Ministerul Sănătății propune simplificarea mecanismului prin care sunt asigurate medicamentele prin procedura de nevoi speciale. Proiectul de ordin a fost pus în dezbatere publică, iar una dintre principalele modificări vizează intervenția mai rapidă atunci când stocurile disponibile încep să scadă.
Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, spune că procedura este regândită pentru ca autoritățile să poată acționa înainte ca rezervele de medicamente să ajungă la epuizare.
„Am eficientizat circuitul administrativ și am eliminat etapele intermediare și pașii inutili din proceduri astfel încât să intervenim din timp, înainte ca stocurile să se epuizeze”, a declarat ministrul, potrivit comunicatului transmis de Ministerul Sănătății.
Pragul de intervenție, majorat
Una dintre modificările propuse se referă la momentul în care poate fi inițiată autorizarea unei noi cantități de medicamente.
Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR) ar urma să poată începe procedura atunci când stocul autorizat anterior ajunge la 30%.
În prezent, pragul este de 10%. Prin creșterea acestuia, autoritățile urmăresc să aibă mai mult timp la dispoziție pentru asigurarea unei noi cantități.
Mai puține etape în circuitul administrativ
Proiectul prevede și eliminarea unor pași intermediari considerați ineficienți în circuitul documentelor.
Astfel, ANMDMR ar urma să poată lua legătura direct cu comisiile de specialitate din cadrul Ministerului Sănătății pentru stabilirea necesarului de medicamente.
Potrivit ministerului, schimbarea ar trebui să reducă timpul necesar pentru parcurgerea procedurii.
Stocurile vor fi urmărite permanent
O altă prevedere propusă introduce în mod explicit obligația ANMDMR de a monitoriza permanent stocurile medicamentelor autorizate prin procedura de nevoi speciale.
În cazul în care un astfel de medicament nu mai poate fi asigurat prin circuitul obișnuit de distribuție, agenția va trebui să intervină prompt pentru identificarea unei soluții.
Proiectul de ordin se află în dezbatere publică, iar modificările propuse urmăresc, potrivit Ministerului Sănătății, să reducă riscul apariției unor situații în care medicamentele necesare nu mai sunt disponibile din cauza epuizării stocurilor.



























0 Comentarii