Am intitulat recent o Pastilă „Incertitudine generalizată”, ar urma, după cum decurg evenimentele, cu „Incertitudine continuată”. Ce ne este dat să constatăm, cu mare îngrijorare, neîncrederea față de diriguitorii țării, neîncredere până la adevărată dușmănie între aceștia, acțiuni nesăbuite, urmate, în loc de soluții, de cuvinte meșteșugite, din panoplia păguboasă a politicianismului populist. Sunt departe înțelepciunea și responsabilitatea atât de necesare, mai ales în perioadele învolburate, interne și externe, mă tem că vom plăti scump și, în unele privințe, ireparabil! În acest context m-am gândit la o evadare spre înălțimi, spre lumină, pentru a reflecta la viața și opera unui reper moral, universal, care a avut curajul de a se menține el însuși, indiferent de vremurile pe care a trebuit să le înfrunte, Constantin Brâncuși.
După o perioadă la Paris, unde a ajuns mergând pe jos, în 1904, în care a reușit să și fundamenteze rolul de fondator al sculpturii moderne, a fost solicitat (1937-1938), din inițiativa și cu sprijinul unei femei de fală (am avut șansa de a avea și astfel de femei), a Gorjului, pentru a realiza o statuie a eroilor din Primul Răzoi Mondial. Brâncuși a imaginat însă un monument original în desfășurare, constituit din câteva simboluri. Pornind de la malul Jiului, cu „Masa tăcerii”, „Aleea scaunelor”, „Poarta sărutului”, pe o axă de 1 km, terminat cu „Coloana recunoștinței fără sfârșit”. Constituind „Calea eroilor”, Brâncuși refuză soluția facilă a unei statui, marcând momentul în care sculptura părăsește soclul izolat – singular, devenind parte a vieții, a memoriei colective. Soarta a făcut ca cinci ani ai copilăriei să mi-i petrec alături de această „Cale”, așezat adesea pe câte un „scaun” de pe „alee”, visând și meditând la viața care va urma. De asemenea, desfășurându-mi cursul mediu de studii la Liceul Comercial din Târgu Jiu, situat în imediata apropiere a Coloanei Infinitului (cum i se mai spune), am trecut pe lângă aceasta zi de zi, timp de patru ani, pe o potecuță într-o poiană-izlaz. Era în perioada în care Coloana a rezistat cablului unui tractor având destinația îndeplinirii planului de fier vechi a unei organizații a noii „democrații roșii” – în curs de înfiripare.
Revin și subliniez, am ales subiectul „Brâncuși” și pentru că este de actualitate, comemorându-se 150 de ani de la nașterea sculptorului, la 19 februarie 1876, la Hobița-Gorj. Manifestările omagiale din acest an au cuprins și o lăudabilă inițiativă a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiionale Gorj de a edita numeroase materiale între care remarc trei volume-albume, trilingve, excelent prezentate: „Brâncuși – calea spre lumină între pământ și absolut”, „Gorj acasă la Brâncuși” și „Meșteri și creatori populari din Gorjul lui Brâncuși”. Materialele mi-au fost expediate cu marea generozitate a prof. Cristian Toader Pasti, unul dintre primarii de succes ai orașului Tg. Cărbunești, în care este adoptată și comuna mea – Pojogeni, și înmânate cu delicatețe de o „așchie brâncușiană”, arhitecta Piteștiului, doamna Andrada Pasti.
S-a scris mult despre Brâncuși, de multe ori cu rigoare, de multe ori cu superficialitate, uneori cu iz legendar sau mitizări. Edițiile menționate fundamentate bibliografic, onest și riguros, doresc să îi prezinte viața și opera, așa cum a fost în realitate. Este arătată viața la Paris, între marii creatori din întreaga lume. Mentorul Rodin pe care l-a părăsit când și-a dat seama că „îl umbrește”, îndreptându-se către un limbaj nou, în care sculptura începe să sugereze mai mult decât să arate, invitând privirea la gândire în căutarea esenței. Totul încadrat în marile cicluri tematice: Sărutul, Pasărea (fără aripi și pene), Muza Adormită, Ovoidele etc. Admirate datorită simbolismului și originalității, în marile muzee ale lumii. Din păcate, nu ne puteam dezice în decursul istoriei de trăsătura, parcă genetică, de a ne renega înaltele valori; a fost și cazul Atelierului Brâncuși, din centrul Parisului, o adevărată entitate culturală pe care marele Brâncuși a dorit să îl testamenteze țării sale. A fost refuzat de politicienii noștri, atenție, cu girul Academiei Române! A fost obligat, refuzând cetățenia română, să îl doneze Muzeului Național din Paris. O întrebare: Oare marele Brâncuși nu ar putea să își continuie somnul de veci pe meleagurile natale?
Dr. ing, Ilarie Isac
Citește și Pastila de frumos. Cum am ajuns deputat
Citește și Pastila de frumos. Tulipa „Doamna Maria Brâncoveanu”
0 Comentarii