Preotul Dumitrescu Marius, de la biserica din Găvana III, minte în instanţă, sub jurământ

de | 27.03.2013 21:23 | Opinii

# În Argeş, oastea Domnului face pasul către Ăl Cu Coarne. Prea fericite Părinte Daniel, Înalt Prea Sfințite Părinte Calinic, e groasă. „Popă escroc” (Curierul zilei), „Un preot din Pitești i-a obligat pe enoriași să semneze adeziuni la biserica lui” (Universul argeșean), „Cinci preoți acuzați de malpraxis bisericesc” (Universul argeșean și apoi toată presa județeană și națională), „Şantaj la Teologie” (Ancheta) – sunt numai câteva titluri din presa recentă.
Cer înțelegere de la toți slujbașii de bună credință ai Bisericii, că deși am intrat în postul Paștelui eu scriu și fac public chiar acum despre faptele nedemne ale lui Alexandru Marian Dumitrescu, membru al clerului argeșean, preot paroh la biserica din Găvana III, cunoscut de mine sub numele de Marius. Nu scriu din plăcere ceea ce scriu, ci cu supărare și, mai ales, pentru că nu mai suferă amânare. Preotul Marius Dumitrescu a făcut ceea ce nu se face, niciodată și cu niciun preț. A depus mărturie mincinoasă în instanță, păcat biblic. A mințit sub jurământ pentru Sorin Ovidiu Ștefănescu, fostul Șef al Ocolului Silvic Pitești, împotriva Jurnalului de Argeș. Pe scurt, în publicația noastră (ca de altfel şi în multe alte publicații, locale și naționale) au apărut, sub semnătura ziaristului Mihai Bădescu, câteva articole în care se proba, cu asupra de măsură, că S.O. Ștefănescu, pe atunci Șef al Ocolului Silvic Pitești, face parte din gașca de incapabili, dacă nu sunt infractori, care au făcut schimb de terenuri, hectar pe hectar, din pădurea Trivale, din imediata apropiere a centrului orașului Pitești, cu terenuri din Rătești, Micești și alte localități. Prejudiciu de multe milioane de euro, banii statului. În contextul în care şefii lui l-au acuzat de fapte penale, pentru că ăsta-i adevărul, a dat pe degeaba și ilegal averea statului, de care trebuia să aibă grijă, dl S.O. Ștefănescu l-a dat în judecată pe colegul Mihai Bădescu și a cerut daune morale un miliard și jumătate.
Cu ajutorul martorului mincinos Alexandru Marian Dumitrescu, preot, care a dus în eroare instanța, colegul meu a fost condamnat la plata a 200 milioane lei. Vechi, dar buni. Stimați cititori, părem o țară de nebuni. Dacă n-ar fi de plâns, ar fi de râs. Sigur este că până acum organele abilitate ale statului n-au stabilit adevărul, care însă e unul singur. Ori din prostie, ori din hoție, piteștenii au rămas, fără să fie întrebați și fără să primescă nimic în schimb, fără o bună parte din zona lor de plimbare din pădurea Trivale.
Iată însă ce declară preotul Marian Alexandru Dumitrescu în instanță, sub jurământ. „Din discuțiile cu reclamantul, care era foarte afectat de acele articole, am ajuns la concluzia că această situație se datora acelor articole”. Minciună prin omisiune, dle încă preot paroh, eu cred că S.O. Ștefănescu era foarte afectat că află lumea, din acele articole, că a dat un hectar de pădure situat în Trivale, la mai puțin de un kilometru de sediul primăriei Pitești, contra unui hectar de pădure din Rătești sau din Micești, împotriva dispoziției Directorului Direcției Silvice de la acea dată, dl Gheorghe Davidescu, care declară, tot sub jurământ: „În acest sens aduc la cunoștință că deși i-am pus în vedere să nu mai facă reconstituiri din pădurea statului, acesta a restituit în cursul lunii decembrie 2008, 24 de hectare”. Și e vorba, per total, de mai mult de o sută de hectare, stimați piteșteni și dle încă preot paroh. Prejudiciul e o sumă uriașă, se sparie gândul, pe care statul român a pierdut-o că așa a vrut onor-conducerea Ocolului Silvic Pitești. Ca să știm despre ce vorbim, în pădurea Băbana, la 10 km mai încolo, mia de metri pătrați se vindea cu 20.000 de euro. Iar dl S.O. Ștefănescu a dat pe degeaba în jur de 1.500 de bucăți de câte o mie de metri. Dacă ar fi fost la Băbana, ar fi valorat peste 30 de milioane de euro. Dar terenurile date au fost colea, la o aruncătură de băț de Tribunalul Argeș, unde ați debitat dvs