Web Analytics
scris vineri, 15.09.2023

Clasare pe toată linia în dosarul militarilor morţi în râpă la Valea Urdii. Parchetul Militar a dat vina pe… vară

Final de iunie 2017. O tragedie fără precedent a avut loc la Valea Urdii, în care și-au pierdut viața trei militari din cadrul Batalionului 30 Vânători de Munte- Dragoslavele, iar alți zece au fost grav răniți. Zi de doliu pentru familiile celor trei bărbați, dar și o palmă dură pe obrazul Armatei Române! Accidentul a avut loc la ora 21.40, iar imediat după miezul nopții la fața locului au venit ministrul Apărării de atunci, Adrian Țuțuianu, Raed Arafat, secretar de stat în MAI, Mircea Dușa, secretar de stat în MapN, precum și generalul Nicolae Ciucă, șeful Statului Major General.

Clasare pe toată linia în dosarul militarilor morţi în râpă la Valea Urdii. Parchetul Militar a dat vina pe… vară

Se aștepta ajutor pentru victime, dar și lumină în cazul acestei tragedii care a lăsat copii, soții și părinți veșnic îndurerați. Camionul făcea parte dintr-un convoi de patru autovehicule, care se întorcea de la un exerciţiu efectuat în poligonul Cincu, de lângă Făgăraş (judeţul Braşov). În drum spre Câmpulung, într-o curbă periculoasă, şoferul a pierdut controlul volanului. Autocamionul a rupt parapetul din beton şi a căzut în gol. Șoferul s-a aruncat din mașină, salvându-și viața. Însă însoțitorii lui nu au avut nicio șansă. Unul dintre cei trei militari aflaţi în cabină a fost proiectat în decor la circa 30-40 m distanţă de vehicul şi a murit. Alţi doi au rămas încarceraţi. Cei trei militari care au murit pe 29 iunie erau plutonierul-major Mihai Ionuţ Toma, caporalul clasa a III-a George Emilian Catană şi caporalul clasa a III-a Petre Cristian Toader.
După șase ani de așteptări a venit și răspunsul, pe 51 de pagini, la toate întrebările rudelor. Un răspuns care le-a mai adus o dată disperarea, deziluzia și durerea în suflet. Un procuror al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București le-a trimis acasă ordonanța de clasare a cauzei. Clasare pe toată linia a tuturor acuzațiilor!

Filmul evenimentului, așa cum se prezintă în dosarul Parchetului Militar

Conform Ordonanței de clasare din 16.08.2023, a procurorului militar de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București, accidentul din data de 29.06.2017, ora 21:40, a fost anunțat prin telefax de Unitatea Militară 01044, care a comunicat Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București că s-a produs un accident rutier în care și-a pierdut viața un militar (n.red. – de fapt, trei) și că au fost răniți alți 10. A doua zi, pe 30.06, un procuror militar a dispus începerea urmăririi penale cu privire la infracțiunea de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, neluarea măsurilor legale și de sănătate și securitate în muncă, luându-se măsura urmăririi penale față de șoferul Ștefan Ilie, dar și a altor militari.

Accidentul s-a produs pe DN 73, pe raza comunei Dâmbovicioara, într-o curbă la dreapta deosebit de periculoasă, fiind implicat camionul militar DAC 665T aparţinând UM 01044 Câmpulung Muscel, camionul fiind a treia mașină din coloana de mașini militare care se întorceau de la o aplicație militară de la Cincu. La fața locului au fost găsiți decedați plutonier major Toma Mihai Ionuț, caporal Toader Petre Cristian și caporal Catană George Emilian, alți zece camarazi ai lor, printre care și șoferul, fiind răniți și necesitând între 11 și chiar 100 de zile de îngrijiri medicale. Potrivit declarațiilor din dosar, contrar celor afirmate de șofer că a fost proiectat prin parbriz, acesta, de fapt, înaintea căderii în râpă, a reușit să deschidă ușa cabinei și să se arunce, suferind leziuni în urma lovirii de sol.

Citește și Şase ani de la tragica moarte a militarilor la Valea Urdii. Rudele nu i-au uitat, autorităţile, da!

Șoferul camionului ar fi trebuit să participe în misiunea de la Cincu în calitate de… pistolar

În timpul cercetărilor s-au făcut expertize cu camioane, în aceeași zonă, care au efectuat mai multe manevre de frânare, iar în ziua de 13 septembrie 2017, un expert din cadrul Biroului local de expertize judiciare tehnice și contabile de pe lângă Tribunalul Argeș a realizat verificarea stării tehnice a epavei camionului implicat în accident și a constatat: schimbătorul de viteze nu se afla cuplat în timonerie; nefuncționalitatea sistemului de frânare la roata dreaptă spate care nu era blocată; urme de rugină, urme abundente de vaselină pe tamburul interior și saboții de frână aferenți roții spate stânga – aspect care a condus la ineficiența sistemului de frânare și la această roată; deficiențe la sistemul de iluminare aferent lămpilor spate. Concret, anterior locului în care s-a produs impactul cu parapetul din beton nu au fost constatate urme de frânare! De altfel, o martoră care circula în acea seară în spatele mașinii militare a declarat că nu a văzut ca stopurile să se aprindă sau să se fi acționat sistemul de frânare, aceasta presupunând că nu era în funcțiune sistemul de lumini de poziție; „la un moment dat, având viteza de 30-40 km/oră, camionul nu a mai luat virajul la dreapta în curbă, ci s-a îndreptat spre parapetul de piatră al drumului, prăvălindu-se în râpă, pe o traiectorie liniară aproape dreaptă”, le-a spus aceasta anchetatorilor.

Din declarațiile date de șoferul Ștefan Ilie, suspect în dosar, a reieșit că inițial acest camion nu îi fusese repartizat pentru efectuarea misiunii de la Cincu, șoferul titular fiind un altul (înlocuit la ordinul comandantului), iar el ar fi trebuit să participe la misiune în calitate de pistolar. Cităm exact din ordonanță: „Din declarațiile date în cursul urmăririi penale de suspectul Ștefan Ilie rezultă în esență următoarele: Autocamionul militar DAC 665 T cu număr de înmatriculare A7930 nu îi era inițial repartizat suspectului pentru efectuarea misiunii de la Cincu, șoferul titular al camionului fiind caporal Stanciu Cristian. Comandantul Companiei 1 – maior Neagu Ion, înainte de plecare în misiunea de la Cincu, a dispus înlocuirea caporalului Stanciu Cristian cu suspectul Ștefan Ilie, în calitate de conducător auto, suspectul ar fi trebuit să participe la misiune în calitate de pistolar”. Predarea mașinii s-a făcut în luna mai, iar Ștefan Ilie a recunoscut că la plecarea de la Cincu, cu o zi în urmă, pe drumul de întoarcere, avusese un incident tehnic constând în aceea că maneta schimbătorului de viteze nu cupla în treptele de viteză, și a și făcut o mică improvizație pentru a remedia.

Citește și Patru ani de la accidentul din Valea Urdii şi Parchetul Militar tace suspect / „E un interes acolo, nu ni se dă niciun răspuns! Bieţii copiii zac în pământ!”

În timpul deplasării spre casă, din data de 29 iunie, cu 100-150 de metri înainte de curba strânsă, a observat că frâna de serviciu nu a funcționat, moment în care colegul Toader, aflat în dreapta sa, a încercat să îl ajute să acționeze volanul spre interiorul curbei, pentru a evita căderea în râpă. Însă manevra nu a reușit, camionul s-a lovit violent de parapetul de beton și s-a prăvălit în râpă. Șoferul a mai spus că a fost aruncat prin parbriz, ulterior fiind contrazis de un martor, așa cum am precizat mai devreme. Același martor ocular a declarat că, la mijlocul curbei, șoferul a strigat că nu mai are frâne, moment în care a luat mâna dreaptă de pe volan, ducând-o spre schimbătorul de viteze, posibil pentru a introduce într-o treaptă mai mică. În același timp, pasagerul din dreapta, Toader Cristian, a pus ambele mâini pe volan încercând să tragă spre dreapta mașina care nu a mai putut fi redresată și a intrat în parapetul de beton ce mărginea șoseaua.

„A fost un caz fortuit generat, pe de o parte, de vechimea echipamentului militar fabricat în 1979…”, scrie în ordonanță

Pentru acuratețe, cităm din ordonanța de clasare a procuroului militar: ”În ceea ce privește starea tehnică a camionului militar anterior plecării în misiunea de la Cincu, precum și în timpul realizării acestei misiuni, din probele administrate nu se poate stabili cu certitudine faptul că militarii cercetați în cauză ar fi putut lua măsuri în sensul evitării producerii accidentului. Astfel, în ceea ce privește remedierea artizanală a pârghiei comandă, acest fapt a fost raportat de Ștefan Ilie doar conducătorului de echipaj, Toma Mihai Ionuț (n.red. – unul dintre morți!), iar acesta, din probele administrate, nu a luat măsuri pentru a remedia definitiv această deficiență, neraportând pe linie ierarhică, așa cum ar fi trebuit.

Citește și La trei ani de la tragedie, ancheta încă stagnează la Parchetul Militar / Rudele militarilor morţi la Valea Urdii cer să se facă lumină

Șoferul Ștefan Ilie nu avea cum să cunoască, anterior declanșării stării de pericol, faptul că frâna de serviciu este nefuncțională pentru a aborda virajul cu o treaptă inferioară de viteză (treapta a III-a sau a II-a,), astfel încât să nu fie nevoit să folosească frâna de serviciu. (n.red. – cu toate că verificarea stării tehnice a mașinii făcea parte din atribuțiile conducătorului auto)… Cu privire la comiterea infracțiunilor de ucidere din culpă privind decesul militarilor plt. maj. Toma Mihai Ionuț, caporal Toader Petre Cristian și caporal Catană George Emilian, o infracțiune de vătămare corporală din culpă – persoană vătămată Banu Viorel Eliodor – 100 de zile de îngrijiri medicale, se constată în esență că producerea accidentului rutier din data de 29. 06.2023 (în ordonanța de clasare se scrie 29.07.2023, evident o greșeală) nu a reprezentat culpa șoferului camionului militar DAC 665 T, cu număr de înregistrare A7930 – suspect Ștefan Ilie, ci a fost determinată de un caz fortuit, respectiv contaminarea cu vaselină pe suprafața ferodourilor și în interiorul tamburilor roților camionului militar DAC 665T, fapt generat, pe de o parte, de vechimea acestui echipament militar fabricat în 1979, și aflat de la acea dată în uzul armatei române, pe de altă parte, de condițiile meteorologice și de traseul parcurs de camionul militar la această dată (accidentul s-a produs vara, temperatura fiind ridicată, camionul a parcurs un drum pe care șoferul a fost nevoit să folosească frecvent frâna de serviciu, fapt ce a generat încălzirea accentuată a roților la contactul cu sistemul de frânare, scurgerea vaselinei pe suprafața ferodourilor, patinarea saboților de frână, făcând nefuncțional sistemul de frânare al autocamionului la momentul esențial premergător accidentului rutier”.

Alți nouă militari suspecți în dosar au primit clasare, pe motiv că faptele nu sunt prevăzute de legea penală, aceștia necontribuind prin acțiunile sau inacțiunile lor la producerea accidentului rutier, pe lângă clasarea cauzei față de suspectul plt Ștefan Ilie – ucidere din culpă și vătămare din culpă, precum și clasarea cu privire la comiterea infracțiunii de nerespectare a măsurilor legale de sănătate și sănătate în muncă. După cum se mai arată în ordonanță, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, adică a statului. Mai trebuie spus și că ordonanța s-a comunicat și asiguratorului, parte responsabilă civilmente, considerându-se, de asemenea, că firma de asigurare nu are nicio culpă.

Ce spune socrul unuia dintre militarii morţi: ”Corb la corb nu-şi scoate ochii”

Gheorghe Tița, socrul lui Toader Petre Cristian, îi poartă militarului o amintire vie și încă dureroasă și este de neconsolat: „Corb la corb nu-și scoate ochii! Am așteptat șase ani de zile în care nu s-a comunicat cu noi sau cu avocații noștri și acum am primit lovitura asta. Nu vreau să fie nimeni în pușcărie, nu vreau răul nimănui, dar măcar să văd un vinovat, o pedeapsă cu suspendare! Niciun vinovat, nici măcar mașina… doar morții sunt vinovați, așa cum se întâmplă la noi!”

Citește și Să râdem, ca să nu plângem! Ministrul Leş, despre tragedia de la Valea Urdii: de vină au fost… forţa centrifugă şi absenţa disciplinei în trafic

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *