Web Analytics

Despre poliţia condusă de politicieni

de | 31.07.2014 13:07 | Opinii

Șeful SRI, George Maior, a declarat luni pe www.adevarul.ro că funcțiile de inspector șef de poliție din țară sunt negociate politic. Un fel de Secretul lui Polichinelle. Bine totuși că s-a spus acest adevăr și e de importanță crucială și cine l-a spus! Ca simbolistică, asta pentru cine n-a înțeles încă, șeful SRI e un fel de portavion american, care, odată ancorat într-un port, în cazul de față Poliția Română, nu mai pleacă de acolo până ce securitatea în zonă nu e asigurată pe deplin. Să ne întoarcem în trecutul foarte, foarte recent și să ne amintim de cazul inspectorului șef Ponea de la Mehedinți. Personajul nu era polițist, ci fecior în casă la baronul Duicu. Vreți să vă dăm și un exemplu de la noi? Vi-l dăm. Să ne amintim doar cum l-a schimbat USL Argeș, adică PNL și PSD la pachet, pe comisarul șef Dan Nicolae, cel mai titrat polițist argeșean din istoria județului, cel care a coordonat ancheta în Dosarul Permiselor. L-au dat la o parte pe Nicolae pentru că nu răspundea la comenzi politice, ca să-l aducă în locul lui  pe rutieristul Petre Ionițescu. A cărui principală calitate e că-și face concediile, în locuri exotice și erotice, cu vicontele Iani Popa de la liberali. Paranteză. Cât s-a chinuit PDL-ul și ferocele carnasier care era Mircea Andrei să-l schimbe pe Dan Nicolae, că nu era sensibil la butoane și nu mergea la șprițuri cu el, așa cum o făcea Petre Catering, și tot n-a reușit. Schema i-a ieșit în schimb lui Iani, simbolul deontologiei tip „Curvoisier” și un personaj ajuns, prin efracție morală, urmaș al iluștrilor Brătieni. Sărmanii Brătieni! Nu doar că s-au răsucit în mormânt de rușine, atunci când au aflat cine îi reprezintă în județul Argeș, ba, din informațiile noastre, au părăsit definitiv criptele din biserica de la Florica.
Dar să revenim la inspectorii șefi de poliție negociați politic, de care vorbea șeful SRI, George Maior.  Ce s-a întâmplat la Mehedinți, cu tovărășia dintre Ponea și Duicu, e basm de adormit copiii, comparativ cu tovărășia pusă în scenă la Argeș și care a avut drept consecință debarcarea comisarului șef Dan Nicolae. Profesional vorbind, n-are Petre Ionițescu zile de concediu petrecute la ski cu Iani Popa (și a avut destule, credeți-ne!) câte dosare și cazuri de crimă organizată are instrumentate Dan Nicolae. Probabil e doar o chestiune de timp până se va afla adevărul despre tot ceea ce s-a întâmplat la comanda IPJ Argeș. Cum a fost hărțuit Nicolae și cum s-a procedat în cazul lui, ca să-l oblige să plece în bejenie la București. Și, mai ales, cât s-a plătit și de către cine. Iar când se va declanșa scandalul (apropo, citiți ce dezvăluiri face un alt comisar șef, Nicolae Baciu, despre ce se întâmplă în Poliția Județeană), nu doar un portavion va fi necesar la Argeș, ci vreo trei, plus o duzină de avioane F16.
Gabriel Grigore     

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii