Marian Pană, care e stabilit de 10 ani în Austria, a jucat la FC Argeș în sezoanele 1990-1991 și 1994 – 1995. Povestea sa reprezintă o sursă de inspirație pentru tinerii fotbaliști care visează să îmbrace tricoul unei echipe de tradiție și să lase ceva frumos în urma lor.
Cum ați ajuns la FC Argeș?
– După Revoluție, eu și Costel, fratele meu, am plecat la Dinamo, veneam de la Moreni, cu care am promovat în 1986. Am fost la Victoria București, pentru un an, apoi m-am întors la Moreni, iar în vara anului 1990 ne-a luat Dinamo. Am efectuat cu formația din Ștefan cel Mare un stagiu de pregătire în Belgia, era la timonă Gigi Mulțescu. Am jucat foarte puțin, iar la întoarcere am mers la domnul Vasile Ianul, care era președintele lui Dinamo, căruia i-am spus că am ofertă de la FC Argeș și vreau să merg la Pitești. Fusesem dorit acolo de Nelu Nunweiller, cu ceva timp în urmă. Evoluam la Flacăra Moreni și am avut meci direct cu FC Argeș, în urma căruia am retrogradat. Dacă nu mă înșel, a fost meciul de debut al lui Costel Gâlcă la FC Argeș. S-a terminat 0-0. Atât eu, cât și fratele meu am avut evoluții bune și am fost doriți imediat în Trivale. După o săptămână, a venit acasă la noi, la Moreni, domnul Andrei Speriatu. fostul mare portar. Nu erau decât telefoane fixe și habar nu am cum a dat de noi. Când l-am văzut la ușă, am fost uimiți. Pe fratele meu îl cunoștea bine, pentru că fusese jucător la Aripi Pitești, sub comanda antrenorului Laurențiu Iordache, care i-a devenit ulterior naș. Am refuzat atunci oferta, am mers la Dinamo, dar viața a vrut să ajung la Pitești și să joc acolo în sezonul 1990 – 1991.
O amintire anume aveți?
– Am o amintire cu Marius Priseceanu, dar e puțin complicată. L-am păcălit că a câștigat la LOTO. Eram în cantonament înaintea unui meci de la Iași, dacă nu mă înșel, el jucase la LOTO, iar eu și Ceaușu i-am copiat numerele și am pus la cale o farsă de zile mari. Extragerea avea loc seara, așa că i-am dat numerele domnului Lucică Caravețeanu și l-am rugat să vină să ne comunice numerele câștigătoare. Noi eram în cameră, nu aveam televizoare, iar la ora 23, surpriză maximă! Domnul Caravețeanu a venit cu numerele lui Priseceanu, iar când Marius s-a uitat, era să facă infarct. Ne-am chinuit până dimineață să-i explicăm faptul că fusese mințit. Ideea este că toată echipa știa, doar el nu avea habar de nimic. Când a aflat că a câștigat, chipurile, a fugit pe hol de bucurie, a fost o nebunie totală… Toți erau la ușă și nu voiau să piardă momentul. Marius a mers din cameră în cameră pentru a ne anunța, le-a dat unora cu ușa-n cap, totul a fost de nedescris… La un moment dat i s-a făcut rău și a avut nevoie de îngrijiri medicale.
„Metodele de antrenament erau mult mai simple atunci”
Ce meci v-ați dori să retrăiți în tricoul echipei FC Argeș?
– Meciul contra Universității Craiova, când am câștigat cu 2-0, acasă, unul dintre goluri fiind marcate de mine, în sezonul 1990-1991. Stadionul era arhiplin. Eram o familie, îl aveam alături pe domnul Costantin Stroe, era un om de calitate, așa l-am perceput. Am plecat în 1991, dar m-am întors în 1994, când era Marian Bondrea antrenor. Recunosc că nu am avut o relație excelentă, dar l-am respectat foarte mult. Nefiind la capacitate maximă, din cauza faptului că veneam după o accidentare, lucrurile nu au decurs așa cum mi-aș fi dorit. Așteptările erau foarte mari, veneam de la Dinamo, dar mari probleme nu am avut cu domnul Bondrea. Am marcat 13 foluri pentru FC Argeș, ca fundaș. Când am revenit, am găsit acolo altă generație, veniseră Jean Barbu, Bogdan Argeș Vintilă…
Urmăriți evoluția echipei FC Argeș?
– Mă uit la tot ceea ce înseamnă meciuri de fotbal și am doar cuvinte de laudă pentru FC Argeș. Lucrurile sunt altele acum, au un antrenor foarte, foarte bun, un președinte extraordinar, cum ar trebui să aibă toate formațiile din Superliga, cu atitudine și profesionist sută la sută. Mă refer la Dani Coman. Dar și Bogdan Andone este un băiat foarte bun. De asemenea, am observat că la Pitești toată lumea este implicată, iar domnul primar Gentea chiar iubește fotbalul și vrea performanță. Lumea m-a iubit mult la Pitești, iar eu am avut respect pentru suporteri. Piteștiul este un oraș de fotbal, nu poate juca oricine acolo, din punctul meu de vedere.
Ce face în prezent Marian Pană?
– Sunt plecat de 10 ani din România. M-am stabilit în Austria, sunt aici cu soția și cu cei doi copii. Am antrenat în România, dar am fost nevoiți să plecăm din țară. Matei Marian, fiul nostru în vârstă de 19 ani, a avut o problemă medicală, dar acum totul este în regulă. Sunt bunic cu acte în regulă. Fiica cea mare, Maria, s-a căsătorit aici cu un italian și ne-a dăruit două nepoate: Aurora, 4 ani, și Amelia, doi ani. Fetițele mă strigă „Kaki”, în tot de tati. Sunt bucuria și mândria familiei.
Citește și Dincolo de gazon! Vadim Raţă, mijlocaşul lui FC Argeş: „Mama şi tata au jucat şi ei fotbal”
0 Comentarii