Rezultatele inițiale ale Evaluării Naționale 2026 pentru absolvenții clasei a VIII-a au fost publicate marți, 30 iunie, la ora 17:00, pe platforma dedicată examenului. Datele reflectă situația înainte de depunerea și soluționarea contestațiilor.

Potrivit Ministerului Educației, 79% dintre elevii care au susținut examenul au obținut medii mai mari sau egale cu 5. În total, 113.192 de candidați au trecut pragul notei 5, iar șapte elevi au reușit performanța de a încheia examenul cu media generală 10.
Comparativ cu anul trecut, rezultatele sunt ușor mai scăzute. În 2025, procentul elevilor cu medii peste 5 a fost de 83,1%, cel mai ridicat nivel înregistrat în ultimii 15 ani. La examen au participat 143.251 de absolvenți de gimnaziu din totalul celor 148.268 înscriși, ceea ce înseamnă o rată de participare de 96,6%.
Citește și: Protest neobișnuit în Bihor: un administrator de centre sociale a dus trupul unui decedat la Primărie
La proba de Limba și literatura română, 117.538 de elevi, reprezentând 81,8% dintre candidați, au obținut note de cel puțin 5. Totodată, 398 de elevi au primit nota 10. Pentru această probă au fost evaluate 143.713 lucrări.
La Matematică, 106.505 elevi au obținut note mai mari sau egale cu 5, ceea ce reprezintă 74,3% din total. Dintre aceștia, 102 candidați au fost notați cu 10. Numărul lucrărilor evaluate la această disciplină a fost de 143.382.
La Limba și literatura maternă, 7.980 de elevi, adică 90,3%, au obținut note de minimum 5. Dintre aceștia, 86 au primit nota maximă. În total, la această probă au fost evaluate 8.834 de lucrări. Rezultatele finale ale Evaluării Naționale 2026 vor fi publicate pe 8 iulie, după încheierea perioadei de contestații și reevaluarea lucrărilor. Elevii și părinții pot consulta notele pe platforma oficială a examenului, folosind codurile individuale primite la nivelul unităților de învățământ.



0 Comentarii