Web Analytics

articol scris marți, 30 iunie 2026

Vremea a făcut ravagii: bărbat mort după ce un copac a căzut peste o mașină în mers

furtuna

Un bărbat și-a pierdut viața în localitatea Găneasa, județul Ilfov, în urma fenomenelor meteo extreme care au afectat zona Capitalei. Incidentul s-a produs în timpul unei furtuni puternice, când un copac a fost doborât de vânt și a căzut peste un autoturism aflat în mers.

Potrivit informațiilor preliminare, arborele a fost smuls de rafalele puternice și a lovit direct mașina aflată în trafic. În urma impactului, a fost semnalată o persoană încarcerată în interiorul vehiculului. La sosirea echipajelor de intervenție, victima a fost găsită în stare critică, prezentând leziuni incompatibile cu viața, fiind declarat decesul la fața locului.

Citește și: Doi bărbați au ajuns în comă la spital din cauza caniculei

Pentru gestionarea situației au intervenit mai multe echipaje de salvare, inclusiv o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD, precum și Detașamentul Special de Salvatori. Pompierii au acționat în condiții dificile, cu vânt puternic și vizibilitate redusă, pentru degajarea zonei și securizarea perimetrului.

Tragedia are loc pe fondul unei perioade de instabilitate atmosferică accentuată, în care mai multe județe din România au fost afectate de furtuni violente, vijelii și căderi de arbori. Meteorologii au emis avertizări nowcasting, iar autoritățile au transmis mesaje RO-Alert pentru a avertiza populația asupra riscurilor generate de vremea severă.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Avans de doar 5% pentru locuințe mai scumpe de 70.000 de euro. Senatul a votat schimbarea programului „Noua Casă”

Tinerii care vor să își cumpere o locuință prin programul guvernamental „Noua Casă” ar putea beneficia de condiții mai avantajoase […] Citește!

Schimbări importante în spitalele din România: Ministerul Sănătății vrea verificarea săptămânală a medicamentelor pentru a preveni crizele de aprovizionare

Ministerul Sănătății pregătește noi măsuri pentru a preveni situațiile în care spitalele rămân fără medicamente necesare tratării pacienților. Ministrul Alexandru […] Citește!

Veste bună pentru agricultura României: Exporturile de alimente au crescut puternic, iar importurile au început să scadă

România a reușit să reducă diferența dintre valoarea alimentelor și animalelor vii pe care le importă și cea a produselor […] Citește!

Cât a costat organizarea galei Balonul de Aur

Decernarea „Balonului de Aur” 2026 a avut loc luni, 26 octombrie. Evenimentul s-a mutat în acest an la Londra, întrucât […] Citește!

Aproape 700.000 de euro au dispărut din Vama Otopeni. Banii fuseseră confiscați de la un pasager venit din Dubai

Aproape 700.000 de euro au dispărut din sediul Vămii de la Aeroportul Internațional Henri Coandă, după ce suma fusese reținută […] Citește!

CFR Cluj vrea să protesteze la meciul din Cupa României Betano

Nemulțumit de calendarul extrem de încărcat al celor de la CFR Cluj, Marius Șumudică (55 de ani) a lansat un […] Citește!

Omul care i-a marcat cariera lui Chivu, mesaj emoționant de ziua antrenorului lui Inter

Marian Bondrea, unul dintre primii antrenori ai lui Cristi Chivu din carieră, a vorbit despre succesului fostului său elev și […] Citește!

Adrian Mutu: „Anamaria Prodan nu s-a bucurat de victoria lui Reghe cu Rapid”

Adrian Mutu a făcut o serie de glume pe seama Anamariei Prodan, după victoria categorică obținută de FCSB în derby-ul […] Citește!

România vrea să țină software-ul rusesc departe de instituțiile statului până în 2035. Senatul a votat prelungirea interdicției

Autoritățile și instituțiile publice din România ar putea avea interdicție să achiziționeze, să instaleze sau să utilizeze anumite produse și […] Citește!

Schimbare majoră pentru fermierii din România: APIA pregătește un portal unic de aproape 94 de milioane de lei

Fermierii din România ar putea scăpa de o parte dintre procedurile administrative complicate în relația cu Agenția de Plăți și […] Citește!

Adrian Mutu, pregătit să revină pe banca tehnică: „Îmi face plăcere să lucrez cu ei”

Adrian Mutu (47 de ani), ultima dată tehnician la Petrolul Ploiești în perioada 31 decembrie 2024 - 17 martie 2025, […] Citește!

Călin Georgescu scapă de arestul preventiv. Decizia Tribunalului București poate fi contestată

Tribunalul București a respins luni, 26 octombrie, cererea DIICOT de prelungire a arestului preventiv în cazul lui Călin Georgescu și […] Citește!

Omul săptămânii

Maria Teodora Niță

Opinie

dan-andronic-editorial

Ilie Bolojan, premierul care a avut alte urgențe decât România

Din ediția tipărită

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete

Capturare de câini cu poliţişti chemaţi cu apel la 112 de un… poliţist

Firma specializată în capturarea câinilor fără stăpân angajată de Primăria Ștefănești a ajuns vineri, 16 octombrie, la locul indicat că […] Citește!

Victorie pentru Lasconi după ce a fost dată în judecată de un subaltern

Rămășițele vremurilor pe când făcea pe reporterul de investigații în administrația locală s-au dispersat cumva luna aceasta pentru Elena Lasconi. […] Citește!

Salariul, această specie protejată prin contractul de muncă, riscă să dispară tocmai din instituţia care ar trebui să apere pădurea

Gărzile Forestiere, instituții care ar trebui să vegheze asupra fondului forestier, se confruntă cu o problemă cât se poate de […] Citește!

Foto-pamflete

Una caldă, alta rece pentru poliţişti argeşeni pensionaţi. Tatia şi-a recuperat impozitul, Ciolan s-a trezit prea târziu

Comisari șefi cu funcții în Poliția argeșeană, Cecilia Tatia și Gheorghe Ciolan, s-au judecat recent revendicând anumite drepturi bănești. Fosta […] Citește!

Plăţi necuvenite de 100.000 la Boteni pentru amenajarea Centrului Civic

Auditorii Curții de Conturi au găsit și la Boteni ceva nereguli cu salariile, dar nu a existat valoare mare ca […] Citește!

Foto-pamflete