Web Analytics

Prefectul a intrat în criză. În celula de criză…

de | 26.06.2013 20:20 | Opinii

Am toată compasiunea pentru familiile de argeșeni, victime ale cumplitului accident din Muntenegru. N-am însă niciun fel de respect pentru cei care se introduc singuri în priză în această dramă, electrocutând bunul simț. Poleiul ieftin și sindromul camerelor de luat vederi l-au împins pe prefectul Soare să apună din nou. Omul nu s-a abținut și a improvizat o stufoasă și comică celulă de criză, ceva de genul BD în alertă, cu domnia sa în rol de impiegat de mișcare. Întrebare elementară: ce rost mai avea  pilula de criză de la Argeș, dacă ministrul de externe și cel al apărării, supervizați de însuși primul ministru, și-au asumat coordonarea tuturor operațiunilor legate de victime și de familiile acestora? Doar ca să se afle în treabă Cristian Soare, un demnitar aflat oricum într-o accentuată criză de autoritate și credibilitate, dovadă că până și subordonații au ajuns să-l ironizeze cu apelativul „prefectul panică”?  Domnul prefect n-a fost capabil să facă o celulă de criză pe o dramă colectivă din proximitatea sa, și mă refer la soarta disponibilizaților de la Arpechim, în schimb însăilează una pe o tragedie consumată la mii de kilometri distanță, pe un viaduct din Macedonia, și care oricum e deja asumată și monitorizată de la cel mai înalt nivel al statului român.  Adevărul e că, pe zi ce trece, ziariștii, directorii de deconcentrate și funcționărimea din instituțiile județului  descoperă că prefectul e slab. Cristian Soare e neinspirat și mai totdeauna fără soluție la problemele esențiale ale județului Argeș. Faceți un exercițiu de memorie și încercați să vă amintiți un proiect important pentru județ pe care prefectul în funcție l-a gestionat cap-coadă. Nu veți găsi așa ceva. A mimat că ia taurul de coarne în chestiunea proceselor pe care le are Prefectura pe tema restituirilor ilegale din Pădurea Trivale și a sfârșit prin a se face de râs. Juriștii din subordine (unii incompetenți, alții mânjiți)  i-au băgat pe gât o situație cu care să se laude în fața ziariștilor la conferința de presă a Prefecturii, despre cât de ferm este el pe subiectul Trivale. A sunat goarna triumfalismului cum că Prefectura a câștigat primul proces cu samsarii imobiliari, numai că ziariștii au descoperit a doua zi că respectivul proces data de un an și jumătate, ba, mai mult, Prefectura a pierdut între timp alte trei. Ceva cam ca la Radio Erevan.  Alt exemplu. La ședințele de Colegiu Prefectural nu-l ascultă niciun primar pe domnul Soare, asta comparativ cu Ducele de Albota care face rating printre colegi și ziariști. Cel care ar trebui să fie într-adevăr primul om al județului își umple timpul și fișa postului cu tot fel de nimicuri, raportat la interesele reale ale județului Argeș. L-a interpelat primarul din Rociu la ultima ședință de Colegiu Prefectural, reamintindu-i că a promis să organizeze o întâlnire cu fermierii din sudul județului și nu s-a ținut nici până acum de cuvânt. Domnul prefect are, în schimb, timp să facă poze cu tot felul de ambasadori care pleacă din Argeș exact așa cum au venit, cu câteva ilustrate și cărți de vizită în buzunar. Asta ca să nu mai vorbim de gafe absolut incredibile. Vorba ceea, microfoanele de-ar ciripi, multe s-ar mai auzi. Ca să rezum, prefectul Soare suferă de sindromul omului pe care nu-l ascultă nimeni, dar care se agață cu disperare de post. Chiar și politețea sa exagerată nu trădează altceva decât slăbiciune. Apropo! Cum să mai aibă credibilitate domnul prefect, atâta vreme cât îl cară senatorul Iani Popa, ca pe un bagaj de mână, la șprițurile PNL precum cel de la Topoloveni? Cum să-și onoreze domnul prefect promisiunea față de primarul de la Rociu și să organizeze întâlnirea cu edilii și cu fermierii din sud, câtă vreme domnia sa are statut de animal de companie pe lângă președintele său de partid? 
Ca să închei într-o notă mai comică, e bine totuși că prefectul a înființat o celulă de criză care să aibă grijă de el. Are mare nevoie… Rețetele contra panicii i le prescrie subprefectul Ion Burnei, că tot e farmacist de profesie, iar consiliere psihologică îi poate acorda, la o adică, și Nae. Cum care Nae? Nae Eugen, consilierul său din acte și un fel de Patraulea al PNL Argeș, pus de Iani Popa să-l supravegheze pe domnul prefect. 
Gabriel Grigore

PS. Ca să fiu și mai explicit, mi se părea mult mai decent (și eficient) ca domnul prefect Soare să se rezume la a transmite un mesaj de condoleanțe familiilor îndoliate, în loc să înființeze o stufoasă, numeroasă și inutilă celulă de criză. Cum spunea și fiica unui cuplu care a pierit în accidentul din Muntenegru: „Celula de criză e la noi în familie.” Restul e tăcere.

 

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii