Web Analytics

articol scris vineri, 26 ianuarie 2024

Exclusiv. Elena Lasconi, declaraţii incendiare în cazul Bulevardului „Pardon”. „Ei încearcă să blocheze orice pentru că sunt o voce la nivel naţional!”

„Dacă mai continuă, o să fac plângere penală și împotriva acestui inspector șef (de la ISC Argeș, n. red), n-am nicio problemă. Adică dacă el încalcă legea, dacă mi se pare un abuz”
Cât va mai dura cu bulevardul? „Eu de unde să știu? Dacă mai vine unul de ăsta și mai găsește o chichiță - de zici că am omorât pe cineva?”

Elena Lasconi a vorbit, duminică, 21 ianuarie, la emisiunea „40 de întrebări” cu Denise Rifai, de la Kanal D, și despre activitatea ei ca primăriță a Câmpulungului, referindu-se, cum era de așteptat, inclusiv la greutățile pe care le întâmpină la finalizarea axului central al municipiului, Bulevardul „Pardon”. După cum am mai relatat, un control al ISC Argeș, efectuat în perioada 16 octombrie – 2 noiembrie 2023, a blocat din nou lucrările pe bulevard, până la efectuarea unei expertize, care nici n-a început. Elena Lasconi ne-a declarat că vrea să rezolve totul în temeiul legii, dar dacă tergiversările vor continua, îi va face plângere penală șefului ISC Argeș, așa cum a procedat și în cazul conducătorului dinainte al Inspectoratului, atunci când au fost sistate lucrările la blocul social din cartierul Grui.

Cristian Cocea: „Din punct de vedere al protecției monumentului, nu sunt probleme”

ISC Argeș a întrerupt din nou lucrările pe Bulevardul „Pardon” din cauza unor stâlpișori montați pe marginea trotuarului și a unor bolarzi retractabili. Din punct de vedere al Direcției pentru Cultură Argeș, mai exact al protecției monumentelor, nu e însă nicio problemă.

„Au fost semnalate două neconcordanțe față de proiectul avizat. Stâlpișorii în proiectul respectiv erau din cauciuc și acum sunt din alt tip de material, și niște bolarzi retractabili care nu au fost prevăzuți în proiectul avizat. În urma sesizării făcute de Inspectoratul în Construcții, în luna decembrie noi am consultat Comisia Zonală a Monumentelor Istorice - structura de specialitate, formată din arhitecți, experți ai Ministerului Culturii, ingineri de structură - care, văzând intervențiile respective, a constatat că, din punct de vedere al protecției monumentului, nu sunt probleme. Respectivele intervenții nu exced cadrului avizului inițial, dat de noi. Cei de la Construcții vorbesc despre normative legate de protecția persoanelor cu handicap. Desigur, asta este Legea 50 și normativele respective; dânșii au tot dreptul să constate lucrul acesta și să propună - pentru că lucrarea este reversibilă în cea ce privește stâlpișorii - înlocuirea lor cu alții, conform cu normativele (adică stâlpișorii să fie din cauciuc, nu din fontă - n.red.). Asta nu e treaba monumentelor. Primăria Câmpulung a fost, de asemenea, informată cu privire la punctul de vedere al Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice, ca și Inspectoratul pentru Construcții” - ne-a precizat Cristian Cocea, directorul Direcției pentru Cultură Argeș.

Citește și Scandalul escaladează! „Domnule Bughiu, din decembrie 2022, Biblioteca Judeţeană a murit, atmosfera este apăsătoare, salariaţii sunt stresaţi”

„Ei ne-au solicitat expertiză tehnică, ceea ce e horror!”

Pe această temă i-am solicitat un punct de vedere și primăriței din Câmpulung, care - vă reamintim - a refuzat să ne prezinte raportul ISC Argeș, pe motiv că informațiile solictate de noi sunt confidențiale, deși noi le primisem între timp chiar de la… ISC. Luni, 22 ianuarie, Elena Lasconi ne-a răspuns însă la apelul telefonic.
„I-am făcut plângere penală șefului ISC Argeș, cel dinainte, care a fost când au blocat blocul de locuințe sociale (la el a spus d-na Lasconi că a făcut referire în emisiunea de la Kanal D - n.a.), dar nu este cel de acum. Pentru speța asta cu bulevardul, am trimis încă de anul trecut mai multe adrese prin care i-am întrebat dacă să facem expertiza tehnică. Fiindcă ei ne-au solicitat expertiză tehnică, ceea ce e horror! Din ce punct de vedere? Există foarte puțini specialiști pe Drumuri, care să facă expertiză tehnică; îi numeri pe degetele de la o mână în țara asta! Asta e una. Apoi, până la 31 decembrie, noi am avut și ordonanța de guvern care ne interzicea - erau aproape bolduite aceste cuvinte - să facem expertize tehnice! Și bineînțeles că nu ne-au dat niciun răspuns, dacă să mai facem această expertiză, după care trimite și ne spune că, uite, și Cultura spune că nu aveam nevoie de autorizație de construire pentru stâlpișori și pentru bănci și pentru nu știu ce, fiindcă, dacă dv. ați avea bani, spre exemplu, ați putea să le schimbați de două ori pe an, cum îți schimbi hainele sau un covor… Nu era ceva pentru care trebuia autorizație… și nu ne-au răspuns” - ne-a declarat primărița din Câmpulung.

Citește și Concluziile raportului de control al ISC la Bulevardul „Pardon”: haos în documente

„Nu au cu ce să mă prindă ei pe mine, eu îmi văd de treabă…”

Termenul la care trebuie să fie gata expertiza tehnică este sfârșitul lui ianuarie. Elena Lasconi spune: „Cred că s-a făcut achiziția abia acum, cred că săptămâna trecută sau o să se facă astăzi, nu-mi dau seama, pentru că încă nu am primit răspuns de la ISC. Adică mie mi-e clar că este rea voință. O să le cerem în scris prelungirea termenului, tocmai pentru că la sfârșitul anului trecut noi nu puteam face asta, ne interzicea legea; cerem să mai amânăm o lună. O să facem și expertiza asta tehnică, o să le-o prezentăm. Dacă mai continuă, bineînțeles că o să fac plângere penală și împotriva acestui inspector șef, n-am nicio problemă cu asta. Adică dacă el încalcă legea, dacă mi se pare un abuz”.

Cât va mai dura cu bulevardul? „Eu de unde să știu? Dacă mai vine unul de ăsta și mai găsește o chichiță - de zici că am omorât pe cineva… Ei nu au cum, nu au cu ce să mă prindă ei pe mine, eu îmi văd de treabă…” - ne-a răspuns d-na Lasconi, care, în legătură cu neregulile găsite de inspectorii ISC privind stâlpișorii puși pe trotuar, ne-a mărturisit: „Am chemat un coleg din USR, care are relații și se duce la tot felul de întâlniri pentru drepturile persoanelor cu dizabilități la nivel european. L-am chemat aici, nevăzător fiind, să vină și să spună care e treaba cu stâlpii. Eu n-am nicio treabă, așa te poți impiedica și de-o piatră… Dacă eu puneam câte-o pietricică pe margine, și nu un stâlpișor, te puteai împiedica… Pentru o persoană cu probleme din astea de vedere trebuie să faci niște marcaje, alea cu linii paralele, apoi bumbii ăia, știți, de la trecerile de pietoni, care au o noimă, au un rost; acum am înțeles-o și eu… Dar când m-am dus cu el, m-am plimbat pe bulevard și mi-a spus: uite așa ar trebui să faci. Astea cu liniile trebuie să se ducă și la biserică, și acolo, și acolo, trebuie să fie și la trecerile de pietoni, deci am înțeles-o… Am vrut să fac lucrurile ca la carte”.

Citește și Stâlpii de iluminat de pe bulevardul Pardon pot să fugă

„E greu să digeri și să vezi că vine cineva, hopa!, nu e nici de la PSD, nici de la PNL, vine de la USR sau, mai știu eu, de la Partidul Marțienilor, și face o treabă la Câmpulung și dă un exemplu la nivel național”

Primărița spune că toate aceste probleme au la origine politicul. „Sută la sută, politic! E păcatul lor. Știți care e treaba? Ei încearcă! Pentru că e greu să digeri și să vezi că vine cineva, hopa!, nu e nici de la PSD, nici de la PNL, vine de la USR sau, mai știu eu, de la Partidul Marțienilor, și face o treabă la Câmpulung și dă un exemplu la nivel național. Ei încearcă să blocheze orice nu pentru că sunt din USR, ci pentru că sunt o voce la nivel național. Și pentru că nu e bine ca politica să dea lideri!

Și nu e bine! Pentru că înainte ce se făcea? Înainte se dădea cu un pic de asfalt în anul electoral, ca să se vadă… Eu, de exemplu, nu pot și nu mi-aș permite, mi s-ar părea ilegal să faci chestia asta, să te apuci să faci o stradă cap-coadă, pentru că trebuie să schimbi conductele de dedesubt. Deci, am ajuns în situația în care la Câmpulung l-am întrebat pe șeful de la Edilul: Domnule, zi-mi și mie o bucățică de stradă, o juma’ sau un sfert de stradă unde să facem ceva să nu mai avem atâtea gropi. Și îmi zice că nu există niciuna… A, bun, și-atunci trebuie să mă gândesc la un proiect în care să fie asfaltare cu schimbat conducte. De ce am ajuns în situația asta? Pentru că toți primarii de dinainte au spus că nu se vede… Adică dacă nu se vede, de ce să băgăm banii, nu? Adică de ce să facem efort să schimbăm conducte vechi de peste o sută de ani, când nu se vede, nu? Mai bine încercăm să prostim oamenii, dăm un pic de asfalt și sănătate bună și noroc, ne mai votează, nu-i aşa?!…

Câmpulungenii sunt însă oameni deștepți și înțeleg. Eu de multă vreme le explic că sunt primarul care le spune cum nu o să asfalteze. Le explic că trebuie să schimbăm mai întâi ce e pe dedesubt, că nu putem pune asfalt pe o structură putredă, ca să zic așa. Totul pocnește, noi avem avarii peste avarii. Într-un an, cred că suntem pe primul loc în țară la avarii în Câmpulung; cu costurile pe care le suportăm pentru reparațiile acestora aș fi putut face aproape 40 km de trotuare noi. Despre ce vorbim? Trebuie să înțeagă lumea că trebuie să facem ca lumea, dar asta înseamnă timp, nu ai cum să livrezi într-un mandat treaba asta”… - ne-a mai spus Elena Lasconi.

Citește și Parteneriat pentru oamenii necăjiţi între biserică şi Centrul Medical Irimia

Citește și Deşi a delapidat peste 600.000 lei, Ionuţ Popescu de la ADIA a scăpat cu închisoare cu suspendare

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Stâlpeni: Viteză incredibilă pe DN 73, sancțiuni pe măsură

Conducător auto depistat de polițiști, circulând cu viteză excesivă! La data de 27 iulie a.c., polițiștii Biroului Rutier Câmpulung au […] Citește!

Poiana Lacului: S-a ales cu dosar penal pentru sustragerea de la prelevarea de mostre biologice

Dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice! Ieri, 27 iulie, polițiștii din […] Citește!

FC Argeș s-a despărțit oficial de Jakov Blagaic. Mijlocașul croat pleacă după un singur sezon

FC Argeș a anunțat oficial încetarea colaborării cu mijlocașul croat Jakov Blagaic. Cele două părți au ajuns la un acord […] Citește!

Cu ochii în telefon, un turist a fost la un pas să fie atacat de un urs pe Transfăgărășan. Imaginile au devenit virale

Un incident care putea avea un final tragic s-a petrecut pe Transfăgărășan, unde un turist a fost la doar câțiva […] Citește!

La Pitești se va decide titlul mondial la handbal feminin U18

După cum v-am informat, în perioada 29 iulie – 9 august 2026, România va găzdui IHF Women’s Youth World Championship […] Citește!

ZeroBet și sloganul care ar putea schimba percepția asupra jocurilor de noroc: „Stop Joc de Noroc!”

ZeroBet.ro este prima platformă românească de social gaming concepută ca o alternativă sănătoasă la jocurile de noroc, unde utilizatorii se […] Citește!

Lotul ISU Argeș, la concursul zonal al serviciilor profesioniste pentru situații de urgență

În perioada 28–30 iulie, lotul reprezentativ al ISU Argeș participă la etapa zonală a Concursurilor serviciilor profesioniste pentru situații de […] Citește!

Petrom

Motorina a depășit 10 lei pe litru. Ce măsuri pregătește statul 

Prețurile carburanților continuă să urce, iar în unele stații din București motorina standard a depășit deja pragul psihologic de 10 lei pe […] Citește!

Sorin Grindeanu exclude o alianță PSD cu AUR la guvernare: „Există lucruri care ne despart”

Președintele social-democrat Sorin Grindeanu a clarificat poziția PSD în privința eventualelor discuții cu AUR pentru formarea unei viitoare coaliții de guvernare. Liderul […] Citește!

Ministrul Sănătății, prima reacție după ce greva generală în spitale a fost declanșată: Asigurările sunt că nu vor scădea veniturile

Ministrul interimar al Sănătății susține că marea majoritatea a solicitărilor SANITAS este rezolvată prin ceea ce Ministerul Sănătății a cerut Ministerului Muncii ca […] Citește!

Sorin Grindeanu cere Guvernului Bolojan să meargă cu legile în Parlament: „Este calea sigură”

Liderul PSD Sorin Grindeanu a declarat marți, la Parlament, că Executivul poate adopta hotărâri de guvern doar în limitele atribuțiilor unui cabinet […] Citește!

Se suspendă amenzile și obligativitatea instalării repartitoarelor de căldură până pe 31 decembrie 2030

Comisia pentru Industrii si servicii din Camera Deputaților a adoptat în unanimitate, marți, două amendamente care amână până pe data […] Citește!

Omul săptămânii

Claudiu Samoilă

Opinie

ANCPI, lipsa de predictibilitate și efectele asupra unei întregi piețe – OPINIE

Din ediția tipărită

Directorii de la „Iulia Zamfirescu” și „Alexandru Odobescu” și-au dat liceele în judecată pentru sporul de condiții vătămătoare

După ce fostul director adjunct al Liceului „Iulia Zamfirescu” din Mioveni, profesorul Valeriu Fianu, a fost dat afară ca urmare […] Citește!

Foto-pamflete

Slujbă de hram la 400 de ani de la ctitorire la Biserica „Sfântul Ilie” din Câmpulung

Ziua sărbătorii Sfântului Ilie Tesviteanul nu a mai fost prinsă în perioada desfășurării manifestărilor dedicate Zilelor Municipiului Câmpulung, deși sfântul […] Citește!

Fostul şef al Poliţiei Câmpulung s-a căsătorit cu iubita care a încercat să-l scape de vina accidentului de anul trecut

A greșit cândva, dar acum e fericit! Aflat în termenul de supraveghere după condamnarea cu suspendare de anul trecut, fostul […] Citește!

Perioadă de evaluări cu emoţii în cultura câmpulungeană

A fost și este perioadă de evaluări și concursuri ale managerilor instituțiilor de cultură din Câmpulung, trecând deja prin așa […] Citește!

Foto-pamflete

Elena Lasconi i-a sfidat pe consilierii locali

Momente stupefiante la ultima ședință de consiliu a celor de la Câmpulung, la întrunirea la care s-a aprobat programul Zilelor […] Citește!

O nouă grupare interlopă controlează Ştefăneştiul

La Ștefănești se conturează o nouă grupare interlopă care îi terorizează pe locuitori, fără ca cineva să ia vreo măsură, […] Citește!

Rectorul Mihnea Costoiu, atac la politicienii fără carte. „Lumea se schimbă și e dominată de prostie”

Rectorul Universității Politehnica București i-a atacat dur pe politicienii fără carte, care conduc astăzi țara. Studiile înalte au ajuns să […] Citește!

Singurul oncolog de la Câmpulng şi-a luat normă întreagă la Spitalul „Sf. Nicolae” din Piteşti

După ce că Spitalul Municipal Câmpulung are deficit de medici la Cardiologie și Urologie, iar Dermatologia a fost deființată, aceeași […] Citește!