Ca să mă alătur isteriei generale, ar trebui să-mi dau acum cu părerea despre câinii vagabonzi și Roșia Montana, cele două mari subiecte de dezbatere bezmetică națională care ni s-au vârât sub nas, într-o vreme în care economia a picat în cap, bani nu mai au decât hoții, iar politicienii scot lacrimi și profit politic din două teme, ambele cu tragismul lor aparte, care toacă norodul la coarda sensibilă, împărțindu-l în două. Aproape că nici nu mai contează cine are dreptate. De fapt, cred că ăsta a fost și scopul, să se bată apa-n piuă la nesfârșit, ca să aibă lumea ce clănțăni și să mai uite de sărăcia care o să ne înfigă gheara-n gât, până n-o să mai putem vorbi. Cel mai bine s-a definit situația în Legile lui Murphy, unde s-a constatat cu multă înțelepciune că atunci când se găsește o temă largă și incitantă de discuție, în scurt timp discuția devine mult mai importantă decât însăși tema supusă dezbaterii. Dar hai că m-am lungit deja prea mult, semn clar că mă încadrez și eu cu brio la ce ziceam mai sus. Vestea săptămânii, vestea anului, vestea care ar putea influența major viața argeșenilor poate încă 50 de ani de-acum încolo, este alta. Ne grăbim s-o dăm, pentru că vine din surse cât se poate de serioase, chiar dacă vorbim de un subiect extrem de volatil, provenit dintr-o zonă, cea politică, în care evenimentele sunt fluide, iar ce e valabil acum, ar putea deveni sucit peste noapte. Treaba este însă mult prea importantă, ca să n-o spunem la prima mână. Ei bine, pare că într-un final, chiar prin acceptul premierului Ponta, Argeșul se va rupe de Prahova în problema regionalizării, cele două mari județe urmând să facă parte din două regiuni mai mititele, provenite din ruperea mega-regiunii strâmbe care le includea inițial. Astfel, Piteștiul nu va mai fi remorca Ploieștiului, ci foarte probabil va fi ceea ce merită, adică un centru regional. Doar în situația, oricum infinit mai bună decât să fim argații Prahovei, în care se va stabili ca regiunea care ne va cuprinde să aibă reședința la București, Argeșul ar mai putea să devină vioara a doua în toată structura. Dar, oricum, Bucureștiul e la o aruncătură de băț pe autostradă și, la drept vorbind, nici nu ne-am putea compara cu acesta în lupta pentru supremația regională.
Mulți se vor împăuna cu acest rezultat, dar lucrul nu va conta decât ca amuzament, în condițiile în care scopul a fost atins, iar Argeșul va continua să rămână ceea ce trebuie pe harta țării, fie ea chiar și regionalizată. Cei care se vor bate cu pumnii în piept ca gorilele, revendicându-și rolul măreț, în zilele care vor urma, pentru o victorie pe care, la ora la care scriu, cei mai mulți nici n-o mirosiseră, se pot umfla în pene până vor crăpa. Contează prea puțin, la fel cât au contat și dânșii în toată ecuația care părea fără rezolvare, dar pentru care, iată, s-a găsit o soluție care să ne scutească de umilința de a fi vasalii Prahovei. Noi avem o bănuială despre cine a fost adevăratul dirijor în toată această reușită, dar la cum îl știm ca om, precis va spune că meritul aparține întregii orchestre pe care o conduce. Doamne ajută să fie adevărat, că asta este tot ce contează. Problema meritelor este chiar colaterală față de marele scop atins de Argeș, ca județ.
Mihai BĂDESCU
0 Comentarii