Ultima vineri din Postul Paștelui, ziua în care Mântuitorul a fost arestat, judecat, condamnat, silit să-și poarte crucea pâna la locul supliciului, răstignit și, murind, și-a trăit ultima clipă de om, rămânând de aici înainte numai ființă Dumnezeiască…
Piața publică ce se desfășoară de sub streșinile prefecturii din Pitești, părea pustie și tăcută. Rareori își mai făcea drum câte un călător pe aici. Deodată, apare un om ciudat. Absolut anacronic. Părea un actor în rolul unui haiduc de altădată. Haiduc fără cal, fără puști, fără pistoale, cu palmele goale, în haine de sărbătoare. Ne ducem cu gândul la un spectacol din obiceiurile din ajunul sărbătorilor pascale pe care nu-l cunoșteam. Și, într-adevăr, începe reprezentația. Cu un singur personaj care strigă spre ferestrele ce nu se deschid. Se vede că nu e la prima încercare. Profesorul Gheorghe Ungureanu din Cicăneștii de Argeș, înainte de a fi arestat, striga spre aceleași balcoane și ferestre și pe vremea comunismului. De pe atunci, i se trage porecla de haiduc, de ”luptător pentru popor”, cum îi place să se numească. Ferestrele rămâneau la fel de închise și atunci. Numai că răsăreau ca din pământ niște personaje, cu sau fără uniforme, ca să-l înhațe. După care i se interzicea să mai calce vreodată pe aici. Devenise lucru obișnuit ca înainte de ”vizitele de lucru” ale ”celui mai iubit fiu al poporului”, să fie arestat și ținut la izolare ca să nu-l întrerupă, să nu-l îngâne și să nu-l bruieze pe Ceaușescu sau pe ceilalți vorbitori din balcon.
Bizar lucru, profesorul Gheorghe Ungureanu nu venea din rândurile ”dușmanilor de clasă” ale rezistenței ”burghezo-moșierești”, ale ”partidelor istorice” și nu se ridica împotriva comunismului. Dimpotrivă, se declara comunistul corect și cinstit care pornise lupta împotriva celor ce au pus abuziv mâna pe conducerea partidului clasei muncitoare, i-au falsificat ideologia, i-au trădat principiile și idealurile, și au introdus dictatura în folosul lor. Nu avea de a face nici cu grupările de deviatori din partid, de tipul lui Teohari Georgescu, Vasile Luca sau Ana Pauker. Nu era înregimentat nici în grupurile national comuniste, filele lui Lucrețiu Pătrășcanu și nici în opoziția lui Constantin Pârvulescu, Brucan sau Mazilu, și nici nu făcea parte nici dintre dezidenți. Dimpotrivă, el începuse o luptă pe cont propriu, care, bineînțeles, nu a dus nicăieri.
După ”contrarevoluția anticomunistă”, așa cum numește el evenimentele din Decembrie 1989, a început, tot de unul singur, lupta împotriva puterii, guvernelor și partidelor capitaliste. Pentru ”dreptate și adevăr”, pentru ”fericirea poporului”. Dreptatea și adevărul pentru care se bate de mulți ani și azi în Vinerea din Săptămâna Patimilor a anului  2012 este moșia obștei sătești din Cicănești pe care zice că au tâlhărit-o și s-au făcut stăpâni pe ea cei care s-au succedat la conducerea comunei, interesându-i în aceste matrapazlâcuri și pe unii șefi de la județ. Pentru restituirea proprietăților răpite, domnul Gheorghe Ungureanu, delegat al obștei sătești, înfățișează documente pe care le pretinde din vremea lui  Vlad Țepeș și recente hotărâri juridice. Dar totul este în zadar. Nici primăria, nici prefectura nu vor să țină cont de acte și nici să pună în aplicare hotărârile legale. Ba, mai mult, susține reprezentantul obștei, atât la primărie cât și la prefectură s-au făcut falsuri în actele publice.
Singurul lucru care i-a mai rămas de făcut domnului Ungureanu este să protesteze. Ceea ce și face. Singur în hectarele de piață publică, în costumul lui care se purta pe vremea haiducilor, cu o port-voce răgușită și hârâită, strigă sub ferestrele instituției prefectului din județul Argeș în Vinerea din Săptămâna Patimilor. Dar niciun semn că cineva îl ascultă, că îl ia în seamă. Piața rămâne pustie și tăcută. Trecători se grăbesc pe străzi mai umblate spre magazine, să-și facă ultimele aprovizionări. Gospodinele vopsesc ouă, frământă cozonaci, își pun tăvile de friptură la cuptor. Funcționarii închid dosarele și le vâră în fișete. Despre prefect nici nu se știe dacă este sau nu este în sediu.
Spre seară, domnul Ungureanu se întoarce acasă, obosit și dezamăgit, ca să le spună la ai săi că nici de data aceasta nu au obținut ceva mai mult. Dar hotărât să nu renunțe.
Până când?

Prof. Marin Ioniţă