Web Analytics
scris vineri, 11.10.2024

DNA a făcut-o suspectă pe Mihaela Voinicu, managerul Bibliotecii Judeţene, în dosarul angajărilor „cu dedicaţie” din mai 2023

Aflăm pe surse că Mihaela Voinicu, managerul Bibliotecii Județene „Dinicu Golescu” Argeș, ar avea calitatea de suspect în ancheta declanșată anul trecut de procurorii DNA Pitești, privind organizarea unui concurs de angajare vizavi de care sunt indicii rezonabile că a fost cu dedicație. Anchetatorii au ridicat mai multe înscrisuri – chiar și un calculator al unuia dintre candidați.

DNA a făcut-o suspectă pe Mihaela Voinicu, managerul Bibliotecii Judeţene, în dosarul angajărilor „cu dedicaţie” din mai 2023

La vremea respectivă, adică vineri, 19 mai 2023, „Jurnalul de Argeș” scria că procurorii DNA Pitești au descins la Biblioteca Județeană chiar la finalul concursului în care doi candidați erau admiși la proba scrisă pentru două posturi contractuale vacante de conducere – șef serviciu, gradul II. Rezultatele acestui concurs erau așteptate, dat fiind că pentru cele două posturi nu au fost decât doi candidați: omul și locul. Prin urmare, Daniel Bucșan a fost admis pentru șef Serviciu Informare și Automatizare, iar Ionela Neț, pentru șef Serviciu proiecte de informare comunitară și coordonare biblioteci publice din județ. Un al treilea post de șef, la Biroul Financiar Contabil, nu a mai fost scos la concurs. Conform unor surse, condițiile (criteriile) de participare la acest concurs ar fi fost însă „pliate” pe atribuțiile celor doi candidați, iar acest lucru a fost cercetat, printre altele, de procurorii DNA Pitești.

Mihaela Voinicu: „Nu am nimic de comentat”

Întrebată luni, 7 octombrie, dacă are calitatea de suspect în acest dosar, managerul Mihaela Voinicu nici n-a confirmat, nici n-a infirmat acest lucru. „Nu am nimic de comentat. Vreau să țin separată viața mea privată de activitatea de la Bibliotecă” – ne-a spus dumneaei.

Adrian Bughiu, vicepreședinte CJ: „Și dacă e da, e da; dacă e nu, e nu; ce mă întrebați pe mine?!”

L-am întrebat dacă știe ceva și pe Adrian Bughiu, vicepreședinte al Consiliului Județean, instituție căreia i se subordonează Biblioteca Județeană. Acesta ne-a răspuns foarte scurt: „Și dacă e da, e da; dacă e nu, e nu; ce mă întrebați pe mine?!”

Citește și Din nou mare scandal la Biblioteca Judeţeană! Managerul Mihaela Voinicu, acuzată de o salariată că a picat-o „în bătaie de joc” la examenul de promovare!

CItește și Scandalul escaladează! „Domnule Bughiu, din decembrie 2022, Biblioteca Judeţeană a murit, atmosfera este apăsătoare, salariaţii sunt stresaţi”

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Un bulevard de multe milioane

Valoarea proiectării și a execuției rezultată din licitația prin care a fost desemnat executantul lucrărilor de reabilitare a fost de 5.530.577,91...