Web Analytics
scris joi, 24.02.2011

Hinghereala de primari

Conform celebrului scriitor ceh Jaroslav Hasek, autorul capodoperei umoristice „Peripeţiile bravului soldat Svejk”, toţi câinii, dar îndeosebi cei care au un stăpân să-i scoată la plimbare sau să-i scarpine după urechi, sunt veşnic terorizaţi de spaima că vor fi furaţi de cineva. Tocmai de aceea, când umblă pe stradă au mereu un pas alert, mânaţi parcă spre o treabă urgentă, şi privesc grijulii în toate părţile, ca să dibuiască la timp hoţul care-i pândeşte. Cel mai vulnerabili se simt atunci când îşi fac nevoile în iarbă, pentru că acesta este momentul cheie, în care pot fi şterpeliţi cel mai lesne. Atunci se uită cu multă băgare de seamă de jur împrejur, cu disperare chiar, gata s-o ia la goană la vederea hoţului. Nu ştiu câtă dreptate avea Jaroslav Hasek în studiul său chinologic, dar recunosc că m-am prăpădit de râs când l-am citit. Şi, făcând o extrapolare, se poate constata că dacă la câini teama de a fi furaţi o exista n-o exista, dar la primari, şi în special cei pesedişti, ea există cu siguranţă.
Departe de mine să compar primarii cu câinii, fie ei şi din rasa cea mai nobilă. Chiar dacă mulţi dintre edili sunt cam negri în cerul gurii, muşcă zdravăn bugetele pe care le gestionează, ori îi mănâncă pielea să facă belele, ca loviţi de râie. Dar că se tem să nu fie furaţi, este o certitudine în ce-i priveşte pe primari. Şi se vede asta cu precădere la primarii PSD, atunci când mirosul îi poartă spre puterea portocalie. Unde mereu sfârâie câte un dosărel pe grătar şi se perpelesc niscaiva fonduri bugetare sau europene la frigare. Adulmecând mireasma, edilii dau târcoale, dar cu teamă, privind în toate părţile să nu-i prindă PDL-ul cu arcanul şi să-i bage la biobaza puterii. De fapt, primarii nu se tem că vor fi hingheriţi de-a binelea şi vârâţi la PDL. Lor le este frică doar că vor fi văzuţi dând târcoale la cămara puterii. De aceea se furişează, mergând tiptil cu plăsuţele sub braţ, când sunt convocaţi la sediul portocaliu. Le-aş recomanda să nu mai fie atât de stresaţi, că dăunează sănătăţii. Să-şi facă toate nevoile pe care le au la PDL cu curaj, fără să se mai ascundă. Că oricum toată treaba e de rahat.
(Mihai BĂDESCU)

Hinghereala de primari

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită