Web Analytics

Înmormântare discretă şi modestă pentru Oniţa Penescu

de | 24.03.2011 12:02 | Actualitate

# Fraţii PIC şi-au condus mama pe ultimul drum. A trăit simplu, a murit simplu. Astfel poate fi caracterizată trecerea în nefiinţă a Oniţei Penescu, o femeie văduvă din Lunca Corbului care a crescut singură trei copii, dintre care doi au ajuns peste ani nu doar cei mai bogaţi, dar şi cei mai contestaţi oameni de afaceri din Argeş.

„Mama Pic” a fost înmormântată la Pădureţi

Îndureraţi, fraţii Ilie şi Cornel Penescu şi-au înmormântat sâmbăta trecută mama într-un cadru cât se poate de modest. Patronii de la PIC Argeş au ales să conducă pe ultimul drum, pe cea care le-a dat viaţă, în linişte şi cu foarte multe lacrimi. Cu toate astea, la slujba de înmormântare, care s-a ţinut la biserica din satul Pădureţi, s-au strâns în jur de o sută de oameni, rude, fini de-ai lui Cornel Penescu, prieteni de familie şi localnici. Cortegiul funerar s-a mai împuţinat pe drumul către cimitir, aşa că, la final, circa 80 de persoane au rămas să îşi ia rămas bun de la cea care a fost Oniţa Penescu. Sicriul celei supranumite şi „Mama Pic” a fost înconjurat de 30 de coroane de flori şi a fost transportat cu o maşină de la o agenţie de pompe funebre din Piteşti.

Pomana s-a ţinut în curtea casei părinteşti

Singurii angajaţi care i-au stat alături lui Cornel Penescu pe tot parcursul înmormântării au fost jurnaliştii de la ziarul TOP şi Argeş TV, instituţii media care-i aparţin, dar şi Cătălin Barbu, managerul general de la FC Argeş, care a venit însoţit de Ion Panţoiu, responsabil la Departamentul Financiar al clubului şi, totodată, cumnat al patronului de la Pic. Cei care nu au putut fi prezenţi la înmormântare au trimis totuşi coroane cu mesaje îndoliate şi menţionăm aici conducerea Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Argeş. Lipsa unora dintre cei care ar fi dorit să vină la înmormântare, dar n-au putut, a fost pusă pe seama interdicţiei stabilite de instanţă, lui Cornel Penescu, aceea de a nu intra în contact cu persoanele care sunt martore în dosarul de la DNA. În ceea ce priveşte pomana care a urmat înmormântării, aceasta s-a ţinut în curtea casei părinteşti de la Pădureţi şi a fost, de asemenea, una cât se poate de simplă. Jurnalul de Argeş transmite sincere condoleanţe fraţilor Ilie şi Cornel Penescu!
(Marius Ionel)

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii