Web Analytics
scris miercuri, 16.04.2014

Jurnalul a împlinit 20 de ani. Câteva gânduri la aniversare…

De obicei, editorialele pe care le semnez au un pronunțat stil polemic și poate de aceea o să vă surprindă tonul liniștit din prezentul. Două sunt motivele: primul, evident, e legat de Paștele care se apropie și de tot ceea ce înseamnă el, al doilea de faptul că Jurnalul de Argeș a împlinit în această perioadă 20 de ani de existență. E mult, e puțin, asta numai dumneavoastră puteți aprecia. Cert e că, pentru noi, ziarul acesta e locul de unde ne câștigăm existența și aceasta e și rațiunea pentru care încercăm să-l facem cât mai bun.
Din nou, numai dumneavoastră puteți aprecia dacă și în ce măsură reușim acest lucru. Totuși, ne simțim încurajați că ne cumpărați constant și în număr din ce în ce mai mare, din 1994 și până în prezent, asta și ca o dovadă că am fost și am rămas un vârf al presei din acest județ. Multe ziare au apărut și au dispărut între timp, Jurnalul de Argeș nu doar că a rezistat, ci s-a consolidat pe o piață vitregă și din ce în ce mai depresivă. Iată și câteva repere, la liniuță:
– suntem singurul ziar din Argeș membru în Biroul Român de Audit al Tirajelor; accesând site-ul BRAT, ne puteți verifica, nu doar dvs., ci și agențiile de publicitate, audiența, distribuția și tirajul semnificativ care ne transformă într-unul dintre jucătorii de top de pe piața media din județ și din regiune.
– suntem singura publicație din Argeș care este certificată din punct de vedere al calității, dovadă că deținem ISO 9001.
– suntem singura publicație din Argeș membră a Clubului Român de Presă și a Romedia (Patronatul Presei Locale din România).
– suntem publicația cu cel mai mare număr de abonamente din Argeș, iar acest lucru e verificabil oricând la Serviciul Județean de Poștă.
– suntem singura publicație argeșeană prezentă în rețeaua de hypermarketuri din județ, fie că vorbim de Carrefour, Auchan, Euromall sau unitățile Kaufland din Pitești, Mioveni, Curtea de Argeș și Câmpulung.     
– din punct de vedere on-line, am atins 7000 de vizitori unici pe ediție și peste 20.000 de afișări, iar pe print tipărim, în medie, 3500 exemplare/ediție; iar asta ne plasează, din punct de vedere al ofertei cumulate –  print plus on line – probabil în cea mai atractivă și citită  publicație din județ.
Gata însă cu cifrele! Ne propunem ca întreg anul 2014 să fie „Anul Jurnalului” și ne pregătim în acest sens, atât din punct de vedere al performanțelor editoriale, cât și al unor evenimente care le vor acompania.   Vă dezvăluim doar unul dintre acestea: vrem să urcăm pe Vârful Moldoveanu, la 2544 m, pe care să înfigem un steag al Jurnalului de Argeș prin care să marcăm astfel cei 20 de ani de existență.  La fel ca Moldoveanu, și noi ne considerăm un vârf al presei argeșene. Dacă suntem  și cel mai înalt, iarăși numai dumneavoastră puteți aprecia.

Jurnalul a împlinit 20 de ani. Câteva gânduri la aniversare…

Gabriel Grigore 

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită