Programul de administrare şi dezvoltare a localităţii Moşoaia

de | 27.08.2020 13:07 | Politica si Administratie

1. UTILITĂȚI PUBLICE
– Introducerea rețelei de canalizare în satele Moșoaia, Bătrâni, Lăzărești și Ciocănăi (studiile de fezabilitate și cererile de finanțare au fost depuse la Compania Națională de Investiții în vederea finanțării investițiilor);
– Extinderea rețelei de gaze naturale în satele Bătrâni și Lăzărești;
– Extinderea rețelei de gaze naturale pe străzile Mustățari, Drumu Morii – sat Smeura, Drumu Morii – sat Ciocănăi, strada Apusului, Aleea Cazacilor – sat Ciocănăi.

2. INFRASTRUCTURĂ ȘI TRANSPORT
– Asfaltarea străzilor Stoenari, Bisericii, Drumu Morii, strada Prunilor, Drumu Sării și Platoul Stejarilor – sat Smeura, strada Basangești (a fost aprobată în Consiliul Local executarea investiției, urmează să se întocmească proiectul tehnic), strada Dealului – sat Hințești, Aleea Marghiolilor – sat Ciocănăi, strada Principală – sat Bătrâni, strada Principală, strada Lunga – sat Lăzărești, cu mențiunea că acestea din urmă vor fi asfaltate după introducerea rețelei de gaze naturale și a canalizării menajere;
– Reabilitarea și modernizarea străzilor: Olteni – sat Smeura (proiectul tehnic a fost deja întocmit, urmează a fi scoasă lucrarea la licitație), strada Principală – sat Hințești, strada Principală – sat Dealu Viilor;
– Pietruirea străzilor neasfaltate de pe raza comunei în vederea menținerii acestora în stare conformă traficului rutier;
– Modernizarea iluminatului public prin montarea de lămpi din stâlp în stâlp în toată comuna.

3. SALUBRITATE ŞI PROTECȚIA MEDIULUI
– Ecologizarea/igienizarea periodică a cursurilor de apă și a pădurilor de pe raza localității prin acțiuni organizate de către primărie și pe bază de voluntariat;
– Încurajarea colectării selective a deșeurilor menajere prin acordarea de facilități la plata impozitelor;
– Asigurarea unui aspect curat al localității, inclusiv prin implicarea unor echipe din cadrul primăriei în toaletarea vegetației și a șanțurilor.

4. SĂNĂTATE
– Acordarea de facilități pentru medicii de familie și stomatologii care înființează cabinete medicale în localitate, inclusiv prin închirierea unor spații ce aparțin domeniul public al comunei Moșoaia;
– Inițierea de campanii periodice gratuite în vederea evaluării stării de sănătate a cetățenilor de pe raza comunei Moșoaia (analize sânge, consult oftalmologic).

5. EDUCAȚIE
– Finalizarea Școlii generale din satul Moșoaia începute încă din anul 2011;
– Transformarea Centrului de zi pentru copii de lângă primărie în grădiniță și after-school;
– Digitalizarea învățământului de pe raza comunei Moșoaia prin achiziționarea de tablete pentru elevii Școlii Generale Moșoaia.

6. INVESTIȚII
– Atragerea de noi investitori prin acordarea de facilități fiscale și prin asigurarea locației pentru desfășurarea activității prin închirierea sau concesionarea imobilelor/terenurilor aflate în domeniul public al comunei Moșoaia.

7. TINERET ȘI SPORT
– Înființarea unei baze sportive multifuncționale în satul Hințești, pe amplasamentul fostului teren de fotbal;
– Înființarea unei asociații sportive la nivelul localității.
Ion Necula, candidat PNL la funcţia de primar al comunei Moşoaia

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii