Web Analytics

Şeful PNL, la ziua lui de naştere: „Noi urâm PSD-ul!”

de | 12.09.2013 18:04 | Dezvăluiri

# Această declarație de dragoste a fost făcută către Radu Vasilică, deputat  PSD și fin al președintelui Constantin Nicolescu # Senatorul Iani Popa şi-a pus oalele-n cap la cheful de la Vila Florica. Eveniment cu largă, dar mai ales lată, încărcătură liberală, culinară și matoală, săptămâna trecută, când cel mai important exponent al liberalismului argeșean de la Brătieni încoace, senatorul Iani Popa, și-a sărbătorit ziua, ba chiar și noaptea de naștere, dat fiind faptul că petrecerea și-a dat sfârșitul după miezul nopții.

Locul faptei a fost ales înadins ca să reflecteze măreția aniversării, fiind vorba de Vila Florica din Ștefănești, fosta reședință a iluștrilor întemeietori ai PNL. Iar participanții, în număr de aproximativ 50-60 de bucăți, s-au ridicat în mare majoritate la înălțimea așteptărilor, chiar dacă la final unii, aflați în stare mai avansată de guvernare, erau să se prăbușească sub nivelul mesei, ca discurs politic. Evident, grosul consumatorilor a fost constituit din liberali, așezați la mese după importanța funcției și buzunarului, cu toții ținându-se însă după șeful lor, Iani Popa, ca plevușca după peștele bătrân. Nu s-a încălcat însă niciuna din normele etilice de conduită politică, dovadă că alături de liberali s-au asociat și câțiva parteneri, mai solizi sau mai palizi, de guvernare din PSD, cum ar fi senatorul Șerban Valeca și deputatul Radu Vasilică, directorii ITM și de la Silvic, Mihai Adrian Oprescu și Armand Chiriloiu, plus Ducele de Albota, Ion Dumitru, ultimii trei fiind și tovarăși constanți de vânătoare ai lui Iani Popa. În ce privește PC-ul, acesta a fost reprezentat, cu vârf și îndesat ce e drept, doar de președintele Cornel Lazăr, un foarte cunoscut politician de nișă, dar care, dată fiind dimensiunea politică, întrunește, ba chiar și depășește de unul singur, toate elementele constitutive ale stingherului procent al partidului. Ceea ce a surprins neplăcut a fost însă absența totală a femeilor la petrecere, în afara ospătărițelor nefiind de față nici măcar fostele secretare puse la diverse prestații sociale în unele instituții. Deşi a fost prezent, prefectul Cristian Soare a întristat pe toată lumea, întrucât a venit de unul singur, fără şeful cancelariei sale, Nae Eugen,  rămas probabil încuiat la cap sau în trezoreria partidului. Nici din opoziție n-a fost nimeni, chiar dacă s-a vorbit că fostul șef al PDL-Argeș, Mircea Andrei, i-ar fi trimis totuși sărbătoritului un buchet de flori, din cele mai scumpe, marca Philips și Sony, cu căști încorporate avizate de organele de ascultare specializate. Ne refeream la urechi, unde v-ați dus cu gândul?

Poliția, Garda și Fiscul au asigurat liniștea și ordinea financiară a petrecerii

Pentru ca petrecerea să fie în siguranță și din punctul de vedere al asigurării ordinii și liniștii publice, dar și ca să nu se producă ambuteiaje financiare între cei prezenți, de față a fost însuși șeful Poliției județene, Petre Ionițescu, un foarte abil ofițer de instigații economice. Dar, pentru a se dovedi faptul că din politică, servicii și de la șpriț nu se poate ieși decât cu picioarele înainte, la ziua lui Iani Popa a venit și nașul acestuia, George Păltineanu, fostul șef de la Doi și-un sfert pe Argeș, actual director al Oficiului Național pentru Spălarea Banilor, prezent atât în format fizic, cât și electronic. Dovadă că liberalii știu să lupte la guvernare cu toate armele din dotare, dar și din dosare. De asemenea, pentru a se crea și o atmosferă de relaxare fiscală, dar și pentru a nu se înregistra niscaiva evaziuni fiscale în platourile de filmare, de mâncare sau prin pahare, au răspuns chemării financiare a sărbătoritului șeful Gărzii Financiare, Nicolae Burcea, precum și adjunctul de la Fisc, Cătălin Rădulescu. În rest, directori de instituții, primari și alte entități bugetofage cumsecade, care au mereu tăria să-și toarne șeful când văd că i s-a golit paharul de nemulțumire în partid, dar să-i și spună un „da, să trăiți!” de la obraz, când observă că greșește. A surprins plăcut „generalul” Florin Gardin, de la Inspectoratul Școlar, care, pe lângă întreaga glumă din învățământul județean, a dovedit că știe și alte poante, în afara propriei persoane. Nu degeaba i s-a dus vestea că de mic era un elev silitor și simpatic, care avea numai rezultate frumoase în carnetele de note informative de la școală. Un mare înțelept, și la propriu, și la figurat, s-a dovedit vicepreședintele CJ, Costică Polexe, cel care, de când se ocupă de cultură și devorează cantități impresionante de cărți de bucate și meniuri la restaurant, a descoperit proverbul latin „In vino veritas”, iar de atunci caută adevărul prin fundul tuturor butoaielor.

Chiar dacă vinul a fost prost, parlamentarii PNL și PSD tot s-au înțepat la limbă

În ce-i privește pe parlamentarii prezenți, discuțiile lor n-au putut fi reconstituite decât în mică parte, grație unor cablograme Whiskyleaks de ultimă oră. Cel mai retras s-a dovedit a fi Andrei Gerea, un deputat liberal aflat deja la vârsta unui bou bătrân, adică pe-aproape de 10 ani de mandat. Dovadă că este deja recunoscut ca liderul unei grupări liberale care-i poartă numele și de care n-a auzit nimeni. Gerea a preferat să stea la altă masă decât Iani Popa, nu neapărat ca să cânte, ci pentru că două săbii atât de tari nu pot încăpea decât una în spatele celuilalt. Mult mai vioi s-a dovedit a fi deputatul de Costești, Theodor Nicolescu, care încă de la început le-a atras atenția pesediștilor prezenți că nu dă prea multe parale pe dânșii, politic vorbind desigur, nici măcar scoase din buzunarul pantalonilor, nu de pe cardul guvernării comune. Deputatul PSD, Radu Vasilică, a simțit nevoia să reacționeze, tot în glumă, lăsând să se înțeleagă că și reciproca este valabilă, adică nici PSD-ul nu moare de dragul liberalilor la putere. Gluma s-a îngroșat însă când a luat cuvântul chiar Iani Popa, care, observând că Vasilică este cam zeflemitor cu partidul său, și-a dat seama brusc ce sentimente politice îl animă: „Noi urâm PSD-ul!”. A vrut să comande lăutarilor chiar și o dedicație cu acest slogan, fiind tras de mânecă în ultimul moment. De altfel, asta a fost și concluzia serii, chiar dacă senatorul liberal Popa și deputatul pesedist Vasilică, recunoscuți pentru istețimea lor legendară, s-au întrecut care să cedeze ultimul. Bine că nu s-a băgat în discuție și celălalt senator liberal, Ionuț Elie Zisu, al cărui nume și față l-au cam întărâtat pe deputatul Teo Nicolescu să poarte câteva conversații în scris cu acesta, sub formă de citații și citate politice.

Taraful de lăutari a fost condus chiar de şeful Inspecţiei silvice judeţene

De mâncat s-a și băut, chiar dacă la final au existat unele obiecții că, dacă mâncărurile servite, din gama celor tradiționale, au fost în regulă, calitatea vinului nu s-a ridicat nici pe departe la cerințele unei guvernări de calitate superioară. Noroc că a mai fost și ceva tărie la masă, că altfel rămâneau cu toții doar mâncați. În ce privește ambianța sonoră, nici aceasta n-a fost lăsată la voia întâmplării din punct de vedere politic. Dovadă că ea a fost asigurată tot de un membru de varză cu ciolan, pardon, de vază al PNL, fiind vorba aici chiar de șeful biroului județean de inspecție fiscală și vânătoare din cadrul ITRSV-Ploiești, Bogdan Gherman. Al cărui talent profesional o fi, n-o fi benefic defrișărilor, dar cel muzical depășește toate ascultările. De altfel, răspunzând așteptărilor într-un domeniu în care instrumentul preferat este drujba, Gherman este și un acordeonist foarte zgomotos, dar și priceput, care are chiar un taraf care-i poartă numele: Gherman Musical Band. Conform propriilor mărturisiri, cel mai mult îi plac melodiile tradiționale ardelenești, dar nu se dă după cireș să interpreteze și melodii din alte zone folclorice, muzică ușoară sau de petrecere, la nunți, botezuri și cumetrii, mai ales dacă acestea sunt politice. Cum a fost și cazul chefului de la Vila Florica, constituit în vederea aniversării zilei de naștere a mărețului lider liberal Iani Popa.

Mihai BĂDESCU

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii