Călin Georgescu rămâne în arest preventiv, au decis miercuri seară judecătorii Curții de Apel București. Magistrații au admis contestația procurorilor DIICOT împotriva hotărârii Tribunalului București, care respinsese prelungirea măsurii preventive în dosarul de înșelăciune cu un prejudiciu estimat la 1,1 milioane de euro. Decizia instanței este definitivă.
Judecătorii au admis contestația procurorilor DIICOT
Tribunalul București hotărâse luni să respingă solicitarea procurorilor de prelungire a arestării preventive pentru Călin Georgescu și omul de afaceri Ionel Rusen. În schimb, magistratul dispusese plasarea celor doi sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
În motivarea deciziei, judecătorul apreciase că menținerea arestării preventive nu se mai justifică și că această măsură ar fi disproporționată în raport cu situația din dosar. Totodată, magistratul considerase că eliberarea celor doi nu ar mai reprezenta un pericol pentru ordinea publică.
Procurorii DIICOT au contestat hotărârea, iar Curtea de Apel București a admis miercuri seară solicitarea acestora, dispunând menținerea arestării preventive.
Ce acuzații sunt investigate
Dosarul vizează acuzații de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și constituirea unui grup infracțional organizat. Prejudiciul estimat în cauză este de aproximativ 1,1 milioane de euro.
Într-un dosar separat, Călin Georgescu este suspectat că ar fi apelat la un specialist pentru identificarea unor posibile mijloace tehnice de supraveghere din vila de la Mogoșoaia, în încercarea de a compromite echipamentele și datele informatice obținute de anchetatori. În privința acestei acuzații, magistratul Tribunalului București apreciase că nu există probe care să o susțină. Anchetele sunt în desfășurare, iar acuzațiile formulate de procurori trebuie analizate în cadrul procedurilor judiciare.




























0 Comentarii