Web Analytics

Asociaţia „Zimbrul Carpatin” şi OMV Petrom aduc educaţia ecologică în rândul elevilor din mediul rural

de | 6.10.2022 12:10 | Actualitate, Economie, Home, Politica si Administratie

Pentru al V-lea an consecutiv, Asociația „Zimbrul Carpatin” împreună cu OMV Petrom aduc educația ecologică în rândul elevilor de gimnaziu din mediul rural. Proiectul OM Verde are ca scop principal creșterea implicării active a tinerei generații în protecția mediului înconjurător și familiarizarea copiilor cu aspectele legate de dezvoltare durabilă și găsirea de soluții eficiente pentru combaterea efectelor schimbărilor climatice.
Având alături comunitățile școlare și autoritățile locale, echipa ”Zimbrul Carpatin” a implementat proiectul OM Verde în 10 școli din mediul rural din trei județe: Băbana, Drăganu, Moșoaia, Poiana Lacului, Vedea, Săpata, Merișani și Micești din Argeș, Verguleasa din Olt și Valea Mare din Dâmbovița.

Citește și Voluntarii de la Asociaţia „Zimbrul Carpatin” au adunat zeci de saci de gunoaie din Albota

Elevii au participat la sesiuni teoretice în care au primit informații utile despre protecția mediului, schimbări climatice precum și despre modalitatea corectă de selectare a deșeurilor la sursă, la finalul cărora ei au fost provocați la un concurs cu întrebări grilă despre ce au învățat privind reciclarea. După partea teoretică, elevii au luat parte la Ștafeta ECO – o întrecere pe echipe în care și-au arătat rapiditatea și iscusința în a aplica cele învățate privind colectarea și depozitarea deșeurilor în containerele potrivite conform codurilor de culori.
Faza a doua a proiectului a cuprins amenajarea, în fiecare școală, a unui „colț verde” cu informații, fotografii și mesaje realizate de elevi. Toate acestea au fost jurizate, iar fiecare școală a fost premiată în funcție de implicarea elevilor.

În funcție de dotările existente, școlile participante în proiect au primit și infrastructură adecvată pentru colectarea selectivă a deșeurilor și au fost create grupuri de inițiativă locală ale elevilor care vor prelua ștafeta responsabilității față de mediu și vor putea derula pe viitor activități de mediu în beneficiul comunităților lor.
Asociația ”Zimbrul Carpatin” este unul dintre cele mai active ONG-uri din județ și din țară, având la activ peste 25 de proiecte educaționale în domeniul protecției mediului.
Contact: Ionuț Codrea – Președinte Asociația ”Zimbrul Carpatin”
Tel: 0746060505 –
Site: www.zimbrul-carpatin.ro
Email: zimbrisor@yahoo.com
M.S.

Citește și Voluntarii de la „Zimbrul Carpatin”, implicaţi tot anul în activităţi educative

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *