Carol al II-lea, dezertor, criminal, afemeiat şi afacerist veros, megaloman şi paranoic, nu merită nici măcar să i se pomenească numele în manualele de istorie. Nu sunt puţini cei ce gândesc astfel, în special adversarii monarhiei, mai puțin documentați.
Toate aceste acuze nu se confirmă decât într-o mică măsură. Ar fi o mare nedreptate dacă nu am prezenta şi latura pozitivă a personalităţii sale. Vrem sau nu vrem, trebuie să recunoaştem că cea mai mare dezvoltare economică obţinută vreodată de România s-a întâmplat în timpul domniei sale. În intervalul 1923-1938, industria românească s-a dezvoltat într-un ritm de 5,5% pe an, unul dintre cele mai ridicate din lume în acea perioadă. Venitul naţional în anul 1938, 110$ pe locuitor, era peste cel al Poloniei, Greciei, Portugaliei, Bulgariei sau Turciei. În acea vreme România fabrica avioane, locomotive, mase plastice, era a şasea ţară producătoare de petrol din lume şi prima din Europa, pe locul doi în Europa la extracţia de aur, acelaşi loc la extracţia de gaze. De asemenea, era considerată „grânarul Europei“, fiind cea mai mare exportatoare de cereale de pe continent.
Mediile culturale au cunoscut o dezvoltare fără precedent. Însuşi Carol al II-lea era un mecena foarte generos, „Fundaţiile Regale“ fiind în epocă o instituţie de prestigiu datorită sprijinului financiar generos pe care îl acordau mişcării culturale. În anul şcolar 1936/1937 în şcolile primare ale statului învăţau peste 2.300.000 de copii. Comparativ cu anul 1919, numărul elevilor crescuse de 4 ori, al şcolilor tot de 4 ori, cel al cadrelor didactice de 5 ori. În 1939 numărul ştiutorilor de carte ajunsese la circa 80%, în timp ce în Portugalia era de 34,8%, în Grecia – 56,7%, iar în Spania – 57%.
Pe acelaşi plan, statul român era direct interesat în formarea elitelor. România se afirmă ca o forţă în cultura europeană prin marile sale personalităţi: Brâncuşi, Enescu, Eliade, Ionesco, Cioran etc.
Prof. dr. Cornel Carp
0 Comentarii