Web Analytics

Lecția de drept. Reguli suplimentare la vânzarea terenurilor agricole situate în extravilan

de | 24.09.2020 13:05 | Opinii

Începand cu 13 octombrie 2020, vor intra în vigoare reguli noi, suplimentare, la vânzarea terenurilor agricole situate în extravilan.
Concret, se instituie în ordine, dreptul de preempțiune la cumpărarea terenurilor, la preț și în condiții egale, în primul rând co-proprietarilor și rudelor, ulterior, proprietarilor de investiții agricole realizate pe acel teren sau pe terenurile vecine ori arendașilor, în anumite condiții.
Tinerii fermieri, adică persoanele cu vârsta de până la 40 de ani, beneficiază de al patrulea drept de preempțiune, fiind urmați de institute de cercetare, vecini și alte instituții ale statului.
În vederea parcurgerii procedurii premergătoare încheierii actului de înstrăinare, vânzătorul înregistrează la primăria din raza unității administrativ-teritoriale unde se află terenul agricol extravilan o cerere prin care solicită afișarea ofertei de vânzare a terenului agricol la sediul acesteia sau, după caz, și pe pagina de internet a instituției, pentru aducerea acesteia la cunoștința preemptorilor.
În cazul în care, în termenul de 45 de zile lucrătoare de la afișarea ofertei, mai mulți preemptori de rang diferit își manifestă în scris intenția de cumpărare, la același preț și în aceleași condiții, se aplică rangul de preferinșă instituit de lege.
În cazul în care titularii dreptului de preempțiune nu își manifestă intenția de a cumpăra terenul în termenul legal de 45 de zile lucrătoare de la afișarea ofertei de vânzare, acesta se poate vinde altui cumpărător (persoană fizică sau juridică), prioritar celor care respectă mai multe condiții cumulative (spre exemplu, ca potențialul cumpărător să fi desfășurat activități agricole pe teritoriul național pe o perioadă de cel puțin cinci ani anterior înregistrării ofertei de vânzare a terenului respectiv) și, în cele din urmă, oricărei alte persoane fizice sau juridice.
În situația în care cumpărătorul înstrăinează terenul la mai puțin de opt ani de la achiziție, va fi obligat să achite un impozit de 80% pe câștig (diferența dintre prețul de vânzare și prețul inițial de cumpărare).
Aceeași cotă de impozitare se aplică și în cazul înstrăinării directe sau indirecte, înainte de împlinirea a opt ani de la cumpărare, a pachetului de control al societăților care au în proprietate terenuri agricole situate în extravilan și care reprezintă mai mult de 25% din activele acestora.
Avocat Maria Cristina Leţu, doctor în Drept

 

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii