Web Analytics
scris marți, 15.07.2014

Victor Dombrovschi și Sergio Pileri, reținuți pentru legături cu mafia italiană

Administratorii gropii de gunoi de la Glina, Victor Dombrovschi (foto) şi Sergio Pileri, au fost reţinuţi, luni 14 iulie, în România, în baza unui mandat european de arestare, emis de autorităţile italiene, pentru tentativă de spălare de bani în favoarea mafiei, potrivit unor surse judiciare. Cei doi au fost ridicaţi concomitent cu mai mulţi presupuşi complici ai acestora, reţinuţi în urma unor descinderi care au avut loc în Italia.
Dombrovschi şi Pileri urmează să fie extrădaţi în Italia.
Cei doi ar face parte din gruparea Cosa Nostra, care se presupune că este coordonată de Massimo Ciancimino, fiul fostului primar din Palermo, cel care s-ar afla şi în spatele firmelor care administrează groapa de gunoi Glina, de la periferia Bucureştiului.
Potrivit presei italiene, în octombrie 2012, procurorii au făcut o anchetă ce a vizat persoane şi companii suspectate de implicare în vânzarea gropii de gunoi Glina, cea mai mare din Europa, tranzacţie evaluată la circa 100 de milioane de euro.
Procurorii din Roma verificau atunci ipoteza conform căreia Massimo Ciancimino jr. ar deţine, prin intermediari sau sub un nume fals, acţiuni la firme care administrează groapa de gunoi Glina. Sub paravanul acestor firme, Ciancimino jr. ar fi ascuns sute de milioane de euro, bani provenind din averea ilicită a tatălui său ori din activităţi proprii de spălare de bani.
În ultimii ani Jurnalul de Argeș a avut mai multe procese cu Victor Dombrovschi și Sergio Pileri și le-a câștigat pe toate.
D.G.

Victor Dombrovschi și Sergio Pileri, reținuți pentru legături cu mafia italiană

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită