Web Analytics
scris joi, 09.11.2023

Fosta contabilă a Primăriei Corbi a fost amendată de Tribunalul Argeş pentru „rea-credinţă”

Elena Groșanu e trimisă în judecată de către DNA Pitești pentru o delapidare de 1.515.683 lei

Elena Groșanu, fosta contabilă a Primăriei Corbi, acum aflată în control judiciar, a fost amendată de Tribunalul Argeș pentru că a susținut în mod nereal că nu s-ar afla toate ordinele de plată la dosar și, în acest mod, s-a tergiversat cauza. Reamintim că, în 2022, Elena Groșanu a fost trimisă în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă ÎCCJ – DNA – Serviciul Teritorial Piteşti pentru abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (808 acte materiale), fals intelectual (106 acte materiale) și uz de fals (106 acte materiale), toate în formă continuată. Primăria Corbi este parte civilă în procesul început în acest an.

Fosta contabilă a Primăriei Corbi a fost amendată de Tribunalul Argeş pentru „rea-credinţă”

Avocatul primăriei a precizat că se încearcă tergiversarea cauzei

Prezentăm o parte din susținerile care au avut loc în fața intanței, în data de 18 octombrie a.c.. Avocatul inculpatei a arătat „că a verificat în dosar şi nu a găsit OP-urile, că se impune a se depune la dosar OP-urile corespunzătoare rubricii popriri/rate pentru a se vedea destinaţia banilor din acea rubrică”, și că la dosar se află doar anumite OP-uri, nu şi cele către CAP-uri. Avocatul inculpatei a mai susținut că au fost și ordine de plată plătite legal, reţinute de rubrica popriri/rate și „că nu toate sumele au fost nelegal virate către CAR”. De asemenea, și inculpata a aratat „că din cele 702 ordine de plată nu toate sumele sunt plătite ilegal”, că doar cele plătite pentru ea, soţ, fiică sunt ilegale, restul sunt oprite legal. Avocatul inculpatei a susținut ca primăria să depună toate OP-urile. În aceeași notă, inculpata a arătat „că nu a găsit la DUP-ul electronic OP-urile prin care s-a dispus efectuarea de plăți către CAR-uri” .

De cealaltă parte însă, avocatul primăriei a susținut că documentele se află la dosar şi că se impune ca inculpata să precizeze exact ce OP-uri nu există, ce anume contestă. A precizat că va verifica personal şi a solicitat instanţei să ia măsurile pentru reaua-credinţă a inculpatei. „Arată că va solicita părţii să depună aceste înscrisuri şi precizează că se încearcă tergiversarea cauzei”, cităm din motivarea sentinței.

Citește și Update. Primărița din Corbi, despre contabila arestată: ”Eu am făcut sesizarea la Poliția Economică”

Contabila a susținut în mod fals că ordinele de plată nu s-ar afla la dosar

În ciuda susținerilor inculpatei, Tribunalul Argeș a constatat că la DUP se află toate cele 702 ordine de plată despre care se susține în rechizitoriu că au fost emise, în perioada 20 ianuarie 2017-12 aprilie 2022, de Primăria comunei Corbi și prin care s-a dispus plata nelegală a unor sume de bani din fondurile publice ale primăriei. Aceste sume erau, de fapt, ratele lunare pentru împrumuturile contractate de către inculpată, soțul acesteia, ambii angajați în cadrul Primăriei comunei Corbi, cât și de către fiica inculpatei și soțul fiicei inculpatei, consilier local, și o angajată de la firma administrată de către soțul inculpatei.

„În temeiul art. 283 alin. 4 lit. n C. proc. pen., va aplica inculpatei Groșanu Elena o amendă în cuantum de 5.000 de lei întrucât, la termenul din data de 18 octombrie 2023, aceasta a comis un abuz de drept, exercitându-și cu rea-credință dreptul la apărare prin aceea că a susținut în mod fals faptul că cele 702 ordine de plată nu s-ar afla la DUP, aspect nereal și pe care l-ar fi putut verifica cu ușurință prin studiul dosarului personal sau prin apărător ales, determinând judecătorul să acorde un nou termen de judecată și să irosească timp prețios care ar fi putut fi alocat îndeplinirii altor atribuții de serviciu cu mult mai importante, pentru a număra 702 ordine de plată”, este motivarea sentinței din 18 octombrie. Poate fi formulată cerere de anulare ori reducere a amenzii în termen de 10 zile de la comunicarea sentinței.

Citește și Contabila Primăriei Corbi, acuzată că a falsificat ordine de plată, trimisă în judecată de DNA

A plătit o parte din prejudiciul cauzat Primăriei Corbi

La termenul din 20 septembrie a.c., avocatul inculpatei a solicitat să se comunice un cont bancar al Primăriei Corbi „pentru ca inculpata să vireze lunar sume în încercarea de a acoperi prejudiciul”. La termenul din 18 octombrie, avocatul a și depus la dosar dovada începerii achitării prejudiciului, în cuantum de 3000 lei.

Scurt istoric al unui prejudiciu de 1,9 milioane lei

În decembrie 2022, fosta contabilă a Primăriei Corbi a fost arestată preventiv și acuzată de procurorii DNA că timp de cinci ani, în perioada 20 ianuarie 2017 – 12 aprilie 2022, a întocmit, semnat și prezentat la Trezoreria municipiului Curtea de Argeș 808 ordine de plată prin care s-ar fi virat nelegal suma de 1.515.683,85 lei către o firmă administrată de fiica sa, dar fără să fi existat în realitate o contraprestație efectivă. Iar pentru a crea o aparență de legalitate, inculpata ar fi completat în fals și 106 ordine de plată potrivit cărora între Primăria Corbi și societatea respectivă ar fi existat relații de natură contractuală. De asemenea, au mai fost virați 386.102 lei către șase instituții nebancare (CAR), reprezentând contravaloarea ratelor corespunzătoare împrumuturilor contractate de inculpată și rude ale acesteia. Potrivit DNA, prejudiciul adus Primăriei Corbi depăşeşte 1,9 milioane lei.

Citește și Fosta contabilă de la Corbi a „ciripit” la DNA!

Citește și Timp de trei ani, contabila de la Corbi a furat aproape 2 milioane lei sub nasul fostului primar

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Nici PSD Argeş nu mai este ce a fost

PSD a câștigat matematic alegerile în Argeș, însă e departe de gloria și procentele de altădată. Realitatea scorului din teren e mascată într-un...

Din ediția tipărită

Elena Lasconi

De ce a votat Lasconi pe Mihai Bravu

Câmpulung, dragostea mea, nu a mai fost locul în care Elena Lasconi să voteze! De data aceasta, ținând cont de miza scrutinului, primărița de Muscel...