Delăsarea și nesimțirea autorităților române în ceea ce privește realizarea autostrăzii Pitești-Sibiu nu naște din păcate reacții la nivel înalt. Cu o singură excepție, cea a lui Constantin Stroe, care a răbufnit săptămâna trecută, spunând că CNADNR ar trebui desființată. Și asta în contextul nesimțirii și bășcăliei cu care autoritățile tratează problema vitală a infrastructurii, în frunte cu autostrada Pitești-Sibiu, ce a devenit din păcate o amânare pe termen nelimitat. După ce că în România se practică cel mai mare tarif per kilometru de autostradă (probabil că și din cauza șpăgilor), statul român nu e în stare să înceapă de ani de zile o autostradă crucială și care – culmea! – mai e finanțată și de Uniunea Europeană în procent de 85%!
Constantin Stroe are dreptate. Nu e prima oară când are dreptate. Nu e prima oară când protestează. Dar ştiți care e marea problemă? În afară de Constantin Stroe și de sindicatul de la Dacia nimeni din România nu s-a revoltat cu adevărat în ultimii cinci ani vizavi de amânarea autostrăzii Sibiu-Pitești. Și asta mă dezamăgește. Și mă dezamăgește conducerea Renault. Mă așteptam sincer ca după reacția absolut lăudabilă și apreciată a domnului Stroe, de săptămâna trecută, să văd și o reacție măcar pe jumătate la fel de vehementă din partea managementului Renault. Fie și la o zi sau două după conferința de presă ACAROM. Nu am văzut nicio reacție, deși Renault e prezent de aproape 17 ani la Mioveni, deși Renault a avut și are mari beneficii datorită succesului uriaș al gamei Logan.
La câte ajutoare de stat nerambursabile și scutiri au primit de la statul român, francezii puteau să facă autostrada Pitești-Sibiu pe banii lor. Din păcate, conducerea Renault a avut doar niște reacții verbale moi vizavi de problema autostrăzii Pitești-Sibiu. Iar aceste reacții de mielușel sunt – culmea! – tocmai efectul ajutoarelor primite de la statul român, care a dat astfel naștere unui comportament de bugetar pentru conducerea franceză. Un comportament ce este un efect al acestor ajutoare și scutiri. Conducerea Renault nu vrea să se pună rău cu Guvernul care i-a scutit de multe, cu oficialii care au fost foarte darnici cu facilitățile fiscale.
Iar pentru faptul dureros că România are o infrastructură jenantă, demnă de o țară bananieră, nu e doar vina guvernelor ce s-au perindat, ci și a Franței, a Germaniei, a Uniunii Europene din care facem parte și care nu ne-a tras de urechi decât cu blândețe. O blândețe pe interese.
Și, după 17 ani de blândețe a conducerii Renault față de autoritățile române privind infrastructura, Jurnalul de Argeș vine cu o propunere: dacă autoritățile noastre nu sunt în stare să realizeze autostrada Pitești-Sibiu, să facă Renault autostrada într-un parteneriat public-privat. Guvernul să abiliteze Renault să facă autostrada. S-ar face cu siguranță mai repede și mai ieftin și toată lumea ar fi mai mulțumită.
Renault ar trebui să lase la o parte prietenia cu Guvernul României pentru binele autostrăzii Pitești-Sibiu.
Da, vocea lui Constantin Stroe e una importantă și cât se poate de autorizată. Însă nu trebuie să mai fie singură. Nu mai trebuie să fie doar Constantin Stroe și sindicatele lăsate singure să protesteze, încercând să rezolve problema autostrăzii Pitești-Sibiu. E nevoie de milioane de alte voci și de reacții clare și ferme pentru ca autostrada Pitești-Sibiu să nu mai fie doar un fel de „tramvai numit dorință”, asta ca să îl parafrazez pe Tennessee Williams. E nevoie ca Renault să se implice. N’est-ce pas, Monsieur Carlos Ghosn?
Denis Grigorescu

Lecția de drept. Protecția juridică prin contractul de asigurare
Polița de protecție juridică este un contract de asigurare care acoperă costurile legale și alte...
0 Comentarii