Web Analytics
scris joi, 03.08.2023

Alina Gorghiu a devenit cetăţean de onoare al Domneştiului

Duminica trecută a fost sărbătoare mare în comuna Domnești! Cea de-a X-a ediție a zilei localității a coincis cu sărbătorirea celor 500 de ani de la prima atestare documentară. Programul artistic a fost unul de excepție, Constantin Enceanu fiind capul de afiș, iar personalitățile județene și naționale nu au lipsit de la eveniment.

Alina Gorghiu a devenit cetăţean de onoare al Domneştiului

„A fost o zi mare pentru mine și pentru comuna Domnești. Istoria ne-a demonstrat că noi, domnișanii, avem o vârstă foarte înaintată. Adică, datarea pe care o avem confirmată este de 500 de ani. Este o mândrie pentru noi că suntem contemporani cu acest eveniment și pentru acest lucru iată că ne-am aflat la această zi frumoasă a comunei în care toată lumea a fost veselă, toată lumea a fost bucuroasă, toată lumea a petrecut. A fost cântec și voie bună!
A fost cea de-a X-a ediție și a doua pe care eu am organizat-o, celelalte ediții au fost organizate de vărul meu, Năică Smădu, Dumnezeu să-l ierte! În ceea ce privește programul artistic, trebuie să-i menționez pe Constantin Enceanu, Maria Constantin, Ilie Dură și Angela Stănescu, dar și cele două coruri din comuna Domnești. Mai trebuie spus că am avut onoarea ca printre noi să se afle doamna ministru al Justiției, Alina Ștefania Gorghiu, căreia cu această ocazie i-am conferit înaltul titul de cetățean de onoare al comunei Domnești. A fost o mândrie și pentru mine, am avut mari emoții… Doamna președinte al PNL Argeș ne-a ajutat foarte mult în ultima perioadă și prin acest mic gest cred eu că am demonstrat cât de mult o iubim”,
ne-a declarat Doru Smădu, primarul comunei Domnești.

Am avut parte de o zi perfectă de duminică printre argeșenii mei! La rândul ei, Alina Gorghiu a declarat: „Vreau să mulțumesc celor din Domnești pentru titlul de cetățean de onoare, un titlu de care sunt foarte mândră. M-a emoționat profund. Este pentru prima oară când primesc un astfel de titlu.
Am petrecut toată ziua cu oameni gospodari, cu copii și tineri curioși și bucuroși să învețe tradițiile și obiceiurile locale”.

Citește și Alina Gorghiu: „Una dintre legile mele, de care sunt mândră, prevede program flexibil de lucru pentru părinţi”

Citește și Asfaltare la Domneşti pe o distanţă de 7,2 km

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *