Analizând incidentul umano-animalier din Parcul Lunca Argeșului în care personajul tabloid Dănuț Dinu a fost mușcat de un Brac german, constat că domnul cățel a devenit mai popular decât victima. Expunerea media-feisbucistă pe care a provocat-o în stilu-i caracteristic fostul polițist, acum politician, Dănuț Dinu pare că s-a întors împotriva domniei sale. Nu spun că e normal și nici corect, social media e oricum o armă cu două tăișuri, constat doar un fenomen ce indică o erodare accelerată a imaginii și popularității celui de care vorbim.
Altfel spus, Dănuț Dinu nu mai are demult imaginea de independent și de exponent al societății civile, de cavaler călare pe un cal alb, cu care s-a lansat în spațiul public după ce a pus în cui cașcheta de polițist. Politica și spectacolul FB cu orice preț l-au erodat până la a deveni, dintr-un personaj cu oarece popularitate, unul ușor de caricaturizat. Peste 90% dintre zecile de comentarii la articolele despre incidentul regretabil din Parcul Lunca Argeșului îi sunt defavorabile sau îl ironizează pe domnul Dănuț Dinu. Iar asta ar trebui să-i dea serios de gândit. Nu cumva victimizarea în exces și declarația că nu el trebuie să-l caute pe reputatul doctor și profesor universitar Mircea Penescu, proprietarul câinelui, ci acesta pe el, au arătat și o altă față a domnului Dinu? Asta în contextul în care profesorul l-a contrazis pe domnul Dinu, declarând că a vorbit nu o dată, ci de două ori cu dl Dinu imediat după incident, ba a doua oară l-a sunat chiar acesta și l-a întrebat dacă patrupedul e vaccinat.
Simpla comparație în oglindă a celor două puncte de vedere, una ofensiv-arogantă și alta defensiv-empatică a doctorului Mircea Penescu (cel care ne-a declarat că a sunat imediat la urgența Spitalului Județean și s-a interesat de rana d-lui Dinu, ba chiar s-a arătat dispus să ajute), indică două profiluri și două tipuri de comportament. Iar oamenii se pare că au ales pe cine să creadă.
Din nou, nu încerc să arăt cu degetul pe cineva, constat doar că, după ce profesorul a declarat că dl Dinu l-a sunat să-i ceară numărul avocatului, comentariile au explodat din nou. Asta în contextul în care doctorul Mircea Penescu a subliniat că este de acord inclusiv cu o compensație materială pe care să i-o acorde d-lui Dănuț Dinu, dar să nu se atingă o limită a extorcării. E dreptul domnului Dinu să-l dea în judecată pe domnul doctor Penescu și să ceară despăgubiri, așa cum este dreptul profesorului să se apere. Ca imagine publică, însă, dl Dinu are de suferit, fiindcă a manageriat, dacă se poate spune așa, cel puțin inabil postura sa de victimă.
Trebuie vaccinat cainele, ca sa nu ia turbarea de la Danut Dinu!
Comentariile sunt ca de obicei, la romani, cu daca si cu parca.
Pana la urma faptele sunt fapte si incalcarea legii de catre dl.doctor este reala si trebuie sa plateasca asa cum scrie legea.Nu de putine ori posesorii de animale de companie nu respecta legea detinerii animalului, (indiferent ce) si atunci incepem cu afirmatii de genul „nu iubiti animalele” s.a.m.d.
Nu toti agreeaza sa calce in iarba in rahati de caine sau pisici sau sa se umple de purici si alti daunatori sau sa suporte diferite zgomote facute de aceste animalute in miez de noapte doar pentru pasiunea unora de a le detine, fara responsabilitate.
Cainele in cauza trebuia sa poarte botnita(asa cum scrie legea) si stapanul trebuia sa-l tina de zgarda sau sa-l supravegheze indeaproape astfel ca sa se evite evenimentele nedorite,ceea ce nu s-a intamplat.
Daca domnului reporter i se intampla asa ceva cred ca eleganta si diplomatia nu mai existau in momentul acela.Dar cand nu esti in cauza este usor sa vorbesti!
Nu se mentioneaza nimic daca organele de paza si control au dat amenzile de rigoare……….