Tudosoiu şi-a paraşutat apropiaţii pe posturi-cheie la Inspectoratul Şcolar

de | 17.06.2015 20:56 | Dezvăluiri

# Pilele lui Titi „Tumbe”- nomenclatorul complet

În ultima perioadă, s-a creat practica distribuirii posturilor călduţe de inspectori şcolari de specialitate ai ISJ Argeş, fie unor dascăli ce beneficiază de sprijin politic, prin legăturile de rudenie cu politicienii locali, fie unor apropiaţi ai inspectorilor generali în funcţie. Nici „generalul” Titi Tudosoiu nu face excepţie de la această regulă, propulsându-şi apropiaţii pe posturile cheie din subordine. Recent, la ISJ Argeş au avut loc şi concursuri menite să întărească stabilitatea inspectorilor şcolari de specialitate pe posturile pe care le deţin. Cei care au promovat aceste concursuri, ba chiar cu note excepţionale, au fost doar inspectorii în funcţie şi naşa fostului „general” Florin Gardin, Violeta Toma, asta în timp ce outsiderii au fost eliminaţi din start de actualul „general” Tudosoiu.

Şeful CJ Argeş Florin Tecău şi directorul Dănuţ Teodorescu de la Primăria Piteşti au nevestele inspectoare

Spre exemplu, postul de inspector şcolar de educaţie permanentă din cadrul ISJ Argeş, e deţinut de Cristina Tecău, soţia preşedintelui CJ Argeş, Florin Tecău. Aceasta a devenit inspector de specialitate în 2012, pe vremea când „general” era liberalul Florin Gardin, evident cu sprijinul PSD şi al soţului. De curând, doamna Tecău a dat şi concurs pe postul de inspector şcolar, pe care l-a luat cu nota 9,70.
Inspectoarea de management, Simona Teodorescu, este soţia directorului executiv al Direcţiei de Patrimoniu şi Dezvoltare Locală din cadrul primăriei Piteşti, Dănuţ Teodorescu. Face parte din echipa ISJ Argeş tot din 2012, de pe vremea fostului „general” Gardin, la momentul respectiv fiind inspector de specialitate la educaţie fizică. În 2014, după plecarea liberalilor Doina Bunea şi Romu Vlădău de la compartimentul Management, Simona Teodorescu a fost transferată cu normă întreagă la această specialitate. Pe de o parte pentru că nu mai exista personal la Management, iar pe de alta pentru a se elibera postul de inspector de educaţie fizică, unde urma să fie propulsat Alin Vlad, director al Şcolii „I.L. Caragiale” din Piteşti şi un apropiat al lui Titi Tudosoiu şi al lui Cristian Gentea, şeful PSD Piteşti.

Naşa lui Gardin, Violeta Toma, propulsată pe postul de inspector la educatoare

Ana Ivan, inspectoarea de la educatoare care în această vară îşi încheie mandatul odată cu pensionarea sa, a fost adusă de Titi Tudosoiu în Inspectoratul Şcolar, după ce acesta a preluat funcţia de inspector general. Se zvoneşte că doamna Ivan ar fi fost educatoarea fiicelor lui Tudor Pendiuc, cu care ar avea o strânsă legătură de prietenie. Ana Ivan nu va mai rămâne însă mult în funcţia pe care o deţine, deoarece la concursul pentru postul de inspector de specialitate la educatoare s-a înscris Violeta Toma, care a şi luat examenul cu nota 9,45. Violeta Toma este naşa de cununie a fiului lui Florin Gardin, fostul inspector general schimbat din funcţie în vara anului trecut. E educatoare la Grădiniţa Bascov şi directoare a Postlicealei Sanitare Particulare „Christiana”. Se pare că Violeta Toma – prietenă apropiată şi a lui Tudosoiu – a încercat din răsputeri să acceadă la funcţia de inspectoare la învăţământ preşcolar încă de anul trecut, când aceasta a devenit vacantă după plecarea penelistei Maruţa Ristoiu. Tudor Pendiuc s-ar fi opus însă numirii naşei lui Gardin pe postul respectiv, pentru că acesta urma să îi revină educatoarei fiicelor lui, Ana Ivan.

