Inelul sigilar al județului Iorga din Câmpulung, scurt istoric al stemei orașului muscelean, dar și despre întâlnirea vikingilor cu românii din secolele IX-XI, atunci când frontiera vikingilor ajunge la Dunărea de Jos puteți citi în cele ce urmează.
Inelul sigilar al județului Iorga din Câmpulung
Unul dintre cele mai valoroase exponate ale muzeului din Câmpulung Muscel este un inel sigilar ce a aparținut unuia dintre cei mai longevivi județi ai orașului. În anul 1969, pe malul drept al Râului Târgului din cartierul Schei din Câmpulung Muscel, în mormântul nr. 35 din interiorul bisericii dispărute Valea, s-a descoperit inelul sigilar al unui ”județ” al orașului. Concret, inelul a aparținut județului Iorga din Câmpulung, acesta numărându-se printre conducătorii care s-au bucurat de deosebita încredere a orășenilor, care și-a exercitat magistratura în trei rânduri: 1786, 1796 și 1810. Conducător al Câmpulungului, oraș cu largi privilegii de autoadministrare, jurisdicționale și economice, județul folosea pe lângă sigiliul destinat întăririi actelor interne, încă unul, sigiliul strict personal.
Cu acesta din urmă conferea autenticitate actelor, ca sigiliu de text, dar și de închidere, ca sigiliu secret pentru expedierea corespondenței închise, asigurânduse secretul transmiterii, utilizare obișnuită a sigiliilor inelare. Inelul sigilar descoperit acum mai bine de patru decenii a fost turnat în argint și cântărește 10,3 grame, placa rotundă cu diametrul de 2 cm făcând corp comun cu veriga. Este un sigiliu din categoria celor heraldice, cu emblema heraldică pe scut oval rococo, mobilat cu corb și încrustat anul 1810, suportul fiind un leu în picioare. Reprezentând numele și dregătoria titularului, în câmpul sigiliului se găsește legenda monografică cu caractere slave: 1810-JORG(A) J(UDET). Câmpul sigilar este timbrat cu o coroană nobiliară deschisă, care surmontează scutul gravat mai adânc decât restul tiparului, pentru a ieși puternic reliefat în ceară. Corbul încrustat reprezintă stema Câmpulungului medieval, care se afla și pe străvechiul sigiliu cu legendă latină al orașului, care din păcate s-a pierdut.
Citește și Istorii inedite despre oraşul Câmpulung Muscel
Stema municipiului Câmpulung
Guvernul României, în şedința din 10 februarie 2015, a aprobat stema municipiului Câmpulung. Stema municipiului a suferit de-a lungul timpului numeroase schimbări, însă a păstrat principalele elemente simbolistice. Stema municipiului Câmpulung Muscel, din județul Argeş, se compune dintr-un scut cu un câmp de culoare albastră, fără partițiuni. În interior, scutul este timbrat de un coif medieval de argint în profil spre dreapta, cu viziera închisă, respectându-se tradițiile anterioare. Coiful este ornamentat, deasupra, cu lambrechini roşii şi de argint şi este timbrat cu acvila cruciată de aur, privind spre stânga, cu aripile lăsate, ciocul şi ghearele roşii. Scutul este timbrat cu o coroană murală de argint, cu cinci turnuri, din care iese o acvilă cruciată neagră, privind spre dreapta şi cu aripile întinse. Scutul de culoare albastră semnifică credința, speranța şi sinceritatea. Culoarea albastră o întâlnim şi pe stema Țării Româneşti a cărei capitală a fost şi oraşul Câmpulung.
Coiful medieval de argint cu viziera închisă respectă tradiția anterioară prezentă în stema oraşului din secolul al XIV-lea. Lambrechinii de culoare roşie şi de argint sunt ornamente pe care le întâlnim în stemele şi sigiliile, pe care le-a avut oraşul Câmpulung în perioada medievală.
Acvila cruciată este mobila principală în scut şi se pare că derivă dintr-un prototip anterior formațiunii statale a Țării Româneşti. Înițial a fost de culoare neagră, dar treptat se va transforma, în sigiliile domnilor din secolele al XIV-lea şi al XV-lea, în acvila regală aurie. Crucea din ciocul acvilei cruciate reprezintă figura heraldică religioasă care promovează ideea de ortodoxism, religia de bază a românilor. Coroana murală este coroana de rang şi simbolizează vechiul scaun al voievozilor Țării Româneşti, care a fost oraşul Câmpulung. Acvila cruciată, de culoare neagră, semnifică şi ea faptul că localitatea a fost reşedința Țării Româneşti în timpul Basarabilor. Îşi are originea în acvila valahă, stemă recunoscută în sigiliile Țării Româneşti.
Citește și Emil Lerescu şi mormântul său… gol de la Piteşti
Întâlnirea vikingilor cu românii
În secolele IX-XI, frontiera vikingilor ajunge la Dunărea de Jos. Contactele cu românii sunt consemnate de surse istoriografice, epigrafice și arheologice. Pe o piatră comemorativă de pe insula Gotland, datată cam la 1050, runele vikinge descriu moartea lui Rodfos, jefuit de valahi în timpul unei expediții. Cel mai probabil, evenimentul a avut loc la răsărit de Carpați, pe drumul de-a lungul Nistrului de la varegi la greci. Între Carpați și Nistru s-au găsit peste 100 de așezări întărite pentru această perioadă. Unele sunt vikinge, după vestitele case lungi ”long houses” și după furnalele de prelucrare a fierului. Embargoul impus de bizantini asupra pieselor de fier vândute către ”barbari” a condus la apariția contrabandei, ”chemarea golului”, cum zicea Gheorghe Brătianu.
Astfel, piesele descoperite de multe ori aparțin localnicilor, nu vikingilor, fiind doar achiziționate de la aceștia. Depozitele de arme și tezaurele din zonă conțin numeroase artefacte de origine vikingă - săbii, topoare, vârfuri de lance, lingouri de argint, podoabe de chilimbar, monede arabe. La fel se găsesc și în Dobrogea, la Păcuiul lui Soare, Dinogeția (Garvăn), Isaccea și Nufăru. În complexul de mănăstiri săpate în rocă de la Basarabi-Murfatlar (secolul X), pe pereţi s-au găsit numeroase simboluri vikinge - o corabie vikingă (drakkar), rune, dragoni, spirale, labirinturi. În jurul anului 1000, regiunile de la nordul Dunării de Jos devin arena de confluență și de confruntare a două valuri migratoare - turanicii pe direcție est-vest și vikingii pe direcția nord-sud. Întocmai ca și bizantinii, românii luptă, de o parte și de alta, în alianțele în continuă schimbare. Timp de 3 ani (968–971) reședința varegilor a fost la intrarea în Deltă, lângă localitatea Nufăru (fostă Prislav, jud. Tulcea).
Conducătorul ruso-scandinav Sviatoslav îi scrie mamei sale de la Kiev – ”Nu-mi place să stau la Kiev; vreau să trăiesc în Pereiaslaveţul de pe Dunăre. Aici se adună toate bunurile: din Grecia aur, ţesături, vin şi tot felul de fructe; din Cehia şi Ungaria argint şi cai; din Rusia blănuri, ceară, miere şi robi”. După ce terorizează Balcanii, Sviatoslav este asediat în 971 timp de 3 luni la Durostorum (Dristor/Silistra) de armata bizantină și fuge pe Nipru spre Kiev, doar pentru a fi omorât de pecenegi pe drum. Hanul lor își face cupă de băut din craniul războinicului viking. Deranjate de prezența vikingă între Nistru și Nipru, comunitățile cneziale românești se implică alături de pecenegi în războaiele varegilor de succesiune pentru conducerea Kievului.
În 1019, pe râul Alta, trupele de valahi din armata lui Sviatopolk sunt amplasate în centrul bătăliei în fața temuților vikingi din armata lui Iaroslav al Novgorodului (Jarizleifr). Bătălia e pierdută, dar vitejia valahilor ajunge direct în poveștile nordice (Saga lui Eymund, sec. XI). Pe la 1220, Snorri Sturlusson, în celebra operă Heimskringla (Cercul Lumii) descrie și el o mare bătălie în Țara valahilor Blokumannaland, în care Kirjalax (împăratul bizantin Alexios I Comnenul) îi bate pe pecenegi (probabil Bătălia de la Levounion din 1091, unde alături de bizantini lupta și 5000 de valahi). Valahii lupta cot la cot cu vikingii în armata bizantină. Analele de la Bari îi pomenesc împreună în expediția din Sicilia a strategului bizantin Boioannes din 1027. Tot în Sicilia, în 1038, valahii luptă alături de varangii celebrului Harald Hardråde în armata bizantină care recucerește de la sarazini Messina și Siracusa.
Sursa: FB Câmpulungul primilor trei Basarabi
Citește și Mihai Nistor, de la mişcarea de amatori – printre actorii profesionişti remarcabili
0 Comentarii