
Biroul Permanent Național al Partidului Național Liberal a decis marți numirea unei conduceri interimare la nivelul organizației județene PNL Argeș.
Într-un comunicat de presă, PNL Argeș anunță că această decizie a venit după o perioadă de tensiuni interne in interiorul partidului, iar numirea unei noi echipe de conducere are rolul de a readuce echilibrul organizației și de a reconstrui relația de încredere dintre filiala PNL Argeș și argeșeni.
Funcția de președinte interimar îi revine senatorului PNL de Argeș, Mihai Coteț, vicepreședinte al Senatului.
„Astăzi, prin decizia Biroului Permanent Național, am preluat interimatul conducerii filialei PNL Argeș. Accept cu o mare responsabilitate această decizie și pornesc pe acest drum cu un singur gând: să reconstruim încrederea argeșenilor în filiala noastră. Argeșul are nevoie de o echipă puternică, unită și conectată la problemele comunității. Mulțumesc pentru încredere conducerii centrale PNL! Urmează multă muncă, organizare și reconstrucție şi mai ales de reconsolidare a unei echipe unite.”, a declarat senatorul Mihai Coteț.
În perioada următoare, noua conducere interimară va stabili un calendar de întâlniri și va decide pașii următori pentru a definitiva structura noului Birou Politic Județean Interimar. PNL Argeș rămâne dedicat valorilor liberale și își reafirmă angajamentul de a lucra în interesul argeșenilor, se arată în comunicatul de presă.
Citește și Mihai Coteț: „A căzut iluzia că poți construi stabilitate pe trădări și jocuri de culise”



0 Comentarii