Declarăm cu patos și, de ce nu, ne mândrim de fiecare dată că doar ortodoxia este dreapta credință, calea cea mai dreaptă spre mântuire. Și așa este! Numai că ortodoxia nu este un pașaport pentru viața de dincolo. Simplul fapt că te-ai născut ortodox îți oferă doar o șansă. Dimpotrivă, aș zice că îți complică existența, pentru că îți arată calea și atât! Ortodoxia îți spune că nu vezi pădurea din cauza copacilor. Pentru a vedea pădurea trebuie să alegi copacul cel mai înalt, care este însăși ortodoxia. Că trebuie să urci pentru a ajunge în vârful lui și, pe măsură ce te apropii de vârf, urcușul este tot mai anevoios, aerul tare al înălțimii, dar și balansul copacului te înfricoșează. Răsplata, însă, este pe măsură: vezi pădurea, vezi linia orizontului! Iată deplina libertate! Când privești în jos, îți vezi semenii precum furnicile alergând încolo și încoace printre trunchiurile a câtorva zeci de arbori ce pentru ei reprezintă pădurea și o nesfârșită compasiune te cuprinde.

În războiul modern se are în vedere folosirea pe scară largă a armelor neletale, a așa-ziselor arme „curate”, care să ducă la obținerea victoriei fără victime omenești. Aceasta să nu credeți că din motive umanitare. Nicidecum. Doar pentru a păstra intact potențialul uman, adică viitorii sclavi ce vor lucra pentru noii stăpâni. Acest tip de război se numește psihotronic. Se folosesc arme care vizează modificări de conștiință. Fie anularea voinței, fie inducerea unei stări de teamă îngrozitoare. Din fericire, aceste arme nu au fost folosite încă pe câmpurile de luptă. Dar pe alt plan, acest război a început deja. Au apărut arme și mai înfricoșătoare! Războiul vizează tot modificarea conștiinței și se face tot prin mijloace electronice, mai precis prin mass-media și site-uri de socializare și, mai nou, cu așa-zisa inteligență artificială. De aici vin ipocrizia, nepăsarea. Fățărnicia, egoismul, golirea eului și umplerea lui cu un balast plăcut la gust, vedere și miros. În Evul Mediu, diavolul pătrundea în case mult mai greu ca acum. Atunci venea în vizită, acum l-am adoptat, locuiește cu noi.
Termenul de anticrist, în afara sensului cunoscut de noi toți, mai are un înțeles, mai profund. În limba greacă veche înseamnă a-l batjocori pe Dumnezeu. A-L maimuțări pe Dumnezeu-Tatăl. Și atunci ce-i de ales? A-ți ignora Tatăl cum face ateul, sau a-L batjocori, cum face credinciosul creștin care, atunci când trece prin fața unei biserici, își face cruce ca și cum ar cânta la chitară?

Cohorte de corporatiști își zăngăne armele și scot strigăte de luptă precum romanii, arătând spre Biserică. Avem nevoie de un nou Ioan Gură de Aur. Când a ajuns patriarh al Constantinopolului, a vândut imensele bogății ale Patriarhiei construind azile pentru săraci, el dormind pe un pat de piatră. Aceste vremuri ne cer sacrificii. Trăim vremuri mai grele decât ale protocreștinilor din catacombele Romei împăratului Nero. Atunci măcar lucrurile erau mult mai clare și opțiunea era simplă: da sau nu, viață sau moarte și mântuire. Acum trăim vremuri mult mai tulburi. Și totuși, pe ici pe colo, se ridică glasuri care, cu voia Domnului, vor deveni tot mai numeroase și mai puternice. La sărbătoarea Sfintei Parascheva de anul trecut, ocrotitoarea Moldovei și nu numai, au fost prezenți la Iași o jumătate de milion de oameni. Bisericile sunt tot mai pline, din ce în ce mai mulți tineri sunt prezenți la Sfânta Liturghie. Ca o taină se simte adierea unui vânt de speranță.
Prof. dr. Cornel Carp

Citește și Lecţia de istorie. O excursie în Sfântul Post al Învierii Mântuitorului

Citește și Lecţia de istorie. O anecdotă