Cucurigu gagu, s-a sculat Modrangu/S-a suit pe munte, și-a-nceput să cânte… Cam asta face Stăpânul PDL, Mircea Andrei, de când s-a transferat de la Dâmbovița la Argeș și a decretat că e musai să-l alegem președinte la Consiliul Județean. La început a ieșit cu bâta prin propriul partid, ca să-și pună toți supușii la respect, cu botu-n praf, cum le șade bine sclavilor de pe plantație. Apoi și-a agitat ciomagul la adversarii politici, fie primari, fie alte căpetenii din partidele rivale, cu țintă clară: ori îi pune pe lanț, ca pe proprii cățelandri portocalii, ori le pune bâta pe spinare, că nu degeaba a fost procuror, învățat să folosească argumentele contondente ale puterii. Socotelile din capul său nu s-au potrivit însă și cu cele din târg. Dovadă că la ora la care vorbim, rezultatele circotecii politice pe care ne-a oferit-o constau într-o prăbușire a PDL, cu Stăpân cu tot, la cote de popularitate înjumătățite față de alegerile trecute. Dacă se mai agită un pic, Andrei va reuși să depășească o nouă barieră psihologică și să-și aducă partidul la procente de o cifră, la fel ca inflația.
N-aș vrea să fiu prea rău, ba chiar am o undă de regret pentru ce i se întâmplă astăzi senatorului multimilionar în euro de Dâmbovița. Inițial mă gândeam că trebuie să fie ceva minte într-un cap care a făcut atâta bănet, plus că mi-aș fi dorit să existe totuși și o alternativă rezonabilă la gașca de nulități pesediste care este în plin proces de (re)formare, țintind cu lăcomie și parvenitism să le ia locul jupânilor roșii de până acum. Dar mi-a trecut repede, văzând cum Andrei calcă-n străchini ca la concurs și a făcut în jurul său o hărmălaie de oale sparte, de nu se mai aude om cu om prin județ. „Amice, ești idiot”, este replica din Caragiale care-mi venea tot mai des în minte, văzându-i evoluțiile politice halucinante. Mi-am dat seama că omul e varză, combinând, în termeni politici vorbind, lăcomia, răutatea și răzbunarea cu o prostie atât de cristalină, încât rezultatul nu poate fi decât o catastrofă spoită în portocaliu. Mă iertați că l-am crezut nițel deștept, la loc comanda!
Păi cum să te pretinzi deștept, când pe toate gardurile, pardon, prin toată presa aservită, senatorul ne arată, plătind chiar bani grei pentru asta, că procentul subțire cu cheltuială se ține. De fapt, odele care i se publică prin oficioasele PDL demonstrează politica onanistică practicată de Stăpân, ce nu poate avea alt rezultat decât sleirea vigorii cu care acționează la partid. Iar în timp, deși pare pe deplin autosatisfăcut, totul se sfârșește cu tulburări grave de erecție politică, fapt ilustrat cu prisosință de cifrele blegite din sondaje. În loc să consulte medicul sau farmacistul, pentru că e clar că i-au apărut manifestări neplăcute, Mircea Andrei se tratează cu felații publicistice zilnice. Am ajuns la concluzia că băieții pe care-i plătește să-l ridice slăvi, fie fac mișto de dânsul, fie sunt petecul potrivit pentru sacul potrivit. Cum Dumnezeu să dai bani cu găleata, să-ți apară în mass media aceeași poză standard, cum avea Ceaușescu pe vremuri, și titluri demne de o antologie a umorului involuntar, precum „Mircea Andrei a sărbătorit un an de luptă în Argeș” (parcă ar fi Vasile Roaită) sau „Mircea Andrei vrea să salveze Argeșul”, că Mircea Andrei face și desface, că Mircea Andrei cântă și descântă etc. Mai avem să deschidem șifonierul din dormitor și să ne apară tot Mircea Andrei cu o tuflă de bani în mână, spunându-ne că-l mușcă atâta grijă pentru argeșeni, încât are fundul ferfeniță. Parcă și Ceaușescu era un pic mai decent în materie de cultul personulității. Nu degeaba se spune că prostia costă, mai ales când ai pretenția să fie zugrăvită clar, cu trimitere de pe prima pagină, în ediții multiplicate, ca să priceapă tot poporul.
Mihai BĂDESCU