minciunile, sub jurământ, dle încă preot, așa că e vorba de o sumă mult mai mare. Eu apreciez între o sută și trei sute de milioane de euro prejudiciu, banii piteștenilor, banii statului. Oricum, vor exista expertize, plătite chiar de ziarul nostru, nu vor scăpa „asasinii” parcului Trivale chiar aşa de uşor. Dle viitor civil Marius Dumitrescu, dacă vă interesează soarta enoriașilor dvs, de ce nu l-ați întrebat pe dl S.O. Ștefănescu, „om de o calitate superioară”, „foarte valoros”, dacă pădurea Trivale ar fi fost averea lui, moștenită, ar fi făcut schimb, hectar pe hectar, cu niște lăstărișuri din Rătești? Dle încă preot, nu aveați dreptul să omiteți în declarația de martor dată sub jurământ, despre ce era vorba în acele articole. Colegul meu Mihai Bădescu nu a scris despre familia sau despre calitatea umană a individului S.O. Ștefănescu. Sunt convins că nici nu știe și nici nu-l interesează aceste lucruri. Ceea ce e important e că am rămas fără pădurea Trivale, stimați cititori și dle viitor fost preot.
Dar să vedem ce minciuni mai debitează, sub jurământ, încă preotul Marian Dumitrescu. „Din câte știu eu, articolele au avut consecințe și la locul de muncă, în sensul că și-a pierdut funcția”. Minciună sfruntată, dle încă preot. S.O. Ștefănescu și-a pierdut funcția din cauza faptelor lui la locul de muncă, pentru că iată ce declară, cu logică, directorul lui de la acea dată, dl Gheorghe Davidescu, tot sub jurământ: „În urma controlului efectuat… eu personal l-am suspendat din funcție pe perioada cercetărilor, care se desfășoară și în prezent”. Cred că a devenit evident, dle viitor civil, că eu cer sancționarea drastică a dvs, excluderea din corpul clerului. Dar nu cred că ÎPS Calinic va proceda la sancționarea dvs fără o serioasă cercetare, doar pentru că așa scrie la ziar. Dvs ce credeți? Nu, dle încă preot, meritaţi să rămâneţi fără funcția de preot pentru că ați greșit ireparabil, nu mai îndepliniți minimul necesar pentru a rămâne preot. Ați mințit în instanță, păcat biblic. În plus, în afara faptului că v-ați așezat de partea nedreptății, sunt convins că ați mai făcut o abatere canonică – ați făcut acest demers public fără să cereți aprobarea ierarhului locului, pentru că altceva nici nu îndrăznesc a gândi. ÎPS Calinic există, cu luminile și umbrele lui, omenești, dar dvs nu aveți voie să-l neglijați. Sau puteți să-l neglijați, dar atunci nu mai mâncați pâine din mâna lui.
Dar să vedem și bomboana pe colivă (asta a venit de la mama ei!) a minciunilor debitate în instanță, sub jurământ, de A.M. Dumitrescu. „Nu pot spune dacă a fost vorba de căderi psihice, însă știu că reclamantul a fost foarte afectat de cele scrise, mai ales de faptul că a fost numit «asasin»”. Nu e adevărat, colegul meu, Mihai Bădescu, unul dintre cei mai buni ziariști din Argeș, nu a scris asta. A scris „asasinul pădurii Trivale”, ceea ce înseamnă cu totul altceva. „Asasinul pădurii Trivale” este o sintagmă inteligentă, jurnalistică, cum mai pot fi o mie, cu care sunt întrutotul de acord. Nu-mi vine să cred, „Asasinul pădurii Trivale” este totuna cu „asasin” – aceasta e o afirmație a unui preot ortodox, facută într-o instanță, sub prestare de jurământ. Nu mai zic că instanța l-a crezut, dar chiar sunt de-nțeles judecătorii, la mulțimea de dosare, pot greși foarte ușor dacă martori aparent serioși, preoți, spun minciuni sub jurământ. Dle Marius Dumitrescu, ce s-a întâmplat, ce v-a dat prietenul dvs ca să merite să riscați pentru el pâinea familiei? În orice caz, îmi pare rău că v-am cunoscut, dle Marius Dumitrescu și i-aș mulțumi bunului Dumnezeu dacă nu v-aș mai vedea și n-aș mai auzi niciodată de domnia voastră. Totuși, știu că cer cam mult. Dle Marius Dumitrescu, nu vreau să vă jignesc în niciun fel, dar mi-a venit așa, brusc, să vă întreb ceva, pentru dvs „deștept” este totuna cu „deștept ca bou-bălții”?

Cristian VASILE

 

Distribuie!

Articol scris de Jurnalul de Arges

Abonează-te la newsletter!

Trimitem un newsletter pe zi, dimineața, cu știrile din ziua anterioară.

* indicates required

0 Comentarii