Web Analytics
scris joi, 17.08.2023

Alina Gorghiu a vizitat Muzeul din Coşeşti şi a discutat cu oamenii de afaceri din zonă

Președinta PNL Argeș și ministru al Justiției, Alina Gorghiu, a vizitat muzeul din comuna Coșești, s-a întâlnit cu localnicii și a asistat la un meci de fotbal, duminică, 13 august. „Prima oprire, Muzeul Viu Maria Plopeanu. Costumele ei și cele ale Veronicăi Eșanu („Doamna Tricolor”) vor fi expuse peste puțin timp la Istanbul, la Săptămâna Culturală Românească de la începutul lunii septembrie. Noi am avut ocazia să le vedem la muzeul din Coșești. Mulțumesc celor două doamne care au fost gazde perfecte. Cupa Comunei Coșești la fotbal a aliniat la start cinci echipe: Leicești, Coșești, Petrești, Lapușani și Priseaca. Am văzut multă ambiție pe teren, spirit de competiție, dar și fair play, așa cum trebuie în sport și nu numai. Felicitări tuturor participanților!”, a transmis Alina Gorghiu.

Alina Gorghiu a vizitat Muzeul din Coşeşti şi a discutat cu oamenii de afaceri din zonă

Ulterior, Alina Gorghiu s-a întâlnit cu conducerea PNL Pietroșani Argeș și cu oameni de afaceri din zonă. S-a discutat despre situația drumurilor, impozitarea forței de muncă, problemele reprezentate în zona de munte a județului Argeș, urși, dar și situația sistemului medical din Argeș.
M.S.

Citește și Alina Gorghiu a devenit cetăţean de onoare al Domneştiului

Citește și Alina Gorghiu, tur de forţă în Argeş şi dialog cu reprezentanţii mediului judiciar

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *