Frumuseţile duşmanilor noştri

# Duminică, 21 noiembrie. Dacă drama morţii sale ni l-a făcut mai acceptabil pe Păunescu, de ce nu l-am reabilita prin lectură şi pe musceleanul Radu Gyr, poetul legionar, trecut prin infernul puşcăriilor comuniste? Am accepta, astfel, creştineşte, că suferinţa şterge păcatele, cele cu voie sau cele fără de voie, şi am descoperi noi frumuseţi, pînă şi la „duşmani”. Cum ar fi asta:

“Tinereţea mea

Ca să cînt tămîioşii tăi ani,
tinereţea mea, tinereţe,
mi-ar trebui fluvii semeţe
şi munţi şi vulcani,
Şi grindini prin crengi pădureţe,
Şi râpe zvâcnind bolovani,
Şi praştii mi-ar trebui şi sîneţe,
Şi herghelii de cârlani –
ca să te cânt, tinereţe,
ca să-ţi cânt tămâioşii tăi ani.

Ca să te cânt, tinereţe fierbinte
cu roşii, sălbatici-ţi cerbi,
mi-ar trebui vîntul fierbinte
prin marile stepelor ierbi
Şi tunetul fără cuvinte
cu care ştiuseşi să fierbi
smulgînd tot ce-ţi sta înainte,
tinereţe fierbinte,
tinereţe cu cerbi.

Ca să te cînt, tinereţe de-agată
cu creştetu-n fiece stea,
s-ar cuveni lumea toată
de sîngele nopţilor grea,
de mustul amiezilor beată,
cu nemărginirile-n ea.
Dar mai ales s-ar cădea,
ah! tinereţe-nsetată
ca să te cînt, s-ar cădea
inima mea de-altădată,
inima mea, inima mea”

Interesant că poezia asta, scrisă pe-o bucată de săpun, pe la Gherla sau Aiud,  e cu atît mai emoţionantă cu cît nu face apel la niciun element din universul carceral…

Pe-aici au fost jidovi

# Luni, 22 noiembrie. Iată nişte ziduri vechi de două milenii! Stau pe ceea ce, odinioară, era Poarta Decumana (cardo – direcţia NS, decumanus – direcţia EV) a Castrului Jidava, de lîngă Cîmpulung Muscel. Ridicată în timpul împăraţilor Commodus şi Septimius Severus, fortăreaţa controla drumul spre Pasul Bran, fiind singura construcţie din piatră de pe Limesul Transalutan. Dar misterul cel mare e la denumire. Ce înseamnă “Jidava”? Avem mai multe etimologii, la alegere: 1. “Jidava”, mai precis “Jidova”, e numele unei aşezări locuite de … jidovi, evrei. C-or fi fost din Legiunea a XIII-a Gemina, aia recrutată din Palestina şi cartiruită în Oltenia (de unde s-ar trage şi emblema Banilor, Leul… ştiut fiind că tribul lui Iuda avea ca simbol Leul ), fie c-or fi fost nişte khazari rătăciţi pîn zonă… 2. “Ji-dava”, spun traciştii, ar fi un nume mult mai vechi, însemnînd “Oraşul Oamenilor Apelor”… 3. În popor, “jidovi” sau “novaci” ar fi o seminţie de … uriaşi, constructori ai altarelor ciclopice din Carpaţi, cu mii de ani mai bătrîni decît romanii. Am găsit o Poartă a Jidovilor la Novaci, pe Cheile Olteţului. Văzînd ruinele romane, ţăranii au numit locul “Jidava”…  Da, mie îmi place mult varianta trei!

Separaţi zgomotul de muzică!

# Marţi, 23 noiembrie. Mi se pare că, de la o vreme, poporul român nu mai are niciun proiect de viitor, nu se mai angajează în niciun efort colectiv care să-l însufleţească şi să-l mîntuie. Ne pierdem, parcă, într-o anomie a cauzelor mici, individuale, ceea ce naşte, pe scena publică, o hărmălaie de nesuportat. Instituţiile statului par forme fără fond, binele nu mai poate fi separat de rău, justiţia se contrazice de la o zi la alta… De exemplu, astăzi, ministrul de interne i-a schimbat din post pe şeful poliţiei şi pe chestorul Fătuloiu, după un scandal confuz, în care nu e limpede cine e vinovat şi cine nu. Tot zilele astea, Curtea Constituţională îşi contestă propria decizie, legată de Legea Educaţiei. Peste toate, mass media, ca o cutie de rezonanţă, amplifică sinistra cacofonie. Ce e de făcut? În primul rînd, urgent, se impune să luăm măsuri de auto-protecţie, separînd zgomotul de muzică – închideţi televizoarele, concentraţi-vă pe munca dumneavoastră, iubiţi-i pe cei dragi, practicaţi o formă de spiritualitate!
# Miercuri, 24 noiembrie. Minţile luminate, care privesc către viitor, nu încetează să ne avertizeze că e timpul să schimbăm paradigma de dezvoltare a umanităţii. Mai precis, că traiul de-acum, bazat pe energia dezvoltată din combustibilii fosili, se apropie de sfîrşit. Muncim fizic incomparabil mai puţin decît strămoşii noştri, pentru că am pus la lucru maşini alimentate cu lemn, cărbune şi petrol, încorporînd energie ieftină în toate produsele ce ne înconjoară. Pînă şi hrana o obţinem arînd cu tractorul, alungînd buruienile cu ierbicide şi pesticide, conservînd-o şi transportînd-o într-un chip de neimaginat în urmă cu o sută de ani! Dezvoltarea, binecuvîntare şi blestem, a prelungit viaţa omului dar a poluat mediul, a  uşurat munca dar a suprapopulat planeta, a născut noi soiuri de plante şi animale dar a modificat climatul. Acest fel de viaţă nu mai poate continua la nesfîrşit. Nu din considerente etice, nici din cauza protestelor ecologiştilor ci, pur şi simplu, din calculul randamentului! În urmă cu o sută de ani, cu un baril de petrol, puteai extrage o sută de barili. Astăzi, zăcămintele uşor de exploatat au fost epuizate iar cele rămase îţi cer mult mai mult efort – cu un baril, extragi trei barili pe petrol! În curînd, randamentul acestei activităţi va deveni subunitar! Şi atunci totul se va sfîrşi. E nevoie ca măcar acum, în ceasul al doisprezecelea, să căutăm noi surse energetice, noi tehnologii de exploatare, stocare şi transport. Mie, cel puţin, mi-e limpede că nebunia transportului individual, de care se leagă întreaga industrie a automobilului, nu mai poate dura! (Cristi Cocea)