală s-au dispersat cumva luna aceasta pentru Elena Lasconi. […] Citește!

Salariul, această specie protejată prin contractul de muncă, riscă să dispară tocmai din instituţia care ar trebui să apere pădurea

Gărzile Forestiere, instituții care ar trebui să vegheze asupra fondului forestier, se confruntă cu o problemă cât se poate de […] Citește!

Foto-pamflete

Una caldă, alta rece pentru poliţişti argeşeni pensionaţi. Tatia şi-a recuperat impozitul, Ciolan s-a trezit prea târziu

Comisari șefi cu funcții în Poliția argeșeană, Cecilia Tatia și Gheorghe Ciolan, s-au judecat recent revendicând anumite drepturi bănești. Fosta […] Citește!

Plăţi necuvenite de 100.000 la Boteni pentru amenajarea Centrului Civic

Auditorii Curții de Conturi au găsit și la Boteni ceva nereguli cu salariile, dar nu a existat valoare mare ca […] Citește!

Foto-pamflete