Web Analytics

articol scris vineri, 30 iunie 2023

„Constantin Bălăceanu Stolnici la 100 de ani”, sesiune aniversară şi prezentare de carte la Academia Română

Eveniment de înaltă ținută! Joi, 6 iulie, de la ora 11:00, în Aula Academiei Române va avea loc sesiunea aniversară „Constantin Bălăceanu Stolnici la 100 de ani”. Cu acest prilej va fi prezentat și un volum omagial cu același titlu, în onoarea prof. univ. dr. Constantin Bălăceanu Stolnici, reputat medic neurolog și membru de onoare al Academiei Române, născut pe 6 iulie 1923.

Mai multe personalități vor participa și vor susține alocuțiuni în data de 6 iulie, la sesiunea aniversară de la Aula Academiei Române, cu sediul pe Calea Victoriei 125, în București. Invitații vin din partea conducerii Academiei Române, a Patriarhiei Române, a Ministerului Culturii, a Institutului de Antropologie Francisc Rainer al Academiei Române. Printre vorbitori se numără: doamna dr. Georgeta Filitti, membru de onoare al Academiei Române, prof. univ. dr. Alexandru Vlad Ciurea, membru de onoare al Academiei Române, prof. univ. dr. Dumitru Constantin Dulcan, prof. univ. dr. Valeriu Stoica, prof. univ. dr. Mircea Duțu, președintele Universității Ecologice București și, bineînțeles, prof. univ. dr. Constantin Bălăceanu Stolnici.

Citește și Academicianul dr. Constantin Bălăceanu-Stolnici: „Am trecut prin multe epidemii care au speriat omenirea. Am scăpat cu vaccin”

Coordonatorul cărţii este Mihai Copăceanu

Volumul are peste 400 de pagini, este publicat la Editura Academiei Române și a fost coordonat de psihologul Mihai Copăceanu. „Volumul adună peste 60 de contribuții împărțite în două tipuri: articole de știință (antropologie, matematică, economie, medicină) și articole omagiale”, ne-a declarat inițiatorul și coordonatorul volumului, Mihai Copăceanu (foto).

Volumul este deschis de cuvântul-înainte al președintelui Academiei Române, prof. dr. Ioan Aurel Pop, și conține o serie de articole omagiale ale unor ierarhi, printre care Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, Arhiepiscopul Calinic al Argeșului și Muscelui, Teofan - Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, Laurențiu Streza - Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, Arhiepiscopul și Mitropolitul Nifon de la Târgoviște, Varsanufie - Arhiepiscopul Râmnicului, Ioachim - Arhiepiscopul Romanului și Bacăului și Casian - Arhiepiscopul Dunării de Jos. De asemenea, articole au trimis și Arhiepiscopul Bisericii Romano-Catolice și Episcopul de Oradea, din partea Bisericii Greco-Catolice.

În carte mai sunt și texte ale unor academicieni, profesori universitari, printre care se numără scriitorul Dinu Săraru, academicianul argeșean Gheorghe Păun și prof. univ. dr. Dumitru Constantin Dulcan, tot argeșean, dar și texte ale unor oameni de știință, psihologi, medici ș.a.m.d..

Citește și Locotenenţii argeşeni Gheorghe Bălăceanu şi Sevastian Iriminoiu, eroi în Primul Război Mondial

Citește și Amintirile de la Stolnici ale lui Constantin Bălăceanu-Stolnici şi Securitatea

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

O nouă monografie despre Boteni, la Centrul Cultural Piteşti

Joi, 16 iulie, de la ora 15.00, în Sala „Ars Nova” de la Casa Cărții de la Centrul Cultural Pitești, […] Citește!

Când socoteala din Cultură se face cu taxa aia de 5 lei de la Bibliotecă…

Duminică seara am fost spectator în centrul Piteștiului la Festivalul „Carpați”. Aproape o oră am stat, nu departe de scenă, […] Citește!

Pastila de frumos. Declaraţia de Independenţă a S.U.A.

Am avut ocazia, prin 1980, conducător al Trustului Pomicol de la Mărăcineni fiind, să particip în Whashington la lucrările unei […] Citește!

cel mai scump ziar din lume

15 iulie este Ziua Mărcii Poştale Româneşti. Timbrul „Cap de Bour”. Povestea celui mai scump ziar din lume

În anul 1858 apărea, la această dată, prima marcă poştală emisă în sud-estul Europei, de către Principatul Moldovei – vestitul […] Citește!

Cuvânt şi Taine, o rubrică de pr. dr. Rafael Vintilă. Dialoguri despre om, dincolo de anatomie, cu neurochirurgul Alexandru Goleşteanu. Păcatul este adevărata paralizie a omului (7)

Pr. Dr. Psih. Vintilă Rafael: Cei care au participat duminică, de la ora 9:00, la Sfânta Liturghie au ascultat Evanghelia […] Citește!

Bolnavi şi… bolnavi. Amintirile unui nonagenar

Nea Mitică are aproape 90 de ani. Este un țăran român precum erau cei de odinioară: neșcolit, cu mult bun […] Citește!

Japonia. Un urs scotocea prin frigider, în bucătărie

Nu numai în România urșii se întâlnesc destul de des cu oamenii. De exemplu, o familie din nordul Japoniei s-a […] Citește!

Nicolae D. Toader DELASURANI – inginer, şeful Atelierului de Proiectare Sisteme Informatice. „Puţin am regretat că nu m-am făcut preot, dar (…) mie nu-mi place munca de rutină” (5)

”Oamenii DACIEI’’ – interviuri de Cristina Rousseau (67) Cum a fost viața de student la Politehnica București? - După examenul […] Citește!

Sfatul psihologului. Creditului ipotecar şi anxietate financiară

Momentul semnării unui credit ipotecar este, pentru mulți români, unul dintre cele mai fericite din viață. Este clipa în care […] Citește!

Lecția de drept. „Intreabă AI-ul, e gratis!”. Dreptul pe care îl pierzi fiindcă ai urmat sfatul, nu.

Există un gest pe care îl facem zilnic, de zeci de ori, fără să îi acordăm o clipă de atenție. […] Citește!

Toată lumea are timp pentru obligaţii. Dar cine îşi face timp pentru sănătate?

Într-o lume dominată de stres și grabă, specialiștii recomandă ca relaxarea și recuperarea să devină parte din rutina săptămânală, nu […] Citește!

Se întâmplă la Topoloveni, în judeţul Argeş! Dr. Vlad Negru aduce viitorul imagisticii faciale GRATUIT pacienţilor!

La doar câțiva ani de la deschiderea Dentalix, clinica sa cu servicii stomatologice de top, Dr. Vlad Negru surprinde din […] Citește!

Omul săptămânii

Adrian Burcea

Opinie

Când socoteala din Cultură se face cu taxa aia de 5 lei de la Bibliotecă…

Din ediția tipărită

Rectorul Mihnea Costoiu, atac la politicienii fără carte. „Lumea se schimbă și e dominată de prostie”

Rectorul Universității Politehnica București i-a atacat dur pe politicienii fără carte, care conduc astăzi țara. Studiile înalte au ajuns să […] Citește!

Singurul oncolog de la Câmpulng şi-a luat normă întreagă la Spitalul „Sf. Nicolae” din Piteşti

După ce că Spitalul Municipal Câmpulung are deficit de medici la Cardiologie și Urologie, iar Dermatologia a fost deființată, aceeași […] Citește!

Dublă măsură la Primăria Câmpulung. Arhivistul, pus să întocmească rapoarte lunare de activitate, ceilalţi – excluşi de la o asemenea obligaţie

A fost întocmit și aprobat un nou regulament de organizare și funcționare a aparatului de specialitate al primarului Câmpulungului, un […] Citește!

Foto-pamflete

Lasconi şi-a luat al treilea consilier personal! O stilistă care locuieşte pe aceeaşi stradă cu ea

S-a completat echipa de consilieri personali ai primăriței Elena Lasconi, după ce au intrat pe posturi un fost angajat al […] Citește!

De la accident cu material nuclear, în birou cu Lasconi! A mai trecut un prefect prin Câmpulung

Dacă Radu Perianu și-a găsit pe vremuri timp să explice câmpulungenilor ce e cu închiderea bulevardului, iar Ioana Făcăleață a […] Citește!

Foto-pamflete

Negul apărut din jegul politicianului Cap de Porc

Negul din zona inghinală a politicianului argeșean supranumit Cap de Porc, apărut din cauza jegului permanent existent în creierul acestuia, […] Citește!

Mihai Claudiu Covaliu, Doctor Honoris Causa al Universității Politehnica București – Centrul Universitar Pitești. Mesajul primarului Gentea

În cadrul unei ceremoniii de ținută, Mihai Claudiu Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, a primit titlul academic de […] Citește!

Veterinarul Vişinescu s-a războit cu Agenţia Zonei Montane pentru salariu! După două runde de procese, mai are doar un recurs

Ionel Vișinescu, cunoscutul medic veterinar argeșean și consilier superior în cadrul Agenției Naționale a Zonei Montane, după ce a fost […] Citește!