Web Analytics
scris joi, 14.03.2024

Scene din viaţa culturală piteşteană (68)

Născut la 6 octombrie 1929, la Pitești, Ion Sălișteanu a studiat, începând cu anul 1949, pictura la Institutul de Arte „Nicolae Grigorescu” din București. Din 1955 a fost cadru didactic universitar la instituția unde și-a desăvârşit studiile. Pictor, membru al UAP, preşedinte de onoare al breslei, academician, a expus la mari expoziții anuale, colective și de grup, pe toate continentele. Este autorul a peste 4000 de lucrări, multe prezente în mari expoziții internaționale.
Unii au făcut tam-tam în diverse publicații că a fost marginalizat, ba chiar interzis. Dar când îi urmărești viața și opera, afli ce premii ale Academiei a luat, că U.A.P. l-a premiat de nenumărate ori, că a participat la zeci de expoziții internaționale, că lua premii peste hotare, că în 1968 dictatorul Nicolae Ceaușescu i-a decernat personal Ordinul „Meritul Cultural”, că în anul 2000 a primit, din partea Președinției României (Emil Constantinescu), Ordinul Național „Steaua României” în grad de Ofițer.

Scene din viaţa culturală piteşteană (68)

Cel mai mărunt premiu cred că este titlul de Cetățean de onoare al orașului natal, Pitești (1996), titlu atât de râvnit de mai multe personalități piteștene get-beget pentru că se oferă nu doar recunoaștere publică, ci și… loc de veci gratuit; dar Marin Ioniță nu a primit groapa de 2/1, în ciuda scandalului public făcut, Ilie Ilașcu a uitat sigur de Pitești, frații Valeriu și Constantin Nicolescu au ales satul Văcarea ca loc de odihnă, Francois Fourmont nu mai calcă pe la Pitești, iar Ion Sălișteanu a ales și el Cimitirul Bellu. Cât de mult respectă acest titlu cei care l-au primit se vede la Simfonia Lalelelor. Sunt invitați TOȚI. Vin doi. Trei?
Ion Sălișteanu părea a fi un uriaș printre pictori, vindea foarte bine. Postum (a decedat la 25 mai 2011), cota lui a scăzut dramatic, la casele de licitații tablourile sale pornind de la 200-300 de euro.
P.S. Am ales intenționat această imagine cu pictorul (având-o în brațe pe fiica sa, Raluca, în 1970), pentru că și viața personală a unui om de cultură contează, mai ales că un artist nu are timp liber, lucrează masiv și acasă.

Citește și Are neurofibromatoză chistică, dar cântă pentru copiii cu nevoi speciale. Aneta Maria, pe scenă cu Paula Seling de 1 aprilie

Citește și Peste 250 de elevi din Topoloveni au văzut gratis filmul „Warboy” la Casa de Cultură

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *