Web Analytics
scris duminică, 15.05.2022

PSD Argeș e în doliu! A murit Șerban Valeca


Este doliu la PSD Argeș. A murit senatorul Șerban Valeca. Suferea de cancer, iar în ultimele luni s-a chinuit cu boala. Fostul senator a fost internat în spital, dar a cerut medicilor să-l externeze pentru că își dorea să moară acasă.
Șerban Valeca avea 65 de ani și este fost președinte al PSD Argeș. A fost profesor universitar la Universitatea din Pitești, fost ministru, director general ICN și reprezentant la Agenția Nucleară de la Viena.
Dumnezeu să-l odihnească!

PSD Argeș e în doliu! A murit Șerban Valeca

Citește și: Şerban Valeca despre Constantin Stroe: „Era un om deosebit, merită să-i păstrăm amintirea”

Colegii de partid transmit un mesaj de condoleanțe:

“Am aflat toți cu profundă surprindere și tristețe că Șerban Valeca, fost președinte al PSD Argeș, s-a stins din viață în această dimineață.

Știm că toată viața și-a dedicat-o educației, științei și cunoașterii, indiferent că a activat ca profesor, senator sau ministru. Este o pierdere imensă pentru noi toți, dar nimic nu se compară cu durerea familiei alături de care suntem în aceste momente extrem de dificile.

Dumnezeu să-l odihnească în pace! Sincere condoleanțe familiei!

Echipa PSD Argeș”

Citește și: Şerban Valeca: „PSD va continua proiectele bune pentru România!”

🏴 Adrian Ștefănoiu, coleg de navetă la București, când a fost cazul:

„Astăzi am pierdut mai mult decât un prieten. A plecat dintre noi un om de o valoare și o moralitate greu de atins. Prof. univ. dr. ing. Serban Valeca. Antrenor de arte marțiale, centura neagra 8 DAN. Dumnezeu sa-l odihnească în pace! Condoleante familiei îndurerate!”

Ion Georgescu, primar Mioveni:

„Cu profundă tristețe și enorm regret am aflat că dl. profesor Șerban Valeca, fost președinte al PSD Argeș, senator și ministru s-a stins fulgerător din viață, în această dimineață.Este o pierdere imensă pentru toți cei care l-au cunoscut, dar nimic nu se compară cu durerea familiei.

Dumnezeu să-l odihnească în pace! Sincere condoleanțe familiei îndoliate!”

Ion Mînzînă

„Am aflat cu mare durere despre trecerea la cele veșnice a colegului nostru Șerban Valeca. Nu îmi este ușor să scriu aceste cuvinte. Știu ce înseamnă pentru familia sa această pierdere și sunt alături de cei atât de greu încercați în aceste momente. Noi am pierdut un coleg de nădejde, un om politic cu mare experiență, fost președinte al PSD Argeș, deputat și senator, ministru în repetate rânduri.

A făcut tot ce a putut, alături de conducerea ICN Mioveni, pentru a dezvolta activitatea Institutului și a reprezentat România la Agenția Nucleară de la Viena. La fel de mult a sprijinit și Universitatea din Pitești, al cărei profesor a fost.

Citește și: Șerban Valeca a anunțat că nu mai candidează pentru conducerea PSD Argeș

Am discutat, recent, despre cum am putea concretiza o serie de proiecte care vizau o anumită independență energetică a Piteștiului… Din păcate, o boală necruțătoare nu i-a mai dat șansa nici de a vedea proiectul ALFRED al reactorului de Generație IV pus în practică, nici de a-și continua alte proiecte și cel mai dureros, nici să mai stea alături de familie.

Dumnezeu să îi odihnească sufletul în pace! Sincere condoleanțe familiei!

Distribuie!

1 Comentariu

  1. În 2019, Valeca a fost propus de PSD, controlat de Dragnea, pentru Ministerul Educației, dar președintele Klaus Iohannis a respins propunerea.

    În 2017, el a dat o lovitură puternică Cercetării, evacuând evaluatorii internaționali din competițiile pe cercetare, în 2017, și numind la vârful comisiilor din cercetare oameni controversați, cu probleme penale la acea vreme și remarcați doar prin apropierea de partid.

    Răspuns

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Dănuţ Bica are promis un loc în CNA

Cu o cotă de Unirea Slobozia să bată FCSB, la pariuri, senatorul Dănuț Bica își va lua adio de la Parlament, după două mandate. A fost plasat, ca să...