Gărzile Forestiere, instituții care ar trebui să vegheze asupra fondului forestier, se confruntă cu o problemă cât se poate de concretă: lipsa fondurilor necesare pentru plata salariilor, pe fondul absenței rectificării bugetare.
Situația are, desigur, o logică administrativă impecabilă și responsabilități. Angajații trebuie să vină la serviciu, să verifice documente, să urmărească transporturi de lemn și să aplice legea. Salariul, în schimb, poate aștepta. Cel mult, se transformă într-o promisiune cu termen de plată necunoscut și foarte multă îngrijorare. Rectificarea bugetară pare să fi intrat într-o zonă de protecție strictă, unde nici măcar autoritățile nu mai spun nimic. Se vorbește doar despre bugete, priorități și responsabilitate fiscală, în timp ce instituțiile fac exerciții de supraviețuire financiară. Angajații, în schimb, au de achitat rate, facturi și cumpărături la prețuri care nu acceptă explicații de tipul „nu s-a făcut rectificarea”.
Și Gărzile Forestiere nu sunt singurele în această pădure a austerității. Mai multe instituții publice se află în situații similare, cu bugete insuficiente și perspectiva unor dificultăți la plata salariilor. Se pare că, în administrație, s-a descoperit o nouă resursă regenerabilă: răbdarea angajaților. Din păcate, nici aceasta nu rezistă la nesfârșit. Ironia este că statul și societatea civilă își doresc instituții funcționale, oameni responsabili și rezultate. Numai că funcționalitatea costă, responsabilitatea vine cu obligații, iar oamenii au prostul obicei de a munci pentru un salariu, nu pentru satisfacția contemplării bugetului de stat. În ritmul acesta, poate că următoarea măsură de eficientizare va fi plata salariilor în promisiuni, tichete de optimism sau vouchere pentru speranță. Pentru angajații din sistemul public, ar putea exista și un spor de răbdare și de pofte puse în… cui.
(ELECTRO-CUTARE)
0 Comentarii