Web Analytics

articol scris joi, 06 iunie 2024

În procesul lui Sorin Balaş & Co privind un jaf silvic de acum 10 ani, n-a fost stabilit nici acum prejudiciul!

Raportul de expertiză tehnică lipsește de la dosar
„Nu cred că va fi gata anul ăsta!” – spune pesimist avocatul părții civile
În curând va fi prescrisă și ultima infracțiune, cea a lui Podeanu Georgel, tatăl secretarei lui Armand Chiriloiu

Miercuri, 29 mai, la procesul de pomină al lui Sorin Balaș (foto) & Co, privind infracțiuni comise cu aproape zece ani în urmă în păduri ale județului, Judecătoria Pitești a dat un nou termen, motivul fiind lipsa de la dosar a raportului de expertiză tehnică din domeniul silviculturii, raport despre care s-a discutat la termenele de la finele anului trecut, dar ale cărui obiective au fost sabilite abia în ședința din luna februarie a.c.

„Poate că dacă ar fi gata în luna august, ar mai fi o șansă”

Așadar, de la un termen la altul, judecata e lungită, timpul trece, iar asta îi convine de minune și ultimului inculpat din acest dosar, să scape de acuzații, prin prescrierea faptei. Prin luna martie, așa cum vă relatam, același complet respingea punerea sub sechestru a bunurilor inculpaților, adică nimeni alții decât Podeanu Georgel, tatăl secretarei lui Armand Chiriloiu, director general al Direcției Silvice Argeș, Balaș Sorin Marius, șef al Ocolului Silvic Pitești și Zărescu Gheorghe, administrator al unei societăți comerciale. „Respingerea unei astfel de cereri ne ia dreptul la o judecată corectă”, spunea atunci Alexandru Georgian, avocatul părții civile, reamintind că în această vară inculpații nu vor mai fi trași la răspundere din punct de vedere penal, intervenind decizia de prescriere.
Vasăzică, în acest proces în care este vorba despre un adevărat jaf comis în păduri cu zece ani în urmă n-a fost stabilit încă prejudiciul! Abia în luna februarie a acestui an a fost desemnat un expert silvic! În aprilie, nici vorbă de vreun raport de expertiză, pentru că la termenul din martie - cum am scris - nu fusese stabilit contul în care inculpații să-i achite specialistului onorariul! Iar la finele lunii mai, raportul lipsea de la dosar pentru că din două una: ori nu există, ori nu e gata! Ați înțeles? Mai durează…

Cât? Cine știe?! Foarte pesimist, avocatul părții civile nu crede că raportul respectiv va fi gata anul acesta, dat fiind faptul că există un singur expert silvic în tot județul. Iar dosare sunt multe. „Poate că dacă ar fi gata în luna august, ar mai fi o șansă, dar nu cred. Latura penală se va prescrie în două luni. Or, acest proces nu se termină așa repede. Dar și dacă s-ar termina, mai e termenul de apel și… e ca și prescrisă…” – ne spunea Alexandru Georgian, avocatul părții civile.

Citește și Judecătoria Piteşti a respins sechestrul pe averea şefului de la Ocolul Silvic Piteşti şi a tatălui secretarei lui Chiriloiu!

152 arbori tăiați ilegal și infracțiunile conexe

Vă reamintim că primul dosar (din 2020) referitor la speța respectivă a luat naștere după ce mai multe persoane au făcut plângeri penale împotriva reprezentanților Ocolului Silvic Pitești, precizând că, în perioada 2013-2015, angajați ai acestui ocol au întocmit în numele lor mai multe cereri de marcare arbori, în baza cărora au fost făcute exploatări de material lemnos, de care însă persoanele vătămate nu au avut cunoștință și de pe urma cărora nu au primit niciun venit. În pădurile respective (în UP IV Micești – Cantonul 11 Purcăreni și Cantonul 12 Ciumești, conform rechizitoriului), au fost identificați în total 152 arbori tăiați ilegal, precum și infracțiunile conexe de fals, uz de fals, fals în înscrisuri sub semnătură privată, abuz în serviciu și delapidare, infracțiuni tăinuite de șeful ocolului silvic.

Prin urmare, Sorin Balaș a fost trimis în judecată la 13 martie 2020 pentru infracțiunea de omisiune a sesizării. Șeful Silvicului din Pitești nu a sesizat nici măcar Direcția Silvică Argeș - parte vătămată! – despre infracțiunile respective. Alături de Balaș, au fost trimiși în judecată și ceilalți doi: Podeanu Georgel, angajat în cadrul ocolului silvic, și Zărescu Gheorghe. Pe 22 februarie 2023, Judecătoria Pitești a decis încetarea procesului penal față de Sorin Balaș, pentru… prescrierea faptei. Și față de Georgel Podeanu instanța a dispus încetarea procesului penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, și instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată. În schimb, s-a dispus disjungerea cauzei şi continuarea judecăţii cu privire la săvârşirea de către inculpat a infracţiunii de instigare la tăiere fără drept de arbori, în formă continuată.
În noul dosar, disjuns din primul, obiectul îl constituie tot infracțiunile la regimul silvic. Una dintre bătrânele păgubite s-a constituit parte civilă, cealaltă - parte vătămată. Iar inculpații sunt aceiași: Podeanu Georgel, Zărescu Gheorghe și Balaș Sorin Marius, șef la Ocolul Silvic Pitești. Culmea a fost, așa cum v-am relatat, că în noul dosar Direcția Silvică Argeș a omis să se mai constituie parte vătămată, iar instanța i-a cerut acest lucru abia după ce „Jurnalul de Argeș” a sesizat aspectul într-un articol.

Citește și Scandalos în justiţia argeşeană! Sorin Balaş & Co, inculpaţi în dosarul unui jaf silvic, vor scăpa de acuzaţii!

Citește și Scandalos! Procesul unui jaf silvic comis în Argeş în urmă cu aproape un deceniu se îndreaptă spre… prescripţia tuturor faptelor!

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

O navă s-a scufundat în Marea Neagră după ce a fost lovită. Cei 12 membri ai echipajului, salvați în ultimul moment

O operațiune contra cronometru s-a desfășurat joi seara la doar 20 de mile marine de localitatea Sfântu Gheorghe. Un cargo […] Citește!

Mobilizare de forțe după dezastrul din Himalaya: Ajutor financiar masiv anunțat de ONU și SUA pentru victimele viiturii

Un dezastru natural devastator a lovit regiunea de frontieră dintre Nepal și China. Prăbușirea unui ghețar a provocat un torent […] Citește!

Patru proiecte rutiere majore au primit aviz. Două autostrăzi și noi drumuri pentru București, Brașov și Sibiu

Patru proiecte importante de infrastructură rutieră au primit, joi, avizul Consiliului Interministerial de avizare a investițiilor publice. Pe lista investițiilor […] Citește!

Procurorul „pistolar”, prins într-un supermarket din Ilfov după ce a fost dat în urmărire generală

Radu George Bucurică, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, a fost identificat și prins de polițiști într-un supermarket […] Citește!

România își caută viitorul judecător la CJUE. A început cursa pentru postul de la Curtea de Justiție a UE

Guvernul a aprobat procedura de selecție a candidatului României pentru funcția de judecător la Curtea de Justiție a Uniunii Europene. […] Citește!

Eliminare dramatică pentru Craiova! Ararat-Armenia a înscris golul calificării în minutul 90+8

Universitatea Craiova a ratat calificarea în Europa League într-un mod dramatic. Campioana României a pierdut cu 0-1 returul cu Ararat-Armenia, […] Citește!

Fotbalist de 15 ani, cercetat după ce ar fi înjunghiat de șapte ori un tânăr în Galați

Un adolescent de 15 ani, fotbalist care a fost selecționat în trecut la o acțiune a loturilor naționale de juniori […] Citește!

Video. Furtuna a făcut ravagii în Argeș. Pompierii solicitați în mai multe localități

În contextul avertizărilor meteorologice privind manifestarea unor fenomene periculoase, pompierii argeșeni au fost solicitați să intervină pentru înlăturarea efectelor produse […] Citește!

Organizator de medicamente

Ministrul Attila, despre ordinul care să stopeze lipsa medicamentelor din farmacii: „Am eficientizat circuitul administrativ și am eliminat etapele intermediare și pașii inutili”

Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila (UDMR), a anunțat, joi, punerea în transparență a ordinului care va trebui să stopeze […] Citește!

Plătești același preț, dar primești mai puțin. Avertismentul ANPC despre fenomenul „shrinkflation”

Un produs poate părea neschimbat la raft, însă cantitatea din ambalaj să fie mai mică decât înainte. Autoritatea Națională pentru […] Citește!

Cea mai mare bază NATO din Europa prinde contur în România. Va găzdui 20.000 de militari

Lucrările pentru extinderea și modernizarea Bazei 57 Aeriene „Mihail Kogălniceanu” intră într-o nouă etapă, după ce Guvernul urmează să aprobe […] Citește!

Medicamentele pentru nevoi speciale ar putea ajunge mai repede la pacienți. Ministerul Sănătății schimbă procedura

Ministerul Sănătății propune simplificarea mecanismului prin care sunt asigurate medicamentele prin procedura de nevoi speciale. Proiectul de ordin a fost […] Citește!

Omul săptămânii

Cristian Ene

Opinie

La moartea lui Sergiu Rizescu. Câteva gânduri şi rânduri

Din ediția tipărită

Și Loteria Română se pregătește de proces cu Câmpulungul

Interzicerea păcănelelor pe raza municipiului muscelean a determinat operatorii de jocuri de noroc să reacționeze, inițial prin plângeri prealabile către […] Citește!

Foto-pamflete

Rămas fără post, administratorul public de la Stâlpeni se judecă cu primarul

S-au înmulțit numărul proceselor prin care cei afectați de reorganizarea administratică impusă de Guvern solicită suspendarea și anularea măsurilor luate […] Citește!

Exemplu de devotament față de șef! Șeful PSD Rucăr nu-l lasă pe șeful Mînzînă să pice la mijloc în scandalul transportului spre Sătic

Problemele cu transportul de persoane pe rutele Câmpulung-Rucăr-Sătic și Câmpulung-Rucăr-Podu Dâmboviței au fost ridicate de consilierul rucărean Gabriel Idor și […] Citește!

Salarii pe plus şi pe minus la Bughea de Jos

Curtea de Conturi a încheiat recent o misiune de audit la Bughea de Jos privitoare la situațiile financiare la finalul […] Citește!

Municipiul Câmpulung deţine sute de apartamente şi zeci de case

Fondul locativ al municipiului Câmpulung este unul relativ bogat și la acest moment, după peste trei decenii de când majoritatea […] Citește!

Foto-pamflete

Minele din Muscel s-au închis, explorarea continuă! Dar în foarte mică măsură

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon a anunțat anul trecut […] Citește!

Zbatere în van pentru fostul primar de la Mihăești! I s-a respins și excepția de neconstituționalitate

Găsit în conflict de interese chiar înainte să încheie al cincilea mandat de primar al comunei Mihăești, Gheorghe Matei s-a […] Citește!

Sponsorizări de sute de mii de lei pentru Zilele Câmpulungului

O rectificare bugetară recentă a sporit veniturile Câmpulungului cu nu mai puțin de 285.600 lei proveniți din donații și sponsorizări. […] Citește!