Web Analytics
scris miercuri, 10.12.2014

Preşedinta Judecătoriei Câmpulung a scăpat de sancţiunea CSM

După ce Ana Denis Oprea l-a înlocuit pe Tudor Avram la conducerea Judecătoriei Câmpulung, Direcţia Inspecţiei Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a fost solicitată să efectueze un control la instanţa câmpulungeană, în urma unei sesizări formulată de judecătorii câmpulungeni. Preşedintele Judecătoriei era subiectul unor critici care vizau, printre altele, „adoptarea unui comportament nedemn în relaţiile de serviciu cu judecătorii şi personalul auxiliar”, având drept consecinţă tensionarea climatului din instituţia judecătorească.
Raportul final, întocmit în iulie 2014, de către Inspecţia Judiciară, a relevat mai multe probleme, termenul de remediere a acestora fiind de şase luni. Potrivit legii, sancţiunile care pot fi aplicate judecătorilor, proporţional cu gravitatea abaterilor, sunt: avertismentul, diminuarea indemnizaţiei cu până la 20%, mutarea disciplinară sau suspendarea pe o anumită perioadă de timp sau, în cel mai grav caz, excluderea din magistratură.
Pe 3 decembrie, zi în care a intrat la analiză şi cazul judecătorului piteştean Gabriel Apostol, comisia de disciplină a amânat luarea unei decizii în privinţa Anei Denis Oprea, astfel că pronunţarea s-a dat ieri, 9 decembrie. Decizia a fost favorabilă magistratului muscelean, fiind respinsă acţiunea disciplinară iniţiată de Inspecţia Judiciară. A existat, însă, o opinie separată a unui membru al Secţiei, constând în admiterea acţiunii. C.I.B.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Fost primar fără poartă-n casă

Liviu Țâroiu nu a prins un loc în viitorul Consiliu Local al Câmpulungului, dar are ce să facă la pensie. Ca să omoare timpul și canicula s-a băgat...