Web Analytics

Meci de infarct: samsarii Pădurii Trivale – Prefectura, scor 4 – 1

de | 5.06.2013 21:19 | Opinii

Acesta-i scorul exact în meciul pentru pădurea Trivale, disputat între Instituția Prefectului, cea care reprezintă Guvernul în județul Argeș și Instituția Băiatului Deștept din Imobiliare, cea care reprezintă  mafia samsarilor din domeniul silvic. Luni, la săptămânala conferință de presă, prefectul Cristian Soare a pus carul înaintea  boilor (stranie coincidență!) anunțând triumfalist, mai că era să ne dea și lacrimile, că Prefectura a câștigat primul proces pentru anularea titlurilor de proprietate date ilegal în Trivale. Cine a citit anunțul în presa de a doua zi a rămas cu plăcuta impresie că justiția din Argeș s-a îndreptat, în sfârșit, și că, pusă în fața probelor evidente de competență ale celor de la Prefectură, a dat o soluție care instituie un precedent istoric pentru salvarea plămânului verde al Piteștiului, care este pădurea Trivale. Și eu, unul, când am citit știrea, mi l-am și închipuit pe prefect mirosind a cerneală proaspătă după lecturarea sentinței care i-a parvenit de la Tribunal și apoi dând buzna, radiind de satisfacție, în sala plină cu ziariștii care îl așteptau la conferința de presă, ca pe pâinea caldă.
Surpriză, însă! La fel ca la Radio Erevan, Prefectura a câștigat un proces cu mafia retrocedărilor din Trivale, dar a pierdut patru. Iar soluția în respectivul dosar cu care se împăunează acum domnul Soare și echipa sa n-a fost dată ieri, nici alaltăieri, nici măcar săptămâna trecută, ci e veche, hăt, tocmai de anul trecut, mai precis din iunie 2012.
Prin urmare, ce a vrut să demonstreze domnul prefect Soare și ce resort freudian a justificat, oare, această ieșire intempestivă a domniei sale în decor? Și încă pe un subiect extrem de fierbinte care nu avantajează nicidecum Prefectura Argeș, ca instituție.  Tocmai Doamna Prefectura, în 2006-2007, e cea care a eliberat controversatele titluri de proprietate prin care s-a dat verde la haiducia cu transferuri ilegale în pădurea Trivale pentru ca tot dânsa să ceară şi anularea titlurilor emise de ea, trei, patru ani mai târziu, respectiv în 2009. Câtă experiență am eu, ca ziarist, raportată și la profilul psihologic al domnului Cristian Soare, căruia nu întâmplător subordonații îi mai spun și „Prefectul panică”, ceva, ceva l-a speriat teribil pe prefect. Poate faptul că DNA a cerut, de curând, evidența tuturor litigiilor din instanță având ca subiect Pădurea Trivale. Poate dorința de a contracara impresia generală că Prefectura Argeș a făcut până acum joc de glezne în toate procesele pe care le-a pierdut cu cei care și-au însușit, prin rapt, hălci întregi din Pădurea Trivale. Poate raportul de audit al Curții de Conturi a României în care se spune negru pe alb, în premieră pentru această instituție în general discretă, că s-au furat 198 ha din pădurea Trivale iar vinovații sunt şi indicaţi ca atare, respectiv Comisiile Județene de Fond Funciar care s-au succedat şi câțiva dintre foștii prefecți. Poate faptul că presa, și în special Jurnalul de Argeş, toacă sistematic acest subiect pe care îl consideră o crimă la adresa Piteştiului. Poate că toate acestea, şi încă ceva ce nu ştim încă, l-au determinat pe domnul prefect Soare să iasă brusc la rampă. Din păcate pentru domnia sa, prestaţia a fost una stângace şi deloc convingătoare. Fără să-i punem la îndoială buna credinţă, ne permitem să-i spunem domnului prefect   că goana după imagine ieftină e o armă cu două tăişuri şi că, mai devreme sau mai târziu, poleiul ieftin se râcâie. Pădurea Trivale e un cartof fierbinte. Dacă îl ridici de jos şi nu eşti pregătit, îţi carbonizează mâna.
Gabriel Grigore

 

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii