Web Analytics
scris joi, 06.01.2011

„Modernizarea” centrului, o greşeală a administraţiei Pendiuc

Tudor Pendiuc este tare mândru de felul în care arată centrul Piteştiului. A ţinut să o afirme public, încă o dată, spre sfârşitul anului 2010. N-aş mai fi reluat prea curând subiectul schimbării la faţă a zonei de promenadă a oraşului, subiect pe marginea căruia am scris în repetate rânduri. Declaraţia primarului mă obligă, însă, la o replică, ştiut fiind faptul că mă număr printre cei care au criticat investiţia. Cu argumente solide.
Primul argument: modernizarea centrului nu era o prioritate. Administraţia Pendiuc a deschis şantierul în timp ce, de pildă, locuinţele sociale lipseau, conductele de termoficare trosneau din toate încheieturile din cauza vechimii sau în timp ce transportul în comun al municipiului se făcea în condiţii extrem de insalubre şi periculoase pentru sănătatea şi viaţa călătorilor. Cum ar fi fost, dau doar un exemplu, dacă banii folosiţi pentru pavele şi arteziene erau investiţi în centrale termice de cartier? Ar fi fost bine pentru confortul financiar al piteştenilor racordaţi la sistemul centralizat, care ar fi plătit facturi la încălzire semnificativ mai ieftine ca acum.
Al doilea argument: investiţia, foarte scumpă, putea fi realizată cu bani europeni. Sunt în ţară municipii-reşedinţă de judeţ care îşi modernizează zonele centrale apelând la finanţare europeană. Primăria Piteşti a ales să se grăbească, trecând la reamenajare încă din urmă cu zece ani. Exclusiv pe banii noştri. Culmea este că Tudor Pendiuc se făleşte cu asta! Pentru buna informare a piteştenilor: Deva îşi va construi arteziană cântătoare din bani europeni. A noastră, de 1,3 milioane de euro, este făcută sută la sută din bugetul local. Noi suntem mai cu moţ, nu?
Al treilea argument: calitatea lucrărilor a fost îndoielnică. Pavelele se inundau după fiecare ploaie ceva mai consistentă. Pe de altă parte, destule dintre plăcile de granit din Piaţa Primăriei s-au crăpat la puţină vreme de la inaugurarea obiectivului. Am atras chiar aici atenţia asupra problemei.
Al patrulea şi ultimul argument: după „modernizare”, centrul Piteştiului este un kitsch. Pavelele în culori ţipătoare, fântânile „futuriste”, bolovanii şi „falusul” din Piaţa „Milea”, clădirea în care funcţionează Biblioteca Judeţeană şi mallul „Trivale”, ambele fără nicio legătură cu arhitectura zonei, la care se adaugă faţadele gri şi mizerabile ale blocurilor turn de deasupra magazinului „Fortuna”, tot acest amestec absurd dă zonei centrale a municipiului un aspect oribil. Acesta este cuvântul potrivit.
„Modernizarea” centrului a fost o greşeală a administraţiei Pendiuc. Nu este doar greşeala primarului, ci şi a formaţiunilor politice care i-au susţinut şi care i-au votat proiectele de reamenajare prin reprezentanţii lor în Consiliul Local. Mă refer la fostul PD, care l-a sprijinit în acest sens pe vremea când Tudor Pendiuc era membru al Partidului Democrat, şi la PSD. Centrul putea fi modernizat, dar într-o altă manieră, cu bun gust şi cu bani mai puţini, inclusiv cu finanţare europeană.
(Mihai Paul Codunas)

„Modernizarea” centrului, o greşeală a administraţiei Pendiuc

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită