# Domnule director, ce aveţi de răspuns cârcotaşilor care vă aduc fel şi fel de acuzaţii despre modul în care gestionaţi bugetul alocat Teatrului „Aşchiuţă”?
– De când sunt în teatrul ăsta – şi sunt de ceva timp – n-am avut parte de critici decât atunci când am ocupat o funcţie. Cum apare cineva şi face ceva, ceilalţi caută să îi dea la cap. Asta e o treabă specific românească. Toate acele comentarii defăimătoare nu au o bază reală. Teatrul „Aşchiuţă” este doar o secţie a Teatrului Davila, nu avem un buget separat.
# Cum a fost 2010 pentru Teatrul „Aşchiuţă”?
– Am făcut o evaluare şi pot spune că am avut nişte rezultate bune. Am participat la două festivaluri, unul la Cernavodă şi altul la Galaţi. De la Galaţi ne-am întors şi cu două premii: unul pentru domnul Bănică şi unul pentru mine. Festivalul de la Galaţi a fost unul de animaţie, iar spectacolul nostru nu s-a încadrat în acea temă, pentru a putea fi premiat. Dar important este să participi, să te cunoască lumea, să vezi cum joacă şi alţii.
# Aveţi în vedere pentru anul care tocmai a început vreun proiect de schimb de experienţă?
– Suntem în proces de definitivare a unui parteneriat cu teatrul din Râmnicu Vâlcea. Ne-am propus să facem un schimb: noi ne ducem să jucăm la ei, ei vin să joace la noi, în aceeaşi zi. Şi cu ocazia asta, pentru public, pentru comunitate, faptul că vede altă trupă, alt spectacol în zilele de spectacol cunoscute publicului – la noi, sâmbătă şi duminică – sperăm să fie un factor de interes. Să fie un lucru pozitiv şi pentru trupa de teatru, şi pentru comunitate, şi pentru instituţia teatrului.
# Ce v-a determinat să renunţaţi la Bucureşti şi să veniţi la Piteşti? Motivaţia a fost de ordin profesional sau a fost o chemare a sufletului?
– Cred că a fost vorba de amândouă. M-a atras foarte mult oraşul Piteşti şi am considerat că are potenţial. Nu are în schimb ofertă. Ne leagă de Bucureşti 45 de minute de autostradă. Se pot face schimburi de experienţă. Eu îmi doresc foarte mult ca în zona asta de tineret să putem organiza aici nişte evenimente, poate chiar într-un spaţiu nocturn, la care să participe ca invitaţi nişte personalităţi artistice.
# V-aţi gândit la cineva anume?
– Evident. Pe zona de teatru ar fi Horaţiu Mălăele, care are un recital de one man show deja gândit. În zona de recital muzical, Socaciu, Şeicaru, Andrieş. Slavă Domnului că îi mai avem în viaţă. Nu e un sacrificiu aşa de mare să îi plătim ca să vină, dar vor rămâne în conştiinţa celor care îi vor vedea şi asculta. Am pierdut deja suficient de multe modele şi oameni adevăraţi. Empatia ce se stabileşte la o astfel de întâlnire, într-o astfel de seară cu un artist cunoscut, îţi rămân în minte şi în suflet. Financiar vorbind, nu este un sacrificiu foarte mare.
# Am văzut că la piesele care s-au jucat pe scena Teatrului pentru Copii costumele şi decorurile au fost foarte frumoase.
– Asta a fost graţie inspiraţiei şi talentului deosebit pe care îl are scenografa, croitorul, butaforul, oamenii care nu se văd. La Butaforie, avem un tehnician care este unic în Piteşti, un butafor care face păpuşi.
# V-aţi gândit la punerea în scenă a poveştilor noastre româneşti, spre exemplu basmele lui Petre Ispirescu?
– Sigur că da, numai că este foarte greu de dramatizat, pentru că ele sunt proză şi, ca să le poţi dramatiza, să le transformi într-un dialog, fără să le subminezi aura, firul epic şi personajele, e o chestie de condei. Scenaristul trebuie să facă munca asta. Colegii mei, domnul Bănică şi Gabriela Roşu lucrează acum la o poveste, este o surpriză pentru micii spectatori. Nu pot da încă un pronostic despre când va ieşi, dar vă pot spune că este un basm clasic, o poveste arhicunoscută.
(Adriana Gândilă)