Web Analytics

Bogdan mână moartă

de | 24.03.2011 12:08 | Opinii

Organizaţia judeţeană a PDL este ticsită cu oameni mediocri. Îi numeri pe degete pe membrii valoroşi. Şi atunci, decizia de a renunţa la unul dintre ei pare riscantă. Cazul prefectului Gogu Davidescu, al cărui cap este dorit cu orice preţ de senatorul Mircea Andrei, este elocvent în acest sens. Partea bună este că tot ceea ce i se întâmplă lui Gogu Davidescu – bruiajul furtunos din toate direcţiile – se află la ani lumină distanţă de ceea ce numim de obicei „dramă”. Partea proastă este că, în cazul în care senatorul Andrei va reuşi, totuşi, să-şi ducă planul la îndeplinire (deocamdată e 2-0 pentru Gogu), la Prefectură va veni Bogdan Ivan.
Cine e Bogdan Ivan? Un tânăr căruia-i place să iasă în faţă şi să conducă judeţul, dar care nu ştie câte comune are acesta. Sau câţi locuitori. La fel cum habar nu are de judeţele cu care se învecinează Argeşul. Fiind însă tânăr, Ivan are timp suficient să se informeze în legătură cu judeţul, ce populaţie şi câte comune are. Chiar îi sugerăm ca în pauzele de Solitaire din biroul de la CNADNR, că tot freacă menta pe acolo, să mai bage câte un „goagăl” spre a se pune imediat la curent cu geografia administrativă a judeţului. Cum, nu ştiaţi că Bogdan Ivan lucrează la Compania de Drumuri? Vă spunem noi, e director de vreo doi ani! Din păcate pentru judeţul pe care vrea să-l conducă, nimeni n-a văzut vreo lucrare mai de Doamne-ajută în Argeş, toate drumurile, în frunte cu DN 73 Piteşti – Câmpulung, fiind într-o stare mai mult decât jalnică. Mai mult ca sigur, chiar dacă sunt destui oameni prin PDL care i-au băgat în cap că „e valoros şi se pricepe la asta”, Bogdan Ivan are timp să înveţe şi ce e politica, profesionalismul sau ce înseamnă viaţa de partid. Şi atunci, după documentarea de rigoare, suntem siguri că va renunţa la obiceiul prost de a împărţi materiale electorale de pe geamul maşinii de câteva zeci de mii de euro sau să le mai care geanta celor care-l protejează, cum a fost cazul cu Radu Berceanu.
Lipsa de valoare nu este însă singura problemă a lui Bogdan Ivan. Marea lui problemă e lipsa de caracter. De aceea se adaptează greu şi nu face nimic în funcţiile în care este paraşutat. Atenţie, însă! Când vorbim de lipsa de caracter a domnului Lexus nu ne referim la aroganţa de care dă dovadă în relaţia cu colegii de partid sau la glumele proaste pe care le tot face pe la şedinţe. Deşi în materie de politică încă are caş la gură, stimabilul domn Ivan a început deja să-şi bată joc de electorat, ba chiar să-l creadă prost, aburindu-l cu proiecte de 20 milioane de euro, cum a fost cazul noii gări din Piteşti. Numai că Bogdan a avut din nou ghinion, iar licitaţia pentru gară, cu care s-a lăudat peste tot, chiar şi la precupeţele din piaţă, a fost anulată subit. Nici măcar amânată, ci anulată!!! Ce să înţelegem din această poveste a lui „Minciunică” Ivan? Doar că „proiectul” gării futuriste din Piteşti a fost lansat pentru ca Bogdan să dea bine la electorat. Şi a dat, dar în gropi.     (Neluţu DINU)

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii