Dacă ar fi fost să fie numai proba scrisului, eram cu mult înaintea celorlalți de pe lista guvernamentalilor. Dar la noi, acest lucru nu prea contează. Nu avem tradiție în domeniu. Încă de pe vremea când pe acest teritoriu de abia se înjeghebau primele formațiuni statale, în China, în Coreea și în alte țări orientale, ca să dovedești că meriți să fii ministru, trebuia să treci examenul scrisului în fața unei comisii foarte exigente de intelectuali rafinați. Noi aveam până și preoți analfabeți. Poate și dregători. Ce-i trebuia paharnicului, stolnicului, pârcălabului, hatmanului să știe carte? Vistiernicul, da! Trebuia să numere! În rest, curtea avea scribi. Care scriau după dictare sau copiau hrisoave vechi. Și făceau greșeli fără voie sau interpolări cu știință, ca acel Simion Dascălul, care adăuga la cronică că ne tragem din temnițele Romei și poate că avea dreptate.
Dar să ne întoarcem la oile noastre contemporane. Ziceam, și nu mă lăudam, că i-aș fi bătut la greșelile gramaticale și de ortografie. Aș fi spulberat-o pe doamna care visa și trăgea la cârma ministerului învățământului cu doar cinci-șase, cel mult zece greșeli gramaticale și de ortografie în tot CV-ul acela destul de lung și de îndesat. Eu nu am așa ceva. Nu mi-a cerut nimeni de pe vremea când erau la modă autobiografiile. În care trebuia să răspunzi obligatoriu la întrebarea dacă ai rude sau prieteni peste hotare sau studii în străinătate, lucruri socotite păcate capitale. Nu am afișat și nu am pozat aspecte din viața și din activitatea mea pe niciun canal de informare. Dar din cărțile pe care le-am publicat s-ar putea aduna mai multe erori decât suma tuturor literelor din biografia romanțată a doamnei blonde. Dar doamna celor 24 de ore cantonată în iluzia de ministru mai face o greșeală în afară de cele ortografice. Și anume declară că CV-ul acela i-a fost redactat și publicat de altcineva. Aici mă depășește. Eu nu pot să-mi asociez la o asemenea performanță nici culegătoarele textului, nici tipografii. Egoist cum sunt, tot ce apare sub semnătura mea, pretind că îmi aparține. Și nici nu pot înțelege cum stimata autoare și-a dat viața în vileag pe mâna altcuiva. De unde știa funcționarul acela toate acele lucruri și intimități tăinuite decât din gura domniei sale? În privința scrisului, aș fi cel mai potrivit la Ministerul Educației. Aș putea să reformez tot sistemul pe bază de cuvinte pocite și noi legi gramaticale, lexicale, fonetice și de ortografie. Dar dacă doamna este preferată, aș putea să râvnesc la altceva. De pildă, la Ministerul Agriculturii. Pe care l-a condus altădată onorabilul Romulus Zăroni, adus de pe moșiile sale, cu ”Frontul Plugarilor”, prim-ministrul Petru Groza. Și mai târziu, în plină tranziție, de altă figură istorică, acel Remeș Traian Decebal cu cârnatul și damigeana, școlit la cursuri de contabil pentru CAP. Dacă nici la agricultură, măcar la cultură. Unde nu prea ai acte de semnat, pentru că activitatea este foarte redusă, din lipsă de fonduri.
Tocmai mă porneam să fac rost de niște baroni care să mă propună și să mă susțină, când am aflat că doamna cu pricina, concurenta mea loială, mai avea și alte motive să mă domine și să mă elimine. Și anume se cam afla în conflict de interese chiar cu ministerul pe care avea de gând să-l ocupe. Mai exact, îl dăduse în judecată și procesul se afla în plină desfășurare. Și devenea cazul că oricare ar fi fost sentința judecătorească, ea ar fi rămas în câștig.
Dați-mi un minister să mă judec cu el. Oricare ar fi. Fie chiar al sănătății. Unde aș putea să fiu ministru fără să știu să fac o injecție. Fără să fi făcut măcar un curs scurt de moașă comunală. S-au mai văzut cazuri. Și aș avea pentru ce să-l chem în judecată. Pentru spitalele închise. Pentru Institutul de Seruri și Vaccinuri Cantacuzino, falimentat pentru ca să pună cineva stăpânire pe câteva hectare de terenuri din miezul Capitalei.
Dar doamna mi-o ia mereu înainte. De data aceasta, cu o specializare de două săptămâni la niște cursuri de amatori de pe lângă o universitate de peste hotare. Așa da! Una e să fii tu invitat să ții cursuri la o universitate de prestigiu, din străinătate, cum sunt destui profesori universitari din țara asta, altceva, cu totul altceva, să te specializezi la niște cursuri ultra scurte. Așa ceva atinge genialitatea.
Și peste toate acestea, o voință de fier. Trebuie să ai un curaj nebun ca să încerci să-l induci în eroare pe viitorul premier, ca să te treacă pe lista viitorilor miniștri și să-l păcălești până acolo încât să fie convins că tu și numai tu ești omul potrivit pentru locul potrivit.
În sfârșit, noul guvern a fost aprobat de Parlament, a depus jurământul în fața președintelui  și s-a instalat fără mine și fără doamna Corina Dumitrescu. Ce pierdere pentru țară!
Dar cu răbdarea treci marea. Vor mai fi și alte guverne de făcut. Doamna în discuție va mai afișa multe CV-uri, cu și mai multe abateri de la reguli de gramatică și ortografie, se va mai judeca cu ministerul, va mai merge la coafeză, va mai face niște cursuri scurte prin străinătate…
Eu, unul, spre binele domniei sale, i-aș recomanda clasa pregătitoare, de la școala din Cuca – Măcăi, de la Răscăieți, de la Carcaleți, sau de la altă școală neapărat de la țară.
Succes, scumpă, prea scumpă doamnă!

Prof. Marin Ioniţă