Nicolae D. Toader DELASURANI – inginer, şeful Atelierului de Proiectare Sisteme Informatice: „Dacă rebutam o piesă din comandă, nu eram plătit, ba eram şi penalizat cu o sumă ce constituia valoarea pieselor rebutate” (3)

”Oamenii DACIEI’’ – interviuri de Cristina Rousseau (65)

În copilărie ați fost și băiat de altar. Ce presupunea acest lucru?

– Teoretic, un „băiat de altar” sau un „acolit” trebuie să se comporte întotdeauna într-un mod exemplar atât înăuntrul, cât și în afara bisericii. De fapt, „acolit” vine din limba greacă și înseamnă „însoțitor fără de păcate”. Acoliții au mai multe sarcini: trebuie să aprindă lumânările, să pregătească cădelnița, să ducă crucea în timpul procesiunilor, să cunoască diferite veșminte și obiecte sfinte, să urmeze liturghia pentru a participa la Intrarea Mică și Mare. Acoliții trebuie să fie un exemplu pentru ceilalți, să fie calmi, pioși și pregătiți să slujească. Băieții de altar poartă veșminte speciale: o tunică (stihar), care reprezintă puritatea sufletului, fericire, mântuire. Ei trebuie să știe rugăciunile „Tatăl Nostru”, „Crezul” și să fie pregătiți pentru citirea Sfintei Cărți.

Ați urmat mai întăi o școală profesională…

– Da, școala de ucenici de pe lângă Uzina „Ilie Pintilie” din Plopeni. Am absolvit această școală împreună cu fratele meu geamăn, cu care semănam ca două picături de apă. Școala pregătea muncitori pentru acea mare fabrică de armament și mecanică, aceasta având o organizare semi-militarizată.

Primul loc de muncă a fost Uzina Mecanică „Ilie Pintilie” din Plopeni?

– Da, după absolvirea școlii profesionale de ucenici a urmat repartizarea în marea uzină de la Plopeni. Ca muncitor calificat, am fost angajat să lucrez în Sculăria Uzinei Mecanice, care era, de fapt, o secție de top. Serviciul presupunea multă responsabilitate, piesele folosite în industria de armament trebuiau făcute cu exactitate, cu înaltă precizie, le rectificam, adică le suprafinisam la toleranțe și de un micron și fiecare operație se nota și fiecare preț era însumat într-un carnețel special, pe fiecare lună; fiecare comandă din carnețel era confirmată de un controlor tehnic de calitate, care își punea ștampila și semnătura. Dacă se întâmpla să greșesc și să rebutez o piesă din comandă, nu eram plătit, ba eram și penalizat cu o sumă ce constituia valoarea pieselor rebutate. Aceste valori însumate în carnețelul special reprezentau câștigul meu net la salariu.

Citește și Nicolae D. Toader DELASURANI – inginer, şeful Atelierului de Proiectare Sisteme Informatice: „În discuţii am adus vorba despre porecla de Comişel pe care o purta tata, iar dânsul a spus că s-ar putea să fim rude” (I)

Citește și Nicolae D. Toader DELASURANI – inginer, şeful Atelierului de Proiectare Sisteme Informatice: „Îmi aduc aminte de foametea din 1947, aveam şapte ani” (2)