Emil Lerescu şi mormântul său… gol de la Piteşti

Alături de compozitorul și dirijorul Nicolae Brânzeu, Emil Lerescu este cel mai important muzician născut la Pitești, la 26 ianuarie 1921 (decedat la București, la 1 iulie 2006). Fiu al unei talentate pianiste, Emil Lerescu a venit pe lume la şapte ani după primul copil al familiei, Constanţa, căsătorită cu renumitul profesor de matematică Peligrad de la Liceul „Zinca Golescu”.

Încă din copilărie, Emil Lerescu primeşte o educaţie aleasă şi o solidă instrucţie muzicală, remarcându-se în practica improvizaţiei la pian şi dovedind reale aptitudini de dirijat, confirmate încă din primii ani de liceu. Cum pe atunci se păstrau nealterate datinile şi obiceiurile moştenite, în sărbătorile de iarnă, Crăciun şi Anul Nou, printre colindătorii aşteptaţi care băteau la porţile piteştenilor, corul mixt condus de Emil Lerescu era neîntrecut. O vreme a condus şi Corul Liturgic de la Biserica „Sf. Vineri”.

Compozitorul a jucat fotbal la Sporting Pitești

După promovarea examenului de bacalaureat (1940, la Liceul „Brătianu”), se înscrie şi urmează cursurile Conservatorului din Bucureşti, secţia de compoziţie şi dirijat, pe care o absolvă cu brio (în 1946). Este professor de muzică la Liceul „Brătianu” (de Băieţi) din Pitești (1946-1951), la Liceul de Fete/ Colegiul „Zinca Golescu” (1951-1952), mai apoi la Liceul de Băieţi din Craiova (1952-1953), după care se mută ca profesor în București.
Despre omul Emil Lerescu se pot spune multe. Își amintea Mihail Ghițescu: „era un om înalt, avea peste 1,80 m, umeri largi, de atlet, musculos ca un sportiv (de fapt, a făcut în tinereţe sport de performanţă, fiind unul din atacanţii de bază ai fostei echipe Sporting Piteşti, alături de Ioţa, Breto şi alţii), cu braţe lungi şi palme largi, cu degete parcă anume create pentru a mânui cu har clapele pianului”.

Citește și Căluşarii din Stolnici, spectacol în centrul Piteştiului! La 11 ani, Antonia cântă la vioară

În Hotelul „Posada” din Curtea de Argeş a scris mai multe lucrări

Contactul cu lumea muzicală a Capitalei a fost benefic pentru activitatea lui creatoare. Recunoaşterea la nivel naţional a valorii lui de compozitor a fost confirmată şi de faptul că într-o anumită etapă a ocupat funcţia de preşedinte al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România. Iată ce spune Mihaela Marinescu: „La cei 70 de ani, compozitorul Emil Lerescu apare neschimbat, aşa cum îl ştim din ultimii 15 ani. Acelaşi păr argintiu, aceeaşi statură mândră, acelaşi caracter optimist, care l-a susţinut pe drumul creaţiei, ajutându-l să depăşească greutăţile, schimbările şi neînţelegerile, vicisitudinile vieţii (…) Muzica sa – caracterizată printr-o pregnantă inventivitate melodică şi ritmică, un modalism de esenţă folclorică, o polifonie densă, un travaliu componistic ce urmăreşte pas cu pas sensul cuvântului poetic sau acţiunii dramatice – este accesibilă şi se adresează direct publicului, cu impresii şi expresii muzicale elocvente”.

În Hotelul „Posada” din Curtea de Argeş a început şi a scris mai multe lucrări, printre care: suita de lieduri „La Fântâna Meşterului Manole” (sper ca acad. Gh. Păun, care adună TOTUL despre Meșterul Manole și Ana, să citească acest articol!), pe versuri de Ludmila Ghiţescu, un cor mixt pe versurile soţiei şi Cantata dedicată Piteştiului. Versurile au fost scrise de Ludmila Ghiţescu şi Nicolae Udrişteanu. Piteştiul nu avea orchestră simfonică şi nici cântăreţi de muzică cultă. În dorinţa lui neştirbită de a dovedi iubirea faţă de oraşul originii sale, Emil s-a angajat, fără a fi solicitat de vreo autoritate, să pregătească, sub directa lui regie, spectacolul de la Bucureşti, fără niciun fel de recompensă, folosindu-se de relaţiile lui cu lumea muzicală a Capitalei.

Pregătirea spectacolului a durat aproape două luni şi acesta a fost de înaltă ţinută. La Casa Sindicatelor din Piteşti, în 1988, sub bagheta lui Emil Lerescu, a fost prezentată Cantata pentru Pitești, în care s-au produs soliști ai Operei Române, în frunte cu Pompeiu Hărăşteanu.
Opera sa este vastă. Amintim de „Nunta Zamfirei”, „Acuarelă marină”, „Colindă uitată”, „Invocaţie”, „Fântâni şi stele”, „Culoarea din aripă”, ciclurile de lieduri, opera lirică „Ecaterina Teodoroiu”, continuată cu opera-baladă „Peneş Curcanul”, „D’ale carnavalului”, după I.L. Caragiale, şi „Steaua fără nume”, după Mihail Sebastian.

Citește și Interviu. Un piteştean lucrează pe un proiect de inteligenţă artificială, în Marea Britanie, pentru gigantul Amazon

Locul de veci, devalizat

Emil Lerescu a dorit ca în Cimitirul „Sf. Gheorghe” din Piteşti să rămână pentru eternitate. În 1983 a supravegheat muncitorii angajaţi la aranjarea locului de veci (e chiar la intrare, pe dreapta), o criptă cu trei locuri distincte, două ocupate de părinţi, iar al treilea rezervat compozitorului. Locul era împrejmuit cu un gard din fier forjat, iar în interior Emil Lerescu montase un monument (cruce) din marmură neagră, înalt de peste trei metri.
În anul 2000, persoane neidentificate au devalizat locul şi au furat gardul din fier forjat. A sesizat conducerea cimitirului şi Poliţia, dar nu s-a rezolvat nimic. Familia (în frunte cu fiul, compozitorul Sorin Lerescu), dezgustată de acest act de vandalism, a hotărât să-l înhumeze la Bucureşti. Așadar, mormântul său din Cimitirul „Sf. Gheorghe” e gol, precum al Mântuitorului…

Citește și Clubul de Presă: Nu desfiinţaţi protecţia sursei!