Tudosoiu şi-a pus partenerul de afaceri la activităţi extraşcolare

Adrian Hernest, inspectorul de activităţi extraşcolare, este profesor de geografie şi a fost director al Liceului „Mihai Viteazul” din Piteşti până anul trecut, când, după plecarea liberalului Gheorghe Floricel, a devenit inspector de specialitate cu jumătate de normă la activităţi extraşcolare. Ulterior,  Hernest a mai primit şi o jumătate de normă la management, deşi acolo existau deja doi inspectori, Simona Teodorescu şi Giani Dincă. Adrian Hernest a fost propulsat pe un post de inspector de specialitate şi datorită strânsei prietenii cu inspectorul general Dumitru Tudosoiu. Ba mai mult, Tudosoiu şi Hernest sunt asociaţi în cadrul unei firme, SC Trihermex H&T SRL, care activează în domeniul activităţilor turistice.

Pentru inspectorul de religie e nevoie de binecuvântarea Arhiepiscopului Calinic

Giani Dincă de la religie a ajuns inspector şcolar evident cu binecuvântarea ÎPS Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, care trebuie să-şi dea avizul pentru numirea inspectorului de religie al Inspectoratului Şcolar. Dincă este cel mai vechi inspector şcolar, fiind adus în Inspectorat de ÎPS Calinic încă de la jumătatea anilor 2000. Având înalte conexiuni la Arhiepiscopie, inspectorul Dincă a rezistat sub mandatele a nu mai puţin de patru „generali”: Bratu, Dinculescu, Gardin şi Tudosoiu. Anul trecut, după plecarea liberalilor de la Management, a preluat şi o jumătate de normă la această specialitate.
Şi Kasiana Vitan Matei, inspector de specialitate la managementul resurselor umane are o susţinere oarecum… divină. E fiica lui Eugeniu Matei, fostul protopop de Muscel, şi a fost cooptată în echipa Inspectoratului Şcolar Argeş în vara anului 2012, când inspector general era liberalul Florin Gardin. Recent, Kasiana Vitan a dat şi concurs pentru funcţia de inspector, obţinând un rezultat foarte bun, respectiv nota 9,58.
Iustina Harco-Burcea

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

Abonează-te la newsletter!

Trimitem un newsletter pe zi, dimineața, cu știrile din ziua anterioară.

* indicates required

1 Comentariu

  1. PROSTIA ARE DIMENSIUNI GIGANTICE, MOTIV DE LIPSA DE INFORMARE “FACTORUL EINSTEIN” SI ALTELE ASEMANATOARE CARE SPECIFICA SI CERTIFICA CA TOATE GENIILE IN LUMEA ASTA AU FOST HIPERACTIVE,… AU AVUT ATITUDINI AUTISTE – HENRI COANDA, EINSTEIN, … – NUMAI CA TAMPITII RAMAN TOT TAMPITI, MOTIV DE AI JUDECA PE CEILALTI DUPA PROPRIILE LOR CUNOSTINTE DE 2 LEI …!!!!!!!
    SA VA FIE RUSINE CA DISTRUGETI COPIII URMARE COMPLEXELOR VOASTRE DE PERSONALITATE UMANA SI PROFESIONALA!!!!!!!
    CE BINE AR FI SA SE FABRICE VACCINURI CONTRA PROSTIEI, INDOLENTEI, IGNORANTEI, LIPSEI DE PROFESIONALISM, … SI SUPUNEREA LA TESTE DE INTELIGENTA EMOTIONALA, COGNITIVA, INFORMATIONALA, CULTURA GENERALA, … PENTRU A SE FACE CURATENIE ODATA PENTRU TOTDEAUNA DE PRAFUL CARE ORBESTE SI NE TAIE RESPIRATIA SI LA PROPRIU I LA FIGURAT!!